De ce apar alunițele?
©
Autor: Asiminii Georgiana
Fiecare dintre noi are un număr mai mic sau mai mare de alunițe pe corp.
În funcție de formă, dimensiune și amplasament, alunițele pot să nu ne incomodeze cu nimic, ba chiar să fie parte a aspectului nostru fizic. În unele cazuri, însă, alunițele devin deranjante și mai rar, pot constitui sursa unor probleme serioase de sănătate.
Din ce cauză apar alunițele? În vreme ce folclorul e bogat în explicații precum „dacă ai multe alunițe, ești norocos”, de fapt, apariția alunițelor este o chestiune strict dermatologică.
În termeni medicali, alunițele poartă denumirea de nevi melanocitari și se formează prin aglomerarea mai multor melanocite – celule ale pielii care produc melanina, pigmentul care dă culoarea specifică a pielii.
Persoanele care au pielea mai deschisă la culoare au de obicei mai multe alunițe.
Unele din ele sunt prezente la naștere (alunițe congenitale), în timp ce altele apar pe parcursul vieții (în general, până în vârsta de 30 de ani).
Se rede că alunițele apar ca răspuns la expunerea la soare, însă nu trebuie neglijat aportul factorului genetic, în special în cazul persoanelor ce au foarte multe alunițe pe corp.
Cauza concretă, specifică, ce declanșează producția excesivă de melanină și implicit, formarea alunițelor, nu este pe deplin înțeleasă.
S-a observat că în unele cazuri, apariția și aspectul alunițelor sunt influențate și de modificările hormonale. Astfel, la pubertate par să crească numeric, în timpul sarcinii tind să devină mai închide la culoare și după 50 de ani, să se estompeze, treptat.
Acestea se pot prezenta sub forma unor pete (nu ies în relief la suprafața pielii) sau ca niște excrescențe (crescături), iar culoarea lor poate varia de la roz, la maro închis.
De obicei, au o formă rotundă sau ovoidală.
Alunițele sunt în marea lor majoritate benigne (necanceroase); o aluniță care nu oferă motive de îngrijorare are un contur regulat, o culoare uniformă și un diametru ce nu depășește 5-6 mm.
În cazuri rare, însă, alunițele pot evolua în melanoame (cancer de piele).
De aceea, pentru a preveni depistarea târzie a melanoamelor, este important însă să vă monitorizați cu atenție, la fiecare câteva luni, alunițele mai mari sau pe cele nou-apărute, pentru a observa eventuale caracteristici care ar trebui să dea de bănuit:

- alunițe cu o culoare neregulată: în mod obișnuit, alunițele nu prezintă mai mult de unul-două tonuri de culoare.
- alunițele cu margini neregulate sau zdrențuit; conturul normal ar trebuie să fie uniform.
- alunițe care au un aspect de crustă
- orice mâncărime la nivelul aluniței
- înroșirea, umflarea și sângerarea aluniței
- o aluniță de dimensiuni mari
Data actualizare: 27-06-2019 | creare: 01-10-2014 | Vizite: 121558
©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Alunite pe tot corpul
- Alunite rosii ca nisite intepaturi de ac
- Alunita.. mai sus de baza nasului
- Alunita in cateva zile?
- Alunite proeminente
- Alunita
- Alunita pe spate
- Alunita excizata cu laserul
- Alunita