Danuglipron și Orforglipron: medicamente cu rezultate promițătoare împotriva diabetului și obezității

©

Autor:

Danuglipron și Orforglipron: medicamente cu rezultate promițătoare împotriva diabetului și obezității
Diabetul zaharat de tip 2 reprezintă o preocupare majoră pentru sănătatea publică. Dintre opțiunile de tratament, agoniştii receptorului peptidei 1 asemănătoare glucagonului (GLP-1RAs) au fost văzute ca fiind promițătoare, având efecte benefice cardio-renale. Cu toate acestea, GLP-1RAs disponibile în prezent necesită administrare subcutanată, lucru care reduce aderența pacienților la tratament. Problema obezității, strâns legată de diabet, adaugă o altă dimensiune, iar cercetările actuale se concentrează pe dezvoltarea formelor orale ale acestor medicamente.
Un nou studiu a investigat eficacitatea și siguranța a doi agoniști ai receptorului peptidei 1 asemănătoare glucagonului (GLP-1RAs) - danuglipron și orforglipron - pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2 și al obezității.

Echipa de cercetare a efectuat o revizuire sistematică și o meta-analiză pentru a evalua eficacitatea și siguranța celor două GLP-1RAs orale în tratamentul obezității și diabetului zaharat de tip 2. Au fost incluse doar studiile randomizate controlate pe adulți cu vârsta peste 18 ani, care sufereau de diabet zaharat de tip 2, obezitate sau ambele. Endpoint-urile primare au fost schimbările în procentul de hemoglobină glicată (HbA1c), iar cele secundare au inclus schimbări în greutate corporală, presiune sanguină și alți markeri. De asemenea, au fost evaluate și profilurile de siguranță ale medicamentelor, inclusiv ratele evenimentelor adverse.

Rezultatele preliminare indică faptul că danuglipron și orforglipron s-au dovedit a fi eficiente în reducerea greutății și controlul glicemic. Comparativ cu grupul de control, aceste GLP-1RAs au redus semnificativ nivelurile de HbA1c și au contribuit la scăderea în greutate în cazul pacienților cu diabet zaharat de tip 2 și obezitate. În ceea ce privește siguranța, nu au fost observate reacții adverse grave sau evenimente de hipoglicemie, deși s-a constatat o rată mai mare de evenimente gastrointestinale adverse, cum ar fi diareea și greața, care au dus la întreruperea tratamentului.

În concluzie, danuglipron și orforglipron par a fi opțiuni de tratament eficiente și relativ sigure pentru diabetul zaharat de tip 2 și obezitate. Cu toate acestea, sunt necesare studii longitudinale suplimentare pentru a înțelege eficacitatea și tolerabilitatea pe termen lung a acestor medicamente.

sursa: News Medical
foto: New Africa / Shutterstock

Data actualizare: 18-10-2023 | creare: 18-10-2023 | Vizite: 448
Bibliografie
Oral diabetes and obesity meds danuglipron and orforglipron show promise but have gastrointestinal drawbacks, link: https://www.news-medical.net/news/20231017/Oral-diabetes-and-obesity-meds-danuglipron-and-orforglipron-show-promise-but-have-gastrointestinal-drawbacks.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Autostigmatizarea persoanelor obeze poate crește riscul de sindrom metabolic
  • O nouă perspectivă în tratamentul diabetului tip 2
  • Postul intermitent ar putea fi de ajutor împotriva diabetului
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum