Cum și-ar evalua un medic sănătatea?

O viață de medic, numeroase cazuri clinice, multe din ele provocatoare, informație multă acumulată, multe întrebări fără răspunsuri și totuși numeroase reușite datorită eforturilor depuse. Suntem înzestrați cu ambiția de a nu renunța până nu dăm de capătul problemei și până nu decelăm cu exactitate cauza îmbolnăvirii, pentru a putea administra tratamentul corespunzător. Și astfel, numeroase cazuri sunt „rezolvate”.

Însă boala nu-i ocolește nici pe medici, ci din contră, oboseala acumulată în gărzi și numeroasele nopți nedormite își spun și ele cuvântul. Există însă o întrebare care ne este adresată frecvent: „Ca medic, prin ce metode ți-ai evalua starea de sănătate?”, „Care sunt cele mai specifice investigații pentru examinarea sănătății?”, „Care este cel mai potrivit mod de a-ți evalua sănătatea?” și multe altele în acest sens.

O întrebare simplă privită obiectiv, însă destul de complicată pentru noi, medicii, care deși vedem numeroase cazuri complicate și recomandăm prezentarea precoce pentru consult și investigații a bolnavilor noștrii, ne lăsăm foarte greu convinși să ne prezentăm la medic pentru o consultație aparte, ne autodiagnosticăm și ne tratăm deseori pe noi înșine, cu toate că știm că „nu putem fi buni la toate”.

Ei bine, am ales în acest articol să răspund frecventei întrebări care ne este adresată: „Cum ne-am evalua noi înșine starea de sănătate?”. Iată modul în care un medic și-ar evalua cât mai serios starea de sănătate și investigațiile utile în acest sens.

Cum și-ar evalua un medic sănătatea?

În primul rând, o evaluare serioasă a stării de sănătate ar trebui să înceapă în cabinetul medicului de familie. Acesta este cel care, după efectuarea unei anamneze complete și a unei examinări clinice amănunțite a bolnavului, prescrie investigațiile necesare pentru evaluarea statusului de sănătate.

O anamneză amănunțită trebuie să cuprindă documentarea cu privire la simptomele acuzate de către bolnav (precum cefalee frecventă, care ar putea sugera prezența anemiei sau a unei afecțiuni neurologice, rinoree și prurit nazal, care ar putea sugera prezența unei alergii, etc.), antecedentele patologice persoanel și familiale ale bolnvului (diferite afecțiuni de care suferă bolnavul și boli prezente la membrii familiei-permite identificarea predispoziției genetice față de diferite tipuri de afecțiuni), condițiile de viață și de muncă ale bolnavului (mediul de locuit, dacă este o locuință insalubră, care poate favoriza apariția bolilor pulmonare, mediul de muncă, în praf, în temperaturi scăzute, care, de asemenea, poate favoriza apariția bolilor pulmonare sau a bolilor profesionale), dacă bolnavul consumă alcool, cafea sau dacă fumează (numeroase boli fiind asociate acestor factori de risc, precum fumatul aterosclerozei sau a diferitelor afecțiuni pulmonare, alcoolul hepatitelor alcoolice și cirozei hepatice, cafeaua hipertensiunii arteriale, etc.) și medicația administrată bolnavului (ce medicamente își administrează bolnavul singur acasă), existând medicamente care administrate fără prescipție medicală pot dăuna sănătății (precum antibioticele, corticosteroizii, antiinflamatoarele nonsteroidiene, etc.).

Un examen obiectiv complet presupune examinarea pe rând a stării generale, a stării de nutriție și de conștiență; se examinează pe rând fiecare aparat în parte, aparatul osteoarticular și muscular (pentru decelarea vreunei fracturi, a vreunei luxații sau a unei afecțiuni musculare), sistemul ganglionar (pentru decelarea adenopatiilor), aparatul respirator, cardiovascular, digestiv, renal, endocrin și sistemul nervos.

Dintre investigațiile paraclinice, cea mai eficientă metodă de evaluare a stării de sănătate este prin intermediul investigațiilor biologice. Medicul de familie va prescrie investigațiile de laborator care trebuiesc efectuate. Cel mai frecvent, se efectuează o hemoleucogramă completă și examenul biochimic al sângelui.

Hemoleucograma completă cuprinde determinarea numărului de leucocite, de eritrocite și de trombocite, determinarea hematocritului și a concentrației de hemoglobină, determinarea formulei leucocitare, determinarea volumului eritrocitar mediu (VEM), a hemoglobinei eritrocitare medii (HEM), lărgimea distribuției eritrocitare (RDW) și concentrația medie de hemoglobină (CHEM), volumul trombocitar mediu (VTM), numărul de reticulocite și lărgimea distribuției trombocitare (PDW).

Scăderea numărului de eritrocite, scăderea hemoglobinei și a hematocritului indică prezența anemiei, care poate fi de diferite tipuri. Creșterea valorilor acestor parametri indică apariția policitemiei.

Volumul eritrocitar mediu (VEM) și concentrația medie de emoglobină (CHEM), determinați în cadrul unei anemii au capacitatea de a ne indica tipul acesteia.

Creșterea numărului de trombocite indică prezența trombocitemiei, iar scăderea numărului de trombocite apare frecvent în cadrul unor probleme de coagulare a sângelui.

Creșterea numărului de leucocite apare frecvent în cadrul diferitelor tipuri de infecții, leucocitoza fiind un reactant de fază acută a procesului inflamator, alături de VSH, fibrinogen și proteina C reactivă. Creșterile masive a numărului de leucocite sunt caracteristice bolilor maligne ale sângelui (leucemii, limfoame).

Examinarea biochimică completă a sângelui cuprinde determinarea glicemiei, a colesterolului, a transaminazelor, a bilirubinei totale și directe, a fosfatazei alcaline, a gama-glutamil transpeptidazei, a proteinei C reactive, a vitezei de sedimentare a hematiilor, a ureei și a creatininei.

Valorile crescute ale glicemiei, alături de valorile crescute ale hemoglobinei glicozilate (un test mai specific diabetului zaharat), poate indica prezența diabetului zaharat.

Transaminazele (TGO și TGP), alături de bilirubina totală și directă, fosfataza alcalină și gama-glutamil transpeptidază, sunt teste specifice funcționalității hepatice. Creșterea lor indică deseori prezența unei afecțiuni la nivelul ficatului.

Ureea și creatinina serică sunt doi parametri specifici funcției renale, ale căror valori sunt crescute în cadrul afecțiunilor renale, indicând prezența insuficienței renale acute sau a bolii cronice de rinichi.

Proteina C reactivă și VSH-ul, alături de fibrinogen și leucocitoză, sunt reactanți de fază acută a căror valori cresc în organism în cadrul proceselor inflamatorii.

Ionograma (determinarea electroliților, precum magneziul, calciul, potasiul, clorul și sodiul) poate fi utilă pentru identiifcarea diferitelor tulburări hidro-electrolitice în organism.

În afară de aceste investigații biologice descrise anterior, medicul de familie mai poate recomanda efectuarea și a altor investigații, precum sideremia, calcemia, determinări hormonale, etc., în funcție de condiția patologică a bolnavului.

Dintre investigațiile paraclinice imagistice care pot fi efectuate pentru examinarea stării de sănătate amintim electrocardiograma și ecografiile (ecocardiografie, ecografie abdominală, etc.).

Investigațiile paraclinice imagistice care necesită aplicarea unei doze mari de iradiere pentru examinare, precum radiografiilr, tomografia computerizată și rezonanța magnetică nucleară, nu se recomandă a fi efectuate de rutină în cazul persoanelor sănătoase, care doresc să-și evalueze starea de sănătate. În general, în urma efectuării unei astfel de investigații, există un timp bine stabilit în care se contraindică repetarea sau efectuarea unui alt tip de investigație care necesită iradiere (pentru radiografii, perioada de pauză este cuprinsă între trei și șase luni; pentru tomografia computerizată, perioada de timp în care este contraindicată repetarea este de un an). [1], [2], [3]