Cum scapi de punctele negre
Autor: Ardeleanu Loredana
Acneea afectează milioane de oameni din întreaga lume indiferent de sex și de rasă. Deși marea majoritate a tinerilor dezvolta o formă sau alta de acnee, ea poate fi întâlnită de multe ori și la adulți. Acneea poate apărea sub diverse aspecte. [5]
Punctele negre reprezintă o formă de acnee care afectează în principal adolescenții.
Cunoscute și sub numele de comedoane deschise, punctele negre sunt mici pete de culoare închisă pe piele care apar atunci când porii sunt blocați de excesul de sebum și impurități. Pigmentul pielii melanina, oxidează în prezenta aerului și devine maro/negru. Comedoanele negre conțin uleiuri (sebum), celule moarte și keratină. [2], [6]
Comedoanele albe, în schimb, nu ies la suprafața pielii și sunt oarecum acoperite, astfel încât rămân deschise la culoare. Deși multe persoane cred că aceste puncte reprezintă urme de murdărie, de fapt ele nu pot fi spălate și nu indică neapărat un semn de igiena precară. [1, 4, 5]
Punctele negre se pot agrava și se pot transforma în noduli, chisturi, umflături care sunt extrem de dureroase și inestetice. [2]
De ce apar punctele negre?
Punctele negre sunt ușor de identificat pe piele datorită culorii închise. Acestea sunt puțin ieșite în exterior și nu sunt dureroase, pentru că nu sunt inflamate precum coșurile.
Punctele negre apar în urma acumulării de sebum în exces la nivelul porilor. În timpul adolescenței, punctele negre pot apărea din cauza creșterii nivelului de hormoni, în special a testosteronului, hormonul masculin. Acesta suprastimulează glandele sebacee pentru a produce mai mult sebum decât este necesar, lucru care duce la blocarea porilor din piele și a foliculilor de păr. [2]
Punctele negre pot apărea și din cauza modificărilor hormonale în timpul menstruației sau la femeile care iau pilule anticoncepționale. De asemenea, anumite medicamente care conțin corticosteroizi, litiu și androgeni pot influenta apariția punctelor negre.
- uleiul și sebumul – produse în exces, contribuie la astuparea porilor și stimulează înmulțirea bacteriilor din jurul acestora; punctele negre se pot forma cu ușurință în acest mediu;
- toxinele - celulele pielii sunt alimentate cu nutrienți din sânge și din lichidul limfatic, dar acestea transportă, de asemenea toxine care ajung în piele pentru a fi eliminate prin transpirație; dacă aceste toxine produse de organism nu sunt îndepărtate în mod corespunzător, la nivelul pielii pot apărea iritații și puncte negre
- celulele moarte ale pielii - în mod normal celulele pielii se regenerează la fiecare trei sau patru săptămâni; acest proces natural duce la apariția unui strat de celule moarte la suprafața pielii, care, dacă nu este îndepărtat în mod corect și regulat, poate bloca porii de pe față și favoriza apariția punctelor negre; acest lucru se întâmplă frecvent la persoanele cu o piele cu producție excesivă de sebum;
- machiajul poate împiedica pielea să respire; ceara și pudra de talc, care se găsesc în multe produse cosmetice, precum și unele creme de îngrijire a pielii utilizate zilnic pot duce la apariția punctelor negre;
- poluarea din atmosferă este una din cauzele majore ale apariției punctelor negre; persoanele care locuiesc într-o zona poluată au un risc mai mare de a dezvolta puncte negre; de aceea se recomandă o curățare eficientă a pielii. Rețineți că mâinile murdare sunt, de multe ori, principala cauza pentru încărcarea pielii și înmulțirea punctelor negre.
Cum prevenim apariția punctelor negre?
Iată câteva recomandări pentru a preveni apariția comedoanelor deschise.
- Evitați produsele de machiaj și îngrijire a pielii pe bază de uleiuri. Alegeți produse naturale, delicate, fără ulei și non-comedonice (care nu blochează porii). Aplicați o mască de două ori pe săptămână pentru a absorbi excesul de ulei și pentru a strânge porii.
- Curățați fața dimineața și seara cu un demachiant blând, pentru a elimina excesul de ulei de pe față. Nu folosiți produse abrazive și nu frecați pielea cu asprime. Rețineți că spălarea excesivă (mai mult de două ori pe zi) poate irita pielea și poate agrava problema punctelor negre. Dacă aveți părul foarte gras este recomandat să-l spălați zilnic pentru că grăsimea din păr poate contribui la înfundarea porilor din piele. De asemenea, este indicat să vă spălați pe față după ce mâncați alimente uleioase (cum ar fi pizza), pentru că și uleiul alimentar rămas pe piele poate bloca porii.
- Faceți băi de abur pentru ten de două ori pe săptămână. Aburul ajută la deschiderea porilor și permite eliminarea celulelor moarte, a sebumului și a punctelor negre. Fierbeți apa și adăugați plante (de exemplu: rozmarin, mentă sau mușețel). Lăsați să se răcească puțin pentru a evita arderea pielii. Așezați un prosop deasupra capului și puneți fața deasupra aburului. Lăsați aburul să acționeze timp de 10-15 minute, după care clătiți cu apă caldă.
- Dormiți și odihniți-vă suficient. Stresul este un factor care poate declanșa producția excesivă de grăsime și indirect apariția punctelor negre. În plus, somnul întinerește corpul și hrănește celulele pielii, astfel încât pielea va fi mai strălucitoare și mai sănătoasă. [3]
Cum tratăm punctele negre?
Tratamentul punctelor negre trebuie să aibă ca scop principal identificarea și eliminarea factorului patogen care cauzează dezvoltarea punctelor negre. [5]
Dacă aveți o forma ușoară de puncte negre, atunci vă puteți trata acasă. Multe produse pentru tratarea punctelor negre sunt disponibile în farmacii fără prescripție medicală. Acestea pot fi creme, geluri sau loțiuni care se aplică direct pe pielea afectată și conțin ingrediente precum acid salicilic, peroxid de benzoil și rezorcinol, care distrug bacteriile, îndepărtează excesul de sebum și stimulează pielea să elimine celulele moarte.
Utilizarea benzilor de curățare a porilor și extractoarele de puncte negre disponibile în farmacii pot fi eficiente pentru îndepărtarea punctelor negre dacă sunt utilizate corect. Folosite necorespunzător, acestea pot irita și răni pielea. Recomandarea este să le evitați. Punctele negre severe și chisturile pot fi extrase doar de către medicul dermatolog. Dacă puneți presiune pe un punct negru inflamat puteți răni pielea și provoca cicatrici.
Dacă punctele negre se extind rapid, devin dureroase sau se măresc, este indicat să consultați medicul dermatolog pentru investigații suplimentare și tratament. Obiectivul este de a reduce erupția punctelor negre și de a evita transformarea acestora în chisturi care se umflă sub piele sau în cicatrici [2]
Medicul dermatolog poate decide dacă este nevoie de administrarea unui medicament mai puternic. Medicamentele care conțin, de exemplu, vitamina A împiedică înfundarea porilor din piele și grăbesc procesul de eliminare a punctelor moarte și formarea celor noi.
Alte tratamente medicale pentru cazurile severe de puncte negre includ antibioticele, extracția sau intervenția chirurgicală. Retinoizii topici sunt deseori foarte eficienți în cazul comedoanelor. Va fi necesar să vă îngrijiți pielea zilnic, dar fără să exagerați. Spălarea sau curățarea excesivă a zonelor afectate vă poate înrăutăți situația. [2], [5]
- Eliminarea manuală a punctelor negre. Dermatologii utilizează un instrument special numit extractor pentru a scoate dopurile din pori care cauzează punctele negre. Se efectuează o deschidere mică în dopul care astupă pielea, iar medicul presează punctul cu extractorul pentru a desfunda porii.
- Microdermabraziunea. În timpul acestei intervenții, medicul dermatolog folosește un instrument special care are o suprafață aspră, cu ajutorul căruia se îndepărtează stratul de celule moarte al pielii. Astfel extracția punctelor negre se poate face mult mai ușor după această procedură. [7]
Recomandări
Vă prezentăm câteva modalități de curățare a pielii prin care puteți scăpa de punctele negre fără să fie nevoie să ajungeți la dermatolog:
1. Urmați un ritual corect de curățare a pielii. Este esențial să spălați si să curățați pielea zilnic. Folosiți un săpun blând pentru că săpunurile dure vor agrava problema și vor duce la creșterea producției de ulei a pielii. Evitați produsele de curățare care conțin sulfat lauril de sodiu pentru că acesta poate crește nivelul pH-ului pielii, cauzând astfel intensificarea producției de ulei.
2. Exfoliere delicată. Pentru a destupa porii, stratul superior al pielii trebuie curățat de celulele moarte. În acest sens este recomandat să aplicați un exfoliant facial regulat, care va îndepărta celulele moarte și va debloca porii. Crema hidratantă va fi mai eficientă pe o piele curățată astfel. Nu folosiți un exfoliant de corp pentru pielea feței. Se recomandă să utilizați un exfoliant de 2-3 ori pe săptămână sau după o zi petrecută într-un mediu poluat.
3. Folosiți enzimele din fructe. Acestea pot înlesni eliminarea celulelor moarte de la nivelul pielii și accelerează regenerarea de celule noi. Pielea va deveni mai flexibilă și mai hidratată. Ananasul, dovleacul, papaya conțin o enzimă delicată naturală, ce poartă numele de „proteaza”, care poate curăța pielea, lăsând-o netedă și reducând riscul apariției de noi puncte negre.
4. Hidratare delicată. Evitați produsele de hidratare care conțin ceară, uleiuri, creme și ingrediente petrochimice, pentru că acestea pot contribui la formarea și agravarea punctelor negre. Folosiți mai degrabă loțiuni decât creme foarte grase.
5. Acid glicolic și acid salicilic. Pe termen scurt sunt eficiente dar, dacă sunt administrate pe termen lung, aceste substanțe chimice pot usca și mai mult pielea, provocând apariția sau agravarea punctelor negre.
6. Machiajul mineral (produse cosmetice bio). Acestea reprezintă o opțiune excelentă pentru persoanele care au probleme la nivelul pielii pentru că sunt mai delicate și reduc riscul de apariție și agravare a punctelor negre.
7. Stilul de viată și obiceiurile alimentare. Consumul suficient de apă și o alimentație bogată în legume, fructe, grăsimi sănătoase, nuci și semințe care conțin vitamine, antioxidanți și minerale stau la baza unei pieli sănătoase. [1, 3]
Nu stoarceți și nu frecați punctele negre. Riscați să iritați pielea mai tare și puteți provoca cicatrici pe țesuturile din apropierea zonei afectate. Pentru a elimina punctele negre și pentru a calma pielea afectată rețineți că este necesar să aveți în vedere cauza reală. Dacă veți acorda puțin timp pentru o îngrijire atentă și delicată a pielii, dar în același timp veți face alegeri sănătoase în ceea ce privește dieta și stilul de viată, veți putea scăpa de punctele negre.
2. Blackheads: https://www.dermatologist.org.uk/blackheads.html
3. How to remove Acne Blackheads: https://www.healthguidance.org/entry/8438/1/How-to-Remove-Acne-Blackheads-Fast.html
4. Blackheads: https://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/article/003238.htm
5. Acne: https://www.americanskin.org/resource/acne.php
6. What is acne: https://www.acne.org/whatisacne.html
7. Microdermabrasion: https://www.plasticsurgery.org/cosmetic-procedures/microdermabrasion.html
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Menstruatie neregulata, ovare micropolichistice si acnee
- Acnee la 21 de ani
- Zynerit - problema ?
- Acneon - Imi recomandati acest produs ?!
- Acnee!
- Anticonceptionalele rezolva problema acneei
- Continuarea tratamentului cu roacutane sau.nu ?
- Puncte negre
- Acnee si piele care se cojeste
- Acnee moderata