Cum poți depăși obstacolele ce stau în calea greutății tale ideale?

Cum putem să evităm aceste cicluri de îngrășare-slărire și iar îngrășare? Cum putem ieși din acest cerc vicios?
Michaelel W. Schwartz, medic doctor în cadrul Universității Washington și membru al comitetului de experți al Societății de Endocrinologie a enumerat pentru noi o serie de cauze ale obezității și provocări care ne pot împiedica să ne menținem greutatea obținută prin mari eforturi, pe termen lung. Astfel acesta a adus în discuție:
Importanța stabilirii unor obiective realiste
Pierderea a circa 5% din greutatea corporală este sustenabilă pentru majoritatea persoanelor care și-au propus să piardă în greutate.Considerarea procesului de slăbire dincolo de cifrele afișate pe cântar
Chiar dacă pierderea în greutate nu este una dramatică, adoptarea unor obiceiuri alimentare sănătoase care favorizeaă scăderea progresivă în greutate, chiar și de ordinul a câteva sute de grame, este suficientă pentru a reduce riscul de a dezvolta afecțiuni cronice precum diabetul.Recunoașterea progresului
Când se scade în greutate, chiar și câteva sute de grame, sau se stabilizează curba ponderală, deja se consideră o victorie deoarece „bucla” de îngrășare graduală a fost întreruptă.„Datorită ajustărilor în ceea ce privește balanța energetică, majoritatea persoanelor care reușesc să scadă în greutate reușesc cu mari eforturi să își mențină greutatea obținută, timp îndelungat. Pentru a trata efectiv obezitatea, este nevoie să intervenim țintit asupra fiecărui mecanism în parte, care a condus la apariția fenomenului,” afirmă Schwartz.
Iar reducerea aportului prin restricție calorică și creșterea consumului energetic prin intensificarea efortului fizic sunt strategii pe termen scurt dacă nu sunt înglobate corect și sustenabil într-un nou stil de viață, pentru toată viața și nu până la următoarea vacanță.
Citește mai multe despre efectul yo-yo al dietelor de slăbire în articol.
Sursa: News-Medical.Net
Data actualizare: 23-05-2021 | creare: 27-09-2017 | Vizite: 1520
Bibliografie
Using science to overcome challenges of maintaining long-term weight loss, link: https://www.news-medical.net/news/20170921/Using-science-to-overcome-challenges-of-maintaining-long-term-weight-loss.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Bruiajul emoțional devine un factor în alegerile alimentare nesănătoase ale copiilor
- Cercetările evidențiază efectele profund negative ale fenomenului „yo-yo” în cultura dietelor de slăbire
- Modelarea dietelor durabile: porțiile mai mici reprezintă cheia reducerii consumului de carne
- Consumul unei cantități mari de alimente ultraprocesate sporește riscul de demență
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Semn de sarcina?
- Pentru cei care au probleme de greutate
- Nu slabesc nici nu ma ingras.
- Cate kg trebuie sa am la 1.70 inaltime?
- Diferente de greutate
- Probleme cu greutatea