Cum ne protejăm de cancerul de piele?
©
Autor: Costin Oana
Incidența cancerului de piele este în creștere. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, 1 din 3 cancere diagnosticate la nivel global este o formă de cancer de piele. (1)
Creșterea numărului de cazuri de cancer de piele se consideră că este asociată cu o expunere mult mai îndelungată la soare a populației. Totodată, experții consideră că multe dintre cazurile de cancer de piele ar putea fi prevenite (până la 4 din 5) prin adoptarea unor măsuri de precauție care vizează în principal expunerea la soare. (2)
Creșterea numărului de cazuri de cancer de piele se consideră că este asociată cu o expunere mult mai îndelungată la soare a populației. Totodată, experții consideră că multe dintre cazurile de cancer de piele ar putea fi prevenite (până la 4 din 5) prin adoptarea unor măsuri de precauție care vizează în principal expunerea la soare. (2)
- Evitați expunerea la soare în intervalul orar 10.00-16.00, când razele solare sunt cele mai puternice.
- Aplicați pe pielea expusă la soare produse de protecție cu spectru larg împotriva razelor UVA și UVB, cu SPF de minimum 15 sau 30 (recomandările experților diferă – de exemplu, OMS recomandă un SPF de minimum 15, Societatea Americană a Cancerului recomandă un SPF de cel puțin 30), atât în sezonul cald, cât și iarna sau în zilele când afară este înnorat. Reaplicați cremele de protecție solară după 2 ore.
- Utilizați produse de protecție solară nu doar vara, eventual când faceți plajă, ci și în anotimpul rece, când practicați sporturi de iarnă. Razele ultraviolete sunt reflectate de zăpadă, făcându-le efectul asupra pielii mai puternic.
- Evitați arsurile solare și bronzarea la solar. Bronzarea în general nu este recomandată (deși ne oferă un aspect plăcut și sănătos), fiind considerată un factor de risc pentru cancerul de piele. Conform Fundației pentru Cancerul de Piele (SUA), sunt mai multe cazuri în care indivizii dezvoltă cancer de piele din cauza bronzării, decât cazuri în care dezvoltă cancer pulmonar din cauza fumatului.
- Purtați haine care să vă acopere o parte cât mai mare a brațelor și picioarelor, confecționate din materiale care nu permit razelor să treacă.
- Acoperiți-vă capul cu o pălărie cu boruri largi, care să țină umbră feței, urechilor și gâtului atunci când sunteți expuși la soare, iar pentru protecția ochilor folosiți ochelari cu protecție solară. (3), (4)
- În fiecare lună auto-examinați-vă alunițele, acordând atenție modificărilor (ce țin de formă - asimetrie, dimensiune, culoare, margini neregulate), creșterii sau sângerării acestora. Dacă observați astfel de schimbări, adresați-vă unui medic dermatolog.
- O dată pe an se recomandă să faceți o consultație de rutină la un medic dermatolog pentru examinarea alunițelor, chiar dacă nu prezentați semne îngrijorătoare la nivelul acestora. (4), (5)
Data actualizare: 21-11-2021 | creare: 04-05-2016 | Vizite: 2175
Bibliografie
(1)How common is skin cancer?, link: https://www.who.int/uv/faq/skincancer/en/index1.html (2)Individual protection against UV, link: https://www.who.int/uv/faq/protect/en/
(3)Skin Cancer Facts, link: https://www.cancer.org/cancer/cancercauses/sunanduvexposure/skin-cancer-facts
(4)Prevention Guidelines, link: https://www.skincancer.org/prevention/sun-protection/prevention-guidelines
(5)What to Watch for, link: https://www.dermatology.org/molemelanoma/watch.html
©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Produse naturale pentru cancer de piele si cancer in general
- Semn de mama
- Cancerul de piele - Carcinomul bazocelular
- Cancer la nivelul pielii ?
- Am observat pe mamelonul stang un punct minuscul
- Cancer de piele (nu stiu sigur)
- Am cancer de piele?
- E cancer malign de piele? Ce trebuie să fac mai departe?
- Cancer de piele