Cum îngrijim corect călcâiele?
Călcâiele aspre și crăpate constituie o problemă frecvent întâlnită în special în rândul femeilor, de la aspectul inestetic până la apariția durerilor la mers, fisurilor, poate chiar a infecțiilor localizate. Zona tălpilor este supusă zilnic factorilor agresivi externi și prezintă un grad de deterioare mult mai accelerat față de alte zone ale corpului, prin agresiunile fizice la care este supusă. Din păcate, îngrijirea călcâielor este neglijată de cei mai mulți dintre noi, poate chiar ignorată.
Din punct de vedere structural, pielea de la nivelul tălpilor este diferită comparativ cu alte zone. Stratul cornos (cel mai superficial strat al pielii) prezintă costituțional o cantitate de lipide mai redusă, iar apa nu poate fi reținută adecvat la nivel celular. De asemenea, tegumentul călcâielor nu prezintă glande sebacee, ceea ce favorizează în plus deshidratarea tegumentului, chiar dacă există glande sudoripare în număr foarte crescut.
Prin presiunea la care este supusă zilnic, pielea călcâielor are tendința să devină în timp mai groasă și mai uscată, acumulând compensator celule moarte în exces. Acest lucru este accelerat de înaintarea în vârstă prin pierderea capacității de a reține apă, dar și de creșterea în greutate care pune o presiune mai mare pe călcâie. În anumite cazuri pot apărea fisuri locale inestetice, dureroase, poate chiar sângerânde, care se pot suprainfecta.
Factori care favorizează uscarea și crăparea călcâielor:
- ortostatismul prelungit - pielea de la nivelul tălpilor este predispusă la îngroșare din cauza presiunii și fricțiunii la care este supusă zilnic;
- încălțămintea inadecvată - pantofii prea strâmți, numărul nepotrivit, sandalele, papucii flip-flop, pantofii cu călcâi deschis favorizează agresarea suplimentară a călcâielor;
- supraponderalitatea, obezitatea și sarcina - pun o presiune mai mare asupra picioarelor în general;
- deficitele de vitamine, minerale sau acizi grași;
- diversele boli sau afecțiuni medicale precum: psoriazisul, eczemele, micozele, ihtioza („boala solzilor de pește”), diabetul zaharat, afecțiunile tiroidiene. Afectarea călcâielor este foarte frecventă la pacienții diabetici prin prisma neuropatiei pe care o dezvoltă. Aceștia sunt mai susceptibili să prezinte fisuri, care se pot suprainfecta dacă nu se efectuează o îngrijire corespunzătoare.
- înaintarea în vârstă - tegumentele sunt mai deshidratate prin pierderea capacității de a reține apă și au o elasticitate mai scăzută;
- deshidratarea prin consum inadecvat de lichide;
- expunerea la temperaturi extreme;
- suprafețele fierbinți (nisip) pot usca și mai mult suprafața tălpilor;
- umiditatea foarte scăzută;
- unele medicamente - de ex: diureticele care în lipsa unui consum adecvat de lichide poate conduce la deshidratări severe;
- lipsa folosirii cremelor hidratante, tălpile neavând glande sebacee care să aducă un plus de hidratare;
- predispoziția genetică. [1][2]
Sfaturi pentru îngrijirea corectă a călcâielor:
- purtarea adecvată a încălțămintei, confortabilă, pentru reducerea riscului de bătături și îngroșare a pielii;
- încălțămintea nu se împrumută și este necesară aerisirea lor, mai ales dacă este purtată regulat;
- se evită mersul desculț, pe suprafețe rugoase, fierbinți, mai ales în spații comune (sală, bazin, plajă). Se evită astfel și riscul de transmitere a infecțiilor cutanate;
- este necesară o igienă adecvată, zilnică, care să includă ulterior și o rutină specială de îngrijire;
- mare grijă la umezeală, a se usca bine spațiile interdigitale deoarece umiditatea poate favoriza apariția micozelor;
- evitarea băilor și dușurilor lungi și fierbinți care pot duce la deshidratarea în exces a tegumentului;
- pielea îngroșată de la nivelul călcâielor nu se taie cu lama, unghiera sau alte instrumente deoarece pielea se poate infecta. Există astfel de proceduri de îndepărtare a celulelor moarte care se efectuează doar în cabinet, de către un personal specializat, prin folosirea instrumentelor sterile;
- consult dermatologic în prezența unor leziuni ce apar frecvent sau care nu se vindecă în urma unei îngrijiri corecte. [2]
Ce trebuie să conțină o rutină de îngrijire a călcâielor?
Orice rutină corectă și eficientă de îngrijire a pielii, indiferent de zona tegumentară, trebuie să cuprindă trei pași esențiali: curățare, hidratare și exfoliere, rutină ce trebuie adecvată nevoilor individuale și urmată constant, cu rigurozitate.
Ca prim pas al rutinei călcâiele trebuie curățate adecvat, folosind un gel de curățare care să nu usuce și mai tare pielea. Asociat, se poate folosi în funcție de nevoile fiecăruia un scrub special destinat exfolierii blânde a tegumentului. De multe ori este bine să existe la îndemână și o piatră ponce, o pilă pentru picioare sau o răzuitoare specială pentru a freca ușor pielea și a îndepărta stratul cornos de la suprafața călcâielor sau zonelor cu probleme.
Al doilea pas, care este cel mai important, se realizează imediat după duș, fără să se aștepte uscarea integrală a tegumentului. Se aplică un strat generos de cremă hidratantă pe călcâie, cât timp pielea este încă umedă, pentru o absorbție și o eficiență mai bună. Pentru cele mai bune rezultate crema trebuie să conțină unul sau mai multe ingredinte active precum:
- uree (în concentrație de 5-10%) - ingredient identic cu pielea, hidratant, umectant, ușor cheratolitic (îndepărtează cheratina de la nivelul pielii/exfoliant),
- glicerină - ingredient hidratant și umectant,
- vaselină - emolient, cu efect ocluziv,
- ceramide - intră în structura barierei de protecție a pielii,
- unt de shea - emolient, hidratant. [2]
Având în vedere grosimea tegumentului, crema trebuie să fie mai onctuoasă (mai grasă) față de cele folosite pentru ten sau corp pentru o hidratare intensă. În plus, pentru a crește nivelul de hidratare se poate aplica o folie de plastic peste crema hidratantă, lăsată să acționeze cateva ore. Astfel, se crează un mediu ocluziv care favorizează absorbția substanțelor active, cu eficacitate sporită.
Crema hidratantă poate conține și ingrediente destinate exfolierii sau se pot folosi separat, în funție de necesitate pentru favorizarea eliminării celulelor moarte. Cele mai folosite și apreciate produse cu rol exfoliant sunt reprezentate de: acidul lactic, acidul salicilic, acidul glicolic și ureea în concentrație mai mare (25%, 30%, 50%). De asemenea, pentru o exfoliere mai intensă se pot încerca șosetele exfoliante care pot avea în compoziție acizi în concentrații mai mari. Atenție însă la concentrația ingredientelor, care variază în funcție de gradul de uscăciune și de rugozitate locală.
O altă metodă destul de utilă este folosirea șosetelor din bumbac 100% pe timpul nopții, ca ultim pas în rutină, cu scopul menținerii nivelului optim de hidratare a pielii până dimineață. [2][3]
În absența unei îngrijiri constante efectul de călcâie sănătoase, netede este limitat doar la perioada folosirii rutinei, deoarece intervin din nou factorii favorizanți, în special presiunea și fricțiunea. Odată întreruptă folosirea cremelor hidratante tegumentul călcâielor are tendința de a se altera din nou.
Pentru a obține rezultatele dorite este necesară o hidratare zilnică, constantă, cu produse special concepute, în funcție de nevoile individuale. Atenție la exfoliere, a nu se exagera. Ideal să se facă săptămânal în cazul în care călcâiele nu sunt foarte agresate. [2]
Concluzie:
Călcâiele sunt protejate în mod natural de o piele mai groasă, ceea ce înseamnă că este și mai puțin penetrabilă și necesită o atenție mai mare pentru a le menține hidratate. Îngrijirea călcâielor este la fel de importantă precum îngrijirea tenului sau a mâinilor, doar că este mai riguroasă, necesită produse adecvate, intens hidratante, eventual și cu putere de exfoliere mai mare.
Nu trebuie să ne neglijăm picioarele, să așteptăm apariția complicațiilor ce ne pot îngreuna viața. O rutină zilnică de îngrijire care include curățare, hidratare și exfoliere ne ajută să ne menținem călcâiele frumoase și sănătoase.
Atunci când problemele se agravează sau nu pot fi controlate se recomandă consultul unui medic specialist, mai ales că afectarea călcâielor poate să apară și în contextul anumitor boli, cum ar fi diabetul zaharat sau afectarea tiroidiană.
2. Best remedies for dry skin on the feet, Link:https://www.medicalnewstoday.com/articles/324909
3. Cracked Heels and Dry Skin on Feet: Know the Facts, Link:https://www.healthline.com/health/skin-disorders/cracked-heels
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Durere de calcaie
- Recuperare picior dupa gips
- Durere in talpa (in gaura talpii si putin din calcai)
- Durere de calcai
- Calcai dureros
- Umflatura deaspura calcaiului
- Un fel de cosuri tari care ma dor in timpul mersului.. ce ar putea fi?
- Mancarime calcaie
- Calcaie crapate
- Calcaie crapate