Buzele umflate dimineața
Autor: Teodorescu Mihai
Buzele umflate, a căror dimensiune depășește dimensiunile obișnuite, constituie o problemă comună, care poate să apară în orice moment al zilei, dar care, în general, este mai întâlnită dimineața. Buzele umflate dimineață sunt o consecință comună a retenției de lichide sau a inflamației, însă multiple alte afecțiuni pot sta la baza creșterii în dimensiuni a buzelor. Aspectul buzelor umflate variază de la o umflare ușoară până la una pronunțată, și poate fi însoțit de senzații de disconfort sau durere. (1, 2, 3)
Ce cauzează umflarea buzelor dimineața?
Umflarea buzelor dimineața poate avea diverse cauze, precum deshidratarea, alergiile alimentare sau alergiile la produse cosmetice, lipsa somnului, cât și unele obiceiuri nocturne, precum respirația pe gură sau frecarea buzelor în timpul somnului.
Deshidratarea și umflarea buzelor
Unul dintre factorii frecvent întâlniți care pot contribui la umflarea buzelor dimineața este deshidratarea. Pe durata nopții, organismul uman pierde apă prin respirație și transpirație. Dacă nu se consumă suficient lichid în timpul zilei sau dacă există obiceiul de a consuma băuturi care duc la deshidratare înainte de culcare, precum cafeaua sau alcoolul, acest lucru poate duce la umflarea buzelor dimineața. (2, 3)
Alergiile și buzele umflate
Alergiile pot juca, de asemenea, un rol semnificativ în umflarea buzelor. Substanțele alergene din mediu, cum ar fi polenul sau praful, pot declanșa reacții alergice care se manifestă prin umflarea buzelor. Persoanele care suferă de alergii ar trebui să fie conștiente de riscurile expunerii la alergeni în mediul înconjurător și să încerce să minimizeze expunerea la potențiali alergeni. (2, 4)
Factori de mediu și buzele umflate
Fumatul poate provoca uscarea și iritarea buzelor, contribuind astfel la senzația de umflare. De asemenea, expunerea prelungită la soare fără protecție poate afecta pielea buzelor, determinând umflarea. Buzele uscate și crăpate, o consecință a fumatului sau a expunerii la soare, pot contribui la senzația de umflare dimineața. Utilizarea regulată a balsamului de buze sau a altor produse hidratante poate ajuta la menținerea pielii buzelor într-o stare sănătoasă și poate preveni umflarea. (5, 7)
Infecțiile și buzele umflate dimineața
Infecțiile bacteriene, fungice sau virale, cum ar fi herpesul oral sau mononucleoza infecțioasă, pot provoca umflarea buzelor. Herpesul oral se manifestă prin vezicule dureroase și umflate care apar în zona buzelor. Virusul herpes simplex, activat de diverși factori, inclusiv de stres sau de expunerea la soare, conduce la inflamarea buzelor și la senzații de arsură. (1, 5)
Reacții la medicamente
Anumite medicamente pot provoca reacții adverse, inclusiv umflarea buzelor. Reacțiile adverse în urma administrării unui anumit medicament pot varia în intensitate și uneori pot necesita o evaluare medicală de urgență. Reacțiile adverse pot fi cauzate de diverse medicamente, de la antibiotice la antiinflamatoare sau medicamente pentru tensiunea arterială. (2, 3)
Probleme dentare
Afecțiunile stomatologice, precum abcesele dentare sau inflamațiile gingiilor, pot afecta în mod direct buzele. Infecțiile dentare pot determina umflarea țesuturilor din jurul zonei afectate, inclusiv a buzelor. Durerea și inflamația asociate afecțiunilor stomatologice contribuie la senzația de umflare la nivelul buzelor resimțita dimineața. (5, 6)
Diagnostic
Pentru a stabili cu exactitate cauza care determină umflarea buzelor dimineața, medicul va evalua istoricul medical al pacientului, va efectua o examinare fizică și, în unele cazuri, va solicita teste suplimentare. Analizele sanguine sunt necesare pentru identificarea infecțiilor, în timp ce testele cutanate pentru identificarea unor alergii. În cazul în care se suspectează o afecțiune stomatologică, diagnosticul este efectuat de către un medic stomatolog, pe baza unor investigații specifice, precum radiografiile dentare sau analizele bacteriologice ale fluidelor orale. (1, 2, 3)
Tratament
Tratamentul pentru buzele umflate depinde de cauza specifică a umflăturilor și poate presupune:
- administrarea de medicamente antibiotice (pentru tratamentul infecțiilor bacteriene);
- administrarea de medicamente antivirale (în cazul infecțiilor virale);
- administrarea de antihistaminice (folosite în tratamentul alergiilor);
- administrarea de medicamente imunosupresoare (eficiente în tratamentul afecțiunilor autoimune).
În situația în care buzele umflate dimineața se asociază cu deshidratarea, tratamentul nu este necesar, ci doar creșterea aportului de lichide pe timpul zilei și evitarea înainte de somn a cafelei sau a altor băuturi care pot deshidratate. De asemenea, o altă situație în care tratamentul nu este necesar este reprezentat de umflarea buzelor dimineața asociată cu expunerea la soare. În astfel de cazuri, utilizarea regulată a balsamului de buze sau a cremelor hidratante specifice pentru buze poate ajuta la menținerea pielii în stare optimă și la prevenirea uscăciunii care poate contribui la umflarea buzelor. (2, 4)
Prevenție
În majoritatea cazurilor, buzele umflate dimineața sunt o consecință a stilului de viață sau a expunerii la alergeni. Din acest motiv, prevenția umflăturilor buzelor dimineața este în general posibilă, prin adoptarea unor măsuri simple. Următoarele strategii pot fi eficiente în prevenirea buzelor umflate dimineața:
- creșterea aportului de lichide pe parcursul zilei;
- evitarea băuturilor care duc la deshidratare;
- utilizarea unui balsam de buze cu factor de protecție solară (pentru a proteja buzele împotriva efectelor nocive ale radiațiilor solare);
- evitarea alergenilor identificați că declanșează umflarea buzelor;
- monitorizarea efectelor medicamentelor (presupune supravegherea cu atenție a oricăror schimbări în aspectul sau starea buzelor în urma administrării unor medicamente și raportarea efectelor adverse medicului);
- efectuarea controalelor regulate la medicul stomatolog. (4, 6)
Când e necesară vizita la medic?
Vizita la medic în cazul buzelor umflate dimineața este recomandată în următoarele situații:
- umflătura buzelor este semnificativă sau persistă în mod regulat;
- umflătura este însoțită de durere intensă, disconfort persistent sau senzație de arsură;
- buzele umflate afectează capacitatea de a respira sau de a înghiți;
- umflătura este însoțită de simptome precum febră, erupții cutanate neobișnuite, slăbiciune sau alte modificări semnificative ale stării generale de sănătate;
- există suspiciunea că buzele umflate sunt rezultatul unei reacții adverse la un medicament.
De asemenea, persoanele cu un istoric de reacții alergice severe ar trebui să solicite asistență medicală în cazul apariției umflăturilor buzelor, în special dacă nu se poate identifica cauza exactă. (2, 4)
(2) What to know about waking up with a swollen lip, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/woke-up-with-a-swollen-lip
(3) Why are your lips swollen when you wake up? link: https://www.vinmec.com/en/news/health-news/beauty/why-are-your-lips-swollen-when-you-wake-up
(4) Why Is My Lip Swollen When I Wake Up? link: https://www.healthline.com/health/woke-up-with-swollen-lip
(5) Lip Swelling, link: https://www.msdmanuals.com/professional/dental-disorders/lip-and-tongue-disorders/lip-swelling
(6) What Causes Lips To Swell? link: https://www.toothmatters.ca/what-causes-lips-to-swell
(7) Why are my lips swollen? link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/321080
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni