Cum afectează hormonii feminini somnul și memoria

©

Autor:

Cum afectează hormonii feminini somnul și memoria

Într-un studiu recent publicat în Frontiers in Aging Neuroscience este descrisă o relație între sexul biologic, somn, memorie, hormoni și riscul de a dezvolta demență Alzheimer și alte tipuri de demență.


Se pare ca sexul biologic joacă un rol important în apariția demenței Alzheimer, femeile având un risc mai mare comparativ cu bărbații de aceeași vârstă, în cazul lor existând în aceste situații și un declin cognitiv mai rapid decât al bărbaților.

În același timp, femeile au un risc mai mare ca de-a lungul vieții să sufere de tulburări de somn.

Un somn fragmentat, cu o durată excesiv de lungă sau de scurtă, ar crește probabilitatea apariției unor tipuri de demenţe.

 

Câteva tipuri de modificări întâlnite în demență au fost observate și la persoanele deprivate de somn. De exemplu, deprimarea de somn este asociată cu niveluri crescute de beta-amiloid și proteină tau în lichidul cefalorahidian.


Rezultatele studiilor sunt însa împărțite în ceea ce privește potențiala influență a hormonilor sexuali asupra memoriei și tulburărilor de somn. Unele raportează că o creștere moderată a nivelului de estrogen și progesteron ar fi benefică pentru memorie și somn, pe când altele contrazic aceste concluzii și clasifică efectul hormonilor ca fiind nesemnificativ în acest context.


Fluctuațiile nivelului de progesteron și estradiol în diferitele faze ale ciclului menstrual ar afecta totuși somnul și memoria. Alte studii leagă aceste fluctuații de demenţa Alzheimer sau de anumiți biomarkeri ce apar în demențe.


Persoanele mai în vârstă au niveluri mai scăzute ale hormonilor sexuali, ceea ce cauzează acumularea de amiloid β și neuroinflamație, ambele afectând în mod negativ somnul.

Schimbările hormonale de la menopauză afectează calitatea și cantitatea somnului din cauza unei activități neuronale excesive.

 

Îmbătrânirea este în sine un proces natural care contribuie singur la apariția tulburărilor de somn, problemelor de memorie sau riscului pentru demență Alzheimer.

Și producția diferită de norepinefrină la femei și bărbați ar putea contribui la creșterea riscului apariției unor tulburări de somn în cazul femeilor, și consecutiv al demenţei Alzheimer.

 

Mecanismele exacte care stau la baza diferenței dintre sexe când vorbim de somn și memorie, precum și legătura lor cu demența, rămân însă incomplet cunoscute.

sursa: News Medical
foto: Photographee.eu / Shutterstock.com


Data actualizare: 12-08-2022 | creare: 12-08-2022 | Vizite: 431
Bibliografie
How do female sex hormones affect sleep, and memory?, link: https://www.news-medical.net/news/20220807/How-do-female-sex-hormones-affect-sleep-and-memory.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune: