„COVID lung”: Mai mult de un sfert din pacienții cu infecția COVID-19 rămân simptomatici la 6 luni de la diagnosticare
Într-un nou studiu realizat pe adulți din populația generală infectați cu SARS-CoV-2 în 2020, s-a observat că mai mult de un sfert dintre aceștia au raportat că nu s-au recuperat complet după 6 până la 8 luni de la infecție.
Rezultatele studiului sunt prezentate în revista PLOS ONE de către Milo Puhan și colegii săi de la Universitatea Zürich din Elveția.
În timp ce reacțiile sistemelor de sănătate publică la virusul SARS-CoV-2 s-au axat pe scăderea poverii acute a COVID-19, tot mai multe dovezi arată că infecția poate duce de asemenea la consecințe asupra sănătății fizice și psihice pe termen lung. Acestea poartă numele de sindrom post COVID-19 sau COVID lung și devin tot mai îngrijorătoare pentru sistemele de sănătate.
Cercetătorii au recrutat 431 de participanți din cadrul sistemului de identificare a contacților din Zürich, Elveția. Aceștia au avut teste pozitive pentru SARS-CoV-2 între lunile februarie și august ale anului 2020 și au completat un chestionar online legat de sănătatea lor la o medie de 7. 2 luni după diagnosticare.
Simptomele au fost prezente la diagnosticare la 89% dintre pacienți, iar 19% au fost inițial spitalizați. În comparație cu indivizii care nu au fost incluși în studiu, participanții au fost mai tineri, cu o vârstă medie de 47 de ani.
Rezultatele arată că 55% dintre participanți au raportat oboseală, 25% au avut un grad de dispnee, iar 26% au prezentat simptome de depresie. Un procent mai mare de femei și pacienți spitalizați au raportat că nu s-au recuperat complet față de bărbați și pacienți nespitalizați. 40% dintre participanți au declarat că au avut nevoie de cel puțin o consultație la medicul de familie legată de COVID-19 după debutul bolii.
Acest studiu de cohortă bazat pe un eșantion reprezentativ al populației infectate cu SARS-CoV-2 arată că 26% dintre pacienții care au participat nu s-au recuperat complet la 6-8 luni de la diagnosticare și 40% dintre ei au avut cel puțin o prezentare ulterioară la medic legată de COVID-19.
Autorii studiului menționează că rezultatele obținute subliniază nevoia de planificare la timp a resurselor și a serviciilor oferite pacienților pentru îngrijirea celor cu sindrom post COVID-19.
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Mutații ale proteinei ORF10 modifică patogenitatea virusului SARS-CoV-2
- Persoanele aflate sub tratament cu o anumită clasă de imunosupresoare produc anticorpi mai slabi după vaccinarea împotriva COVID-19
- O singură doză de vaccin COVID-19 stimulează răspunsul imun la șoareci
- Persoanele vaccinate cu risc de a dezvolta o formă severă de COVID-19 vor fi mai ușor de identificat
- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni