Cicatrici după acnee

©

Autor:

Cicatrici după acnee

Acneea este una dintre cele mai comune afecțiuni ale pielii, întâlnită în special în rândul adolescenților, care poate avea un impact semnificativ asupra stimei de sine și a calității vieții. Cicatricile inestetice care rămân după vindecarea propriu-zisă a acneei constituie unul dintre principalele probleme cu care se confruntă persoanele care au suferit de acnee persistentă. Cicatricile după acnee pot varia în aspect și severitate, iar prezența lor poate afecta încrederea în sine și sănătatea emoțională a unei persoane. (1, 2, 3)

Cum apar cicatricile după acnee?

Cicatricile se formează în timpul procesului de vindecare a leziunilor cutanate produse de acneea inflamată. În cazurile mai severe, când acneea este profundă și afectează straturile mai profunde ale pielii, țesutul conjunctiv poate fi deteriorat, ceea ce duce la formarea unor cicatrici permanente. Cicatricile pot apărea sub forma unor gropițe fine și subtile sau pot fi mai pronunțate și mai evidente. (1, 3)

Tipuri de cicatrici după acnee

Există mai multe tipuri de cicatrici care pot rezulta în urma acneei persistente sau severe. O clasificare simplificată a cicatricilor după acnee cuprinde în general:
- cicatrici hipertrofice (rezultatul unei supraproducții de colagen în timpul procesului de vindecare, cicatricile hipertrofice pot fi dureroase sau pruriginoase și în general tind să apară pe spate și pe piept);
- cicatrici atrofice (caracterizate prin pierderea țesutului sau a volumului pielii, cicatricile atrofice apar în general pe fața, în special pe obrajii, frunte, bărbie și zona din jurul gurii). (1, 3)

Factorii care influențează severitatea cicatricilor

Severitatea cicatricilor după acnee poate varia în funcție de mai mulți factori, precum:
- tipul de acnee (anumite tipuri de acnee, cum ar fi acnee inflamatorie severă sau acnee chistică, sunt asociate cu un risc mai mare de dezvoltare a cicatricilor);
- profunzimea și gravitatea leziunilor (leziunile profunde și inflamate, cum ar fi chisturile sau nodulii, pot cauza mai multă distrugere în țesutul cutanat și pot duce la cicatrici mai pronunțate);
- tipul de piele (pielea cu un pigment mai închis poate avea un risc mai mare de dezvoltare a cicatricilor hipertrofice sau cheloide, care sunt mai pronunțate);
- durata și persistența acneei (cu cât acneea persistă mai mult și nu este tratată corespunzător, cu atât există un risc mai mare de formare a cicatricilor);
- vârsta (cicatricile după acnee pot fi mai pronunțate în adolescență, deoarece pielea tânără poate avea o capacitate mai mică de a se vindeca și de a se regenera);
- expunerea la soare (radiațiile ultraviolete pot înrăutăți aspectul cicatricilor și pot întârzia procesul natural de vindecare a pielii);
- sexul (deși cicatricile după acnee pot afecta atât bărbații, cât și femeile, un general cicatricile post-acneice sunt mai pronunțate la bărbați). (3

De asemenea, există unele dovezi că predispoziția genetică poate juca un rol în dezvoltarea cicatricilor după acnee. Astfel, persoanele care au membri ai familiei care au avut cicatrici după acnee sunt mai predispuși să dezvolte și ele astfel de cicatrici. În plus, starea generală de sănătate a unei persoane poate influența procesul de vindecare al pielii și poate afecta modul în care cicatricile se formează și se estompează. De exemplu, anumite afecțiuni medicale sau tratamente medicamentoase pot influența procesul de vindecare și pot afecta aspectul cicatricilor. (3)

Diagnostic

Diagnosticul acneei, cât și al cicatricilor după acnee, este de obicei realizat de un dermatolog, în urma unei examinări vizuale a cicatricilor. Pe baza evaluării complete a pielii și a informațiilor furnizate de pacient, medicul va putea stabili un diagnostic precis și va elabora un plan de tratament individualizat. Medicul dermatolog va utiliza un sistem de clasificare a acneei pentru a stabili gravitatea cicatricilor. Astfel, în funcție de aspect, dimensiune și alți factori specifici, sistem de măsurare a acneei are patru grade de cicatrici: maculară, ușoară, moderată și severă. (2, 6)

Tratament

Există mai multe opțiuni de tratament disponibile pentru a diminua aspectul cicatricilor după acnee. Alegerea tratamentului potrivit depinde de severitatea și tipul cicatricilor, cât și de preferințele individuale ale fiecărei persoane. Cremele cu retinoizi, vitamina C, alfa hidroxiacizi, acid lactic, acid hialuronic sau acid salicilic pot fi eficiente pentru reducerea cicatricilor, fiind în general o parte a tratamentului la domiciliu.

Alte modalități de a diminua cicatricile după acnee acasă:
- exfolierea cu regularitate a pielii (utilizarea unui exfoliant delicat poate ajuta la îndepărtarea celulelor moarte și la îmbunătățirea texturii pielii afectate de cicatrici);
- menținerea pielii hidratate (poate contribui la îmbunătățirea aspectului cicatricilor);
- utilizarea unor creme sau soluții de protecție solară (expunerea prelungită la soare poate accentua aspectul cicatricilor). (2, 7)

Opțiunile de tratament profesionale pentru cicatrici după acnee

Terapia cu laser

Implică utilizarea unui laser pentru a îndepărta stratul exterior al pielii și a stimula producția de colagen în straturile mai profunde. Terapia cu laser poate ajuta la îmbunătățirea texturii pielii și la diminuarea cicatricilor adânci. (2, 7, 8)

Mezoterapia

Procedura cosmetică minim invazivă ce presupune injectarea în zonele problematice ale pielii a unor substanțe active (vitamine, minerale, aminoacizi, enzime, extracte de plante și alte ingrediente cu proprietăți benefice pentru piele) folosind ace mici sau dispozitive de mesoterapie. Mezoterapia poate fi utilizată în scopuri estetice pentru a trata ridurile, cicatricile, petele de pigmentare, vergeturile și celulita. De asemenea, mezoterapia poate fi folosită pentru a stimula creșterea părului în cazul alopeciei sau pentru a trata probleme ale scalpului. (2, 7, 10)

Peeling-ul chimic

Procedura implică aplicarea unei soluții chimice pe piele pentru a exfolia stratul superior al pielii. Peelingul chimic poate ajuta la îndepărtarea celulelor moarte și la îmbunătățirea texturii pielii afectate de cicatrici. Există diferite tipuri de peelinguri chimice, iar medicul dermatolog va selecta cel mai potrivit tip în funcție de nevoile individuale ale pacientului. (2, 11)

Injecții cu substanțe de umplere

Unele cicatrici atrofice pot fi ameliorate prin injecții cu substanțe de umplere, cum ar fi acidul hialuronic, care pot umple spațiile indentate ale pielii, ceea ce ajută la nivelarea cicatricilor și la îmbunătățirea aspectului general. (2, 7)

Injecții cu corticosteroizi

Recomandate pentru cicatricile hipertrofice și cheloide, injecțiile cu corticosteroizi ajută la reducerea inflamației și la aplatizarea cicatricilor ridicate. În urma procedurii există un risc minor de subțiere a pielii la locul injectării sau de hipopigmentare (pielea devine mai deschisă la culoare sau la nivelul pielii injectate apare o pată de culoare albă). (2, 7, 9)

Dermabraziunea

Procedură cosmetică non-chirurgicală care implică îndepărtarea stratului superior al pielii prin exfoliere sau abraziune controlată. Dermabraziunea este folosită pentru tratarea unor probleme ale pielii, inclusiv cicatricile după acnee. (2, 7)

OnabotulinumtoxinA (botox)

Deși botoxul nu este în mod direct utilizat pentru tratarea cicatricilor după acnee, există situații în care poate fi utilizat în mod complementar în tratarea cicatricilor după acnee. Uneori, cicatricile pot fi accentuate de mișcările musculare excesive ale feței. Prin injectarea OnabotulinumtoxinA în mușchii corespunzători, se poate obține o relaxare temporară a acestora, ceea ce poate reduce stresul mecanic asupra cicatricilor și poate ajuta la îmbunătățirea aspectului general. (2, 7, 12)

Proceduri chirurgicale

În cazul cicatricilor severe sau profunde, poate fi necesară o intervenția chirurgicală minoră pentru a elimina sau a corecta cicatricile. Procedurile chirurgicale pot include excizia cicatricilor sau tehnici de închidere a cicatricilor. (2, 7)

Consecințe psihologice

Cicatricile după acnee pot avea consecințe psihologice semnificative pentru persoanele care le au. Aspectul inestetic al cicatricilor poate afecta stima de sine și încrederea în propria persoană. În plus, persoanele care se confruntă cu cicatrici după acnee pot experimenta o varietate de emoții negative, inclusiv rușine și anxietate socială, sentimente care pot duce la evitarea interacțiunilor sociale și la retragerea din activitățile sociale. De asemenea, studiile arată că cicatricile după acnee pot contribui la dezvoltarea stărilor de tristețe și a depresiei.

Un studiu recent, publicat in Indian Journal of Psychiatry, la care au luat parte peste 80 de adolescenți (dintre care 95% prezentau cicatrici după acnee), a identificat o asociere semnificativă între depresie și cicatricile de acnee de gradul 1 și 2, dar nu și între depresie și numărul de cicatrici de acnee. Dintre participanții la studiu, peste o treime au dezvoltat depresie clinică, iar în aproape 10% dintre cazuri simptomele erau unele severe. (5)


Data actualizare: 06-06-2023 | creare: 06-06-2023 | Vizite: 482
Bibliografie
(1) Acne Scars: Pathogenesis, Classification and Treatment, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2958495
(2) Acne Scars, link: https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/21222-acne-scars
(3) Types of Acne Scars, link: https://www.schweigerderm.com/skin-care-articles/acne/scar-types
(4) The Psychosocial Impact of Post-Acne Scarring, link: https://www.hmpgloballearningnetwork.com/site/thederm/site/cathlab/event/psychosocial-impact-post-acne-scarring
(5) Depression in Acne Scars: Looking at morphological variables and association with depression, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9129494
(6) Acne scars: Diagnosis and treatment, link: https://www.aad.org/public/diseases/acne/derm-treat/scars/treatment
(7) Acne scars: What's the best treatment? link: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/acne/expert-answers/acne-scars/faq-20058101
(8) Types of Acne Scars and Treatment, link: https://www.verywellhealth.com/types-of-acne-scars-15812
(9) Do Cortisone Shots Work for Acne? link: https://www.healthline.com/health/do-cortisone-shots-work-for-acne
(10) What Is Mesotherapy? link: https://www.healthline.com/health/mesotherapy
(11) Chemical peels, link: https://www.nhs.uk/conditions/cosmetic-procedures/non-surgical-cosmetic-procedures/chemical-peels
(12) OnabotulinumtoxinA Injection, link: https://medlineplus.gov/druginfo/meds/a608013.html
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum