Ce ne face să strănutăm?

O senzație de mâncărime la nivelul nasului poate determina declanșarea strănutului, eliminând iritanți și agenți patogeni care ar putea cauza afecțiuni. Deși pare simplu, căile celulare care controlează reflexul de strănut depășesc nivelul cavităților nazale și nu au fost intens cercetate și înțelese.
Recent, o echipă condusă de cercetători de la Școala de Medicină a Universității Washington din St. Louis a identificat la șoareci de laborator celule și proteine ​​specifice care controlează reflexul de strănut. Descoperirile au fost publicate în revista Cell.

„Înțelegerea mai bună a cauzelor care ne determină să strănutăm, în special cum se comportă neuronii ca răspuns la alergeni și virusuri, poate indica tratamente capabile să încetinească răspândirea bolilor respiratorii infecțioase prin strănut,” a declarat Qin Liu, dr. , autor principal al studiului. „Studiem mecanismul neuronal din spatele strănutului, deoarece atât de mulți oameni, inclusiv membrii familiei mele, strănută din cauza unor probleme precum alergiile sezoniere și infecțiile virale. Scopul nostru este să înțelegem cum se comportă neuronii ca răspuns la alergii și infecții virale, inclusiv modul în care acestea contribuie la mâncărimea ochilor, strănutatul și alte simptome. Studiile noastre recente au descoperit legături între celulele nervoase și alte sisteme care ar putea ajuta la dezvoltarea tratamentelor pentru strănut și pentru combaterea bolilor respiratorii infecțioase.”

Strănutul este cel mai puternic și comun mod de a răspândi picăturile infecțioase din infecțiile respiratorii. În noul studiu, Qin Liu și echipa de cercetători au stabilit un model de experiment în încercarea de a identifica celulele nervoase care transmit semnalele care îi fac pe șoareci să strănute. Cercetătorii au expus șoarecii la picături aerosolizate care conțin fie histamină, fie capsaicină, un compus înțepător, fabricat din ardei iute. Ambele substanțe au provocat strănuturi de la șoareci, la fel ca la oameni.

Prin examinarea celulelor nervoase despre care se știa deja că reacționează la capsaicină, echipa a reușit să identifice o clasă de neuroni mici legați de strănut. Cercetătorii au căutat apoi moleculele specifice, numite neuropeptide, care ar putea transmite semnale de strănut către acele celule nervoase și au descoperit că o moleculă numită neuromedină B (NMB) este esențială pentru declanșarea strănutului. În schimb, când au eliminat neuronii sensibili la NMB din partea sistemului nervos care a determinat strănutul la șoareci, au blocat reflexul de strănut. Acești neuroni produc o proteină numită receptorul neuromedinei B. La șoarecii fără acest receptor, strănutul a fost mult redus.

Un alt aspect interesant este acela că niciunul dintre acești neuroni care determină strănutul nu a fost identificat în regiunile trunchiului cerebral legate de respirație, fiind doar conectați direct cu aceste zone prin intermediul axonilor. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că ar putea stimula reflexul de strănut prin expunerea unei părți a creierului șoarecelui la peptida NMB. Astfel, animalele au început să strănute, deși nu fuseseră expuse la capsaicină, histamină sau alți alergeni.

Deoarece numeroși agenți patogeni, inclusiv majoritatea rinovirusurilor și coronavirusurilor umane (MERS-CoV sau SARS-CoV-2, coronavirusul care cauzează COVID-19), sunt răspândiți parțial prin aerosolizarea picăturilor, Qin Liu a spus că ar putea fi posibil să se limiteze răspândirea acestor agenți patogeni prin controlarea NMB sau a receptorului său pentru a limita strănutul la persoanele cunoscute ca fiind infectate.

„Un strănut poate crea 20.000 de picături care conțin virusuri și care pot rămâne în aer până la 10 minute”, a explicat Qin Liu. „Prin contrast, o tuse produce aproximativ 3.000 de picături, aproape de numărul de picături produs vorbind timp de câteva minute. Pentru a preveni viitoarele focare virale și pentru a ajuta la tratarea strănutului patologic cauzat de alergeni, va fi important să înțelegem căile care cauzează strănutul, pentru a le bloca. Prin identificarea neuronilor care mediază reflexul de strănut, precum și a neuropeptidelor care activează acești neuroni, am descoperit ținte care ar putea duce la tratamente pentru strănutul patologic sau strategii pentru limitarea răspândirii infecțiilor.”

sursa: Science Daily