Aditivii alimentari
Aditivii alimentari, asa numitele E-uri, se adauga in alimente pentru mai multe scopuri: prelungirea termenului de valabilitate, imbunatatirea proprietatilor organoleptice: gust miros, dar si textura, culoare, usurarea unor faze ale procesului de fabricare, cresterea vandabilitatii produsului.
Consumul in exces al produselor inalt procesate implica automat si ingerarea unor cantitati apreciabile de aditivi si ingrediente artificiale. Chiar si zaharul, indiferent ca este alb sau brun, tot aditiv este, desi provine din surse naturale: sfecla sau trestia de zahar. Consumul de zahar in exces va duce inevitabil la deteriorarea sanatatii.
Aditivii alimentari pot fi clasificati in:
- Aditivi inofensivi, ex.: E100 (curcumina), E163 (antocianine), E290 (dioxid de carbon), E300 (acid ascorbic), E322 (lecitina), E330 (acidul citric), E331 ( citrat monosodic), E440 (pectina), E500 (carbonatul acid de sodiu), E50 8(clorura de potasiu), E509 (clorura de sodiu) si lista poate continua....
- Aditivi a caror consum frecvent nu este recomandat: colorantii artificiali E102 pana la E180 cu unele exceptii considerate sigure: E400, E401, E153, E160, etc., E200 (acid sorbic), E270 (acid lactic), etc.
- Aditivi pentru care nu este posibila o apreciere definitiva: E442 (fosfatide de amoniu-stabilizator si emulgator artificial),E479 (ulei de soia oxidat termic-emulgator si agent de separare), etc.
Sa nu uitam ca si bunicile noastre foloseau aditivi alimentari, cum sunt sarea de lamaie (acid citric – E330) la prepararea gemurilor, dulceturilor, peltelelor sau benzoatul de sodiu (E211) in cazul muraturilor si nimeni nu avea ceva impotriva, desi nu se stia cu exactitate ce cantitate era optima.
Exista acum pe piata foarte putine produse care sunt fara aditivi, dar dupa parerea mea, retetele de fabricatie includ aditivii in cantitatile prevazute in conformitate cu reglementarile pe plan european sau mondial. De ce sustin aceasta afirmatie: din simplul motiv ca folosirea in cantitati mai mari nu aduce niciun beneficiu produsului si in plus, mareste considerabil pretul.
Situatia poate deveni periculoasa in momentul in care se exagereaza cu consumul zilnic al produselor super procesate si al bauturilor carbogazoase in care gasim acid fosforic (E338) si compusi ai acestuia. De aceea se recomanda o alimentatie variata, bazata in special pe alimente cat mai naturale si mancaruri simple, pregatite acasa.
Aceasta isterie a E-urilor, de multe ori nu are o baza stiintifica, se presupune ca ar produce tot felul de boli care mai de care mai periculoase, dar nu se poate dovedi stiintific. Testele se fac in laborator, etica impiedica testarea pe oameni.
Un exemplu as dori sa dau: glutamatul monosodic MSG (E621) care este potentiator de aroma, dand savoare alimentelor, asa numitul gust umami care este al 5-lea gust de baza, dupa dulce, sarat, acru si amar.
De multe ori glutamatul, folosit la inceput in bucataria asiatica si apoi adoptat in aproape intreaga lume, a fost considerat capul rautatilor, fiind incriminat in toate afectiunile posibile, incepand cu banalele crampe pana la hiperactivitatea copiilor, depresiile mamelor, leziunile cerebrale, cancerele de toate tipurile.
Este interesant de mentionat ca rosiile, parmezanul sau laptele de mama contin cantitati apreciabile de glutamat si nimeni nu s-a plans ca ar produce ”sindromul restaurantului chinezesc”.
Caracterul nociv al unei substante,adica efectul pe care il produce asupra organismului, indiferent daca este din sursa naturala sau produsa prin sinteza, trebuie evidentiat prin studii stiintifice serioase