Puterea stroke-urilor
Autor: Psihoatelier
https://www.facebook.com/psihoatelier
"După cum v-am obişnuit, un subiect nu doar consistent, ci şi life-changing, fără a ne teme de vorbe mari: puterea stroke-urilor.
În analiza tranzacţională, stroke-ul reprezintă „orice act care implică recunoaşterea celuilalt” (Eric Berne). De la un simplu „Bună ziua” la un „Te iubesc” spus din tot sufletul, stroke-urile sunt hrana de zi cu zi cu care animalul social numit om îşi hrăneşte o foame fundamentală, ceea ce Berne numeşte „foamea de stroke-uri” (de la englezescul „stroke”=lovitură, impact).
Acestea pot fi verbale sau non-verbale (o îmbrăţişare sau dimpotrivă, respingerea unei îmbrăţişări sau a unei atingeri), condiţionate (numite, în general, stroke-uri pentru „a face”) sau necondiţionate (stroke-uri pentru „a fi”), pozitive sau negative.
Aceste tipuri de stroke-uri se pot combina:
Stroke verbal, pozitiv, necondiţionat: „Te iubesc!”;
Stroke verbal, negativ, necondiţionat: „Te urăsc!”;
Stroke nonverbal, pozitiv, necondiţionat: un salut făcut cu mâna;
Stroke nonverbal, negativ, necondiţionat: pumnul ridicat ameninţător;
Stroke verbal, pozitiv, condiţionat: „Ai făcut o treabă bună!”;
Stroke verbal, negativ, condiţionat: „Nu faci nimic bun niciodată!”;
Stroke nonverbal, pozitiv, condiţionat: o imbrăţişare dată cuiva care te-a ajutat;
Stroke nonverbal, negativ, condiţionat: o palmă primită după ce ai spus ceva unei persoane.
Cu toţii avem, în lista noastră de cunoştinţe şi prieteni, persoane care se simt mai degrabă în largul lor oferind celorlalţi stroke-uri pozitive sau, dimpotrivă, persoane care nu simt nevoia să deschidă gura decât atunci când au ceva critic sau negativ de spus, preferând să treacă sub tăcere şi considerând „inutil” să împărtăşească toate gândurile-sentimentele-consideraţiile-judecăţile pozitive faţă de ceilalţi. Acest „filtru personal” este rezultatul – ce surpriză! - tipurilor de stroke-uri considerate ca fiind „acceptabile” şi practicate în copilărie de fiecare, în familia de origine. Există familii în care o persoană nu este încurajată sau recunoscută decât pentru ceea ce face, respectiv nu face sau face greşit (stroke-uri condiţionate), tot aşa cum există familii în care membrii acestora sunt mai în largul lor să schimbe „unităţi de recunoaştere” nonverbale (îmbrăţişări, sărutări, strângeri de mână sau, dimpotrivă, îmbrânceli, palme, pumni ). Iar „te iubesc” - mesajul verbal cel mai puternic afectiv pe care-l poţi acorda unui semen, fie el prieten, partener sau copil – este considerat fie implicit, subînţeles, fie o „rara avis” care-şi poate toci, prin utilizare, puterile „magice” şi, prin urmare, este rostit doar în rare ocazii şi administrat, împreună cu restul stroke-urile pozitive necondiţionate („Îmi place de tine”, „Te găsesc frumos/frumoasă” etc.) ca un fond de investiţii afective care trebuie gestionat cu atenţie şi fără risipă. Sau condiţionat inutil: „Te iubesc dacă...(faci ce vreau eu, eşti cum vreau eu etc.)”. Sau deghizat în stroke-uri negative, pentru că este mai uşor de dat sau de primit astfel: „Te iubesc, proasto!”. Nu ştim voi, dar Psihoatelier este din acea generaţie care, în momentul în care au apărut filmele americane în care orice conversaţie între membrii unei familii se termina cu un „te iubesc” şi atât, îşi dădea ochii peste cap sau se simţea cel puţin inconfortabil în faţa unei asemenea „risipe” afective. În ţara lui „Unde dă mama, creşte”, orice manifestare verbală explicită a afecţiunii era şi, din păcate, continuă să fie, în mare măsură, tabu sau atinsă de o parcimonie întristătoare. Este timpul să recunoaştem deschis că „Unde dă mama, creşte strâmb!”. Tot aşa cum este timpul să realizăm că ignorarea celuilalt („Nu mai vorbesc cu tine!”, „Nu mai exişti pentru mine!”), fie el copil sau adult, este forma cea mai cruntă de pedeapsă pe care o putem acorda unui semen. Orice este preferabil lipsei stroke-urile, chiar şi stroke-urile negative, şi mulţi dintre noi, incapabili să ceară şi/sau să primească stroke-uri pozitive, condiţionate sau necondiţionate, preferă să folosească orice mijloace le sunt familiare sau la îndemână, de multe ori toxice sau neautentice, pentru a-şi satisface prin orice mod fireasca foame de recunoaştere din partea celorlalţi, căutare tradusă, de multe ori, prin termeni peiorativi de genul „vrea/caută atenţie”.
Poate vă întrebaţi de ce diverse sărbători ale dragostei, de import sau locale, sunt atât de populare. În acest context, ele oferă multora dintre noi cadrul firesc în care ne simţim îndreptăţiţi fie să solicităm, fie să primim manifestări ale dragostei-aprecierii celor din jurul nostru fără a ne expune prea tare vulnerabilităţii de a fi respinşi sau ignoraţi. În acelaşi context, succesul reţelelor de socializare de tipul Facebook, prin absenţa butonului de Dislike, poate fi privit şi prin prisma economiei stroke-urilor. Şi este un bun exemplu, dincolo de simpatiile şi antipatiile personale, prin care ajungem să ne cunoaştem pe noi înşine şi propriul „filtru de stroke-uri” în funcţie de cât de des simţim nevoia să facem clic pe butonul de „Like” sau să oferim feedback, pozitiv sau negativ, la postările şi comentariile altora.
Revenind, există mai multe reguli care guvernează economia stroke-urilor, internalizate încă din copilăria timpurie, şi care pot fi sintetizate astfel:
- Nu dai stroke-urile pe care doreşti să le dai.
Nu ar fi frumos să putem da un stroke atunci când simţim că vrem să facem acest lucru? Uneori însă avem tendinţa să ne reţinem din a spune lucruri frumoase despre alţii. Apoi momentul trece şi nu mai spunem nimic.
- Nu ceri stroke-urile de care ai nevoie.
Există un mit care spune că „stroke-urile pe care le ceri nu valorează nimic”. Prin urmare, unora le este caracteristic să nu ceară ceea ce au nevoie şi să aştepte pasiv ca celălalt să ghicească şi să le dea ceea ce îşi doresc. Este OK să cerem să ni se spună vorbe frumoase şi, dacă ni se spun, nu înseamnă că persoana care le spune nu este sinceră.
- Nu accepti stroke-urile pe care le doreşti.
Sunt mulţi oameni cărora le este greu să accepte stroke-uri. Ei se simt expuşi sau ruşinaţi şi schimbă repede subiectul atunci când cineva spune vorbe frumoase despre ei. De exemplu, dacă cineva îţi spune: „Ce bine arăţi astăzi!”, tu alegi să decriptezi acest mesaj în termeni de „Înţeleg că ieri am fost urâtă cu spume, sau cum?” sau să îl respingi cu un: „Eh, am pus şi eu prima rochie pe care am găsit-o în dulap pe mine!”. Un stroke este un cadou pentru tine, dacă e pozitiv şi sincer, primeşte-l, simte-l. Apoi, în momentele mai putin fericite, adu-ţi aminte de stroke-urile pozitive şi încălzeşte-te cu ele.
- Nu refuzi stroke-urile pe care nu le vrei.
V-aţi gândit vreodată să nu luaţi în seamă comentariile negative ale celorlalţi şi să le ignoraţi pur şi simplu? Dacă e negativ, nu eşti obligat să îl primeşti, îl poţi respinge cu un simplu: „Nu, nu cred că sunt...(incompentent, urât, prost etc.)”. Chiar nu suntem obligaţi să punem la suflet lucrurile negative care ni se spun. Putem în schimb să ne aducem aminte de vorbele frumoase care ne-au fost adresate în trecut.
- Nu-ţi oferi stroke-uri.
De ce să nu fim drăguţi cu noi înşine? De ce să nu vorbim frumos despre noi şi chiar să credem ceea ce afirmăm? Stroke-urile pe care ni le oferim pot fi şi sub forma unor mici sărbatoriri (de ex., a unui succes obţinut). Poate fi absolut orice ce creşte nivelul endorfinelor şi ne face să ne simţim mai bine.
V-aţi pipăit interior şi recunoscut în aceste reguli internalizate? Ei bine, provocarea Psihoatelier de astăzi, cu o ocazie atât de specială, de Dragobete, este să alegeţi una dintre reguli, cu care vă simţiţi cel mai familiar(ă) şi s-o încălcaţi cu bună ştiinţă. În mod repetat. Fără milă şi fără regrete!
Şi, pentru că ştim cât de greu este să ieşi din zona de confort, vă sprijinim cu următoarele încurajări:
1. Dă stroke-urile pe care vrei să le dai!
2. Cere stroke-urile de care ai nevoie!
3. Acceptă stroke-urile care ţi se oferă!
4. Nu accepta stroke-urile pe care nu le vrei!
5. Oferă-ţi ţie însuţi/însăţi stroke-uri pozitive (multe)!
Care dintre îndemnuri te face să simţi nevoia să o iei la fugă sau să te ascunzi undeva? De acolo e cazul să începi. " Psihoatelier
O viata plina de schimbări benefice, de stroke-uri pozitive şi autentice vă doresc! Fie ca psihoforţa stroke-urilor să fie cu voi!
"După cum v-am obişnuit, un subiect nu doar consistent, ci şi life-changing, fără a ne teme de vorbe mari: puterea stroke-urilor.
În analiza tranzacţională, stroke-ul reprezintă „orice act care implică recunoaşterea celuilalt” (Eric Berne). De la un simplu „Bună ziua” la un „Te iubesc” spus din tot sufletul, stroke-urile sunt hrana de zi cu zi cu care animalul social numit om îşi hrăneşte o foame fundamentală, ceea ce Berne numeşte „foamea de stroke-uri” (de la englezescul „stroke”=lovitură, impact).
Acestea pot fi verbale sau non-verbale (o îmbrăţişare sau dimpotrivă, respingerea unei îmbrăţişări sau a unei atingeri), condiţionate (numite, în general, stroke-uri pentru „a face”) sau necondiţionate (stroke-uri pentru „a fi”), pozitive sau negative.
Aceste tipuri de stroke-uri se pot combina:
Stroke verbal, pozitiv, necondiţionat: „Te iubesc!”;
Stroke verbal, negativ, necondiţionat: „Te urăsc!”;
Stroke nonverbal, pozitiv, necondiţionat: un salut făcut cu mâna;
Stroke nonverbal, negativ, necondiţionat: pumnul ridicat ameninţător;
Stroke verbal, pozitiv, condiţionat: „Ai făcut o treabă bună!”;
Stroke verbal, negativ, condiţionat: „Nu faci nimic bun niciodată!”;
Stroke nonverbal, pozitiv, condiţionat: o imbrăţişare dată cuiva care te-a ajutat;
Stroke nonverbal, negativ, condiţionat: o palmă primită după ce ai spus ceva unei persoane.
Cu toţii avem, în lista noastră de cunoştinţe şi prieteni, persoane care se simt mai degrabă în largul lor oferind celorlalţi stroke-uri pozitive sau, dimpotrivă, persoane care nu simt nevoia să deschidă gura decât atunci când au ceva critic sau negativ de spus, preferând să treacă sub tăcere şi considerând „inutil” să împărtăşească toate gândurile-sentimentele-consideraţiile-judecăţile pozitive faţă de ceilalţi. Acest „filtru personal” este rezultatul – ce surpriză! - tipurilor de stroke-uri considerate ca fiind „acceptabile” şi practicate în copilărie de fiecare, în familia de origine. Există familii în care o persoană nu este încurajată sau recunoscută decât pentru ceea ce face, respectiv nu face sau face greşit (stroke-uri condiţionate), tot aşa cum există familii în care membrii acestora sunt mai în largul lor să schimbe „unităţi de recunoaştere” nonverbale (îmbrăţişări, sărutări, strângeri de mână sau, dimpotrivă, îmbrânceli, palme, pumni ). Iar „te iubesc” - mesajul verbal cel mai puternic afectiv pe care-l poţi acorda unui semen, fie el prieten, partener sau copil – este considerat fie implicit, subînţeles, fie o „rara avis” care-şi poate toci, prin utilizare, puterile „magice” şi, prin urmare, este rostit doar în rare ocazii şi administrat, împreună cu restul stroke-urile pozitive necondiţionate („Îmi place de tine”, „Te găsesc frumos/frumoasă” etc.) ca un fond de investiţii afective care trebuie gestionat cu atenţie şi fără risipă. Sau condiţionat inutil: „Te iubesc dacă...(faci ce vreau eu, eşti cum vreau eu etc.)”. Sau deghizat în stroke-uri negative, pentru că este mai uşor de dat sau de primit astfel: „Te iubesc, proasto!”. Nu ştim voi, dar Psihoatelier este din acea generaţie care, în momentul în care au apărut filmele americane în care orice conversaţie între membrii unei familii se termina cu un „te iubesc” şi atât, îşi dădea ochii peste cap sau se simţea cel puţin inconfortabil în faţa unei asemenea „risipe” afective. În ţara lui „Unde dă mama, creşte”, orice manifestare verbală explicită a afecţiunii era şi, din păcate, continuă să fie, în mare măsură, tabu sau atinsă de o parcimonie întristătoare. Este timpul să recunoaştem deschis că „Unde dă mama, creşte strâmb!”. Tot aşa cum este timpul să realizăm că ignorarea celuilalt („Nu mai vorbesc cu tine!”, „Nu mai exişti pentru mine!”), fie el copil sau adult, este forma cea mai cruntă de pedeapsă pe care o putem acorda unui semen. Orice este preferabil lipsei stroke-urile, chiar şi stroke-urile negative, şi mulţi dintre noi, incapabili să ceară şi/sau să primească stroke-uri pozitive, condiţionate sau necondiţionate, preferă să folosească orice mijloace le sunt familiare sau la îndemână, de multe ori toxice sau neautentice, pentru a-şi satisface prin orice mod fireasca foame de recunoaştere din partea celorlalţi, căutare tradusă, de multe ori, prin termeni peiorativi de genul „vrea/caută atenţie”.
Poate vă întrebaţi de ce diverse sărbători ale dragostei, de import sau locale, sunt atât de populare. În acest context, ele oferă multora dintre noi cadrul firesc în care ne simţim îndreptăţiţi fie să solicităm, fie să primim manifestări ale dragostei-aprecierii celor din jurul nostru fără a ne expune prea tare vulnerabilităţii de a fi respinşi sau ignoraţi. În acelaşi context, succesul reţelelor de socializare de tipul Facebook, prin absenţa butonului de Dislike, poate fi privit şi prin prisma economiei stroke-urilor. Şi este un bun exemplu, dincolo de simpatiile şi antipatiile personale, prin care ajungem să ne cunoaştem pe noi înşine şi propriul „filtru de stroke-uri” în funcţie de cât de des simţim nevoia să facem clic pe butonul de „Like” sau să oferim feedback, pozitiv sau negativ, la postările şi comentariile altora.
Revenind, există mai multe reguli care guvernează economia stroke-urilor, internalizate încă din copilăria timpurie, şi care pot fi sintetizate astfel:
- Nu dai stroke-urile pe care doreşti să le dai.
Nu ar fi frumos să putem da un stroke atunci când simţim că vrem să facem acest lucru? Uneori însă avem tendinţa să ne reţinem din a spune lucruri frumoase despre alţii. Apoi momentul trece şi nu mai spunem nimic.
- Nu ceri stroke-urile de care ai nevoie.
Există un mit care spune că „stroke-urile pe care le ceri nu valorează nimic”. Prin urmare, unora le este caracteristic să nu ceară ceea ce au nevoie şi să aştepte pasiv ca celălalt să ghicească şi să le dea ceea ce îşi doresc. Este OK să cerem să ni se spună vorbe frumoase şi, dacă ni se spun, nu înseamnă că persoana care le spune nu este sinceră.
- Nu accepti stroke-urile pe care le doreşti.
Sunt mulţi oameni cărora le este greu să accepte stroke-uri. Ei se simt expuşi sau ruşinaţi şi schimbă repede subiectul atunci când cineva spune vorbe frumoase despre ei. De exemplu, dacă cineva îţi spune: „Ce bine arăţi astăzi!”, tu alegi să decriptezi acest mesaj în termeni de „Înţeleg că ieri am fost urâtă cu spume, sau cum?” sau să îl respingi cu un: „Eh, am pus şi eu prima rochie pe care am găsit-o în dulap pe mine!”. Un stroke este un cadou pentru tine, dacă e pozitiv şi sincer, primeşte-l, simte-l. Apoi, în momentele mai putin fericite, adu-ţi aminte de stroke-urile pozitive şi încălzeşte-te cu ele.
- Nu refuzi stroke-urile pe care nu le vrei.
V-aţi gândit vreodată să nu luaţi în seamă comentariile negative ale celorlalţi şi să le ignoraţi pur şi simplu? Dacă e negativ, nu eşti obligat să îl primeşti, îl poţi respinge cu un simplu: „Nu, nu cred că sunt...(incompentent, urât, prost etc.)”. Chiar nu suntem obligaţi să punem la suflet lucrurile negative care ni se spun. Putem în schimb să ne aducem aminte de vorbele frumoase care ne-au fost adresate în trecut.
- Nu-ţi oferi stroke-uri.
De ce să nu fim drăguţi cu noi înşine? De ce să nu vorbim frumos despre noi şi chiar să credem ceea ce afirmăm? Stroke-urile pe care ni le oferim pot fi şi sub forma unor mici sărbatoriri (de ex., a unui succes obţinut). Poate fi absolut orice ce creşte nivelul endorfinelor şi ne face să ne simţim mai bine.
V-aţi pipăit interior şi recunoscut în aceste reguli internalizate? Ei bine, provocarea Psihoatelier de astăzi, cu o ocazie atât de specială, de Dragobete, este să alegeţi una dintre reguli, cu care vă simţiţi cel mai familiar(ă) şi s-o încălcaţi cu bună ştiinţă. În mod repetat. Fără milă şi fără regrete!
Şi, pentru că ştim cât de greu este să ieşi din zona de confort, vă sprijinim cu următoarele încurajări:
1. Dă stroke-urile pe care vrei să le dai!
2. Cere stroke-urile de care ai nevoie!
3. Acceptă stroke-urile care ţi se oferă!
4. Nu accepta stroke-urile pe care nu le vrei!
5. Oferă-ţi ţie însuţi/însăţi stroke-uri pozitive (multe)!
Care dintre îndemnuri te face să simţi nevoia să o iei la fugă sau să te ascunzi undeva? De acolo e cazul să începi. " Psihoatelier
O viata plina de schimbări benefice, de stroke-uri pozitive şi autentice vă doresc! Fie ca psihoforţa stroke-urilor să fie cu voi!