BodyNet, sistemul cu senzori wireless care monitorizează funcțiile vitale
Autor: Teodorescu Mihai
Datorită unei noi tehnologii a inginerilor de la Stanford, detectarea semnalelor fiziologice emanate de pielea umană se va putea face în viitor într-un mod mult mai confortabil, prin intermediul unor senzori ușor de lipit pe piele și care pot fi folosiți împreună cu receptori purtabili.
Inginerii au dezvoltat autocolante experimentale care comunică cu un dispozitiv wireless și transmit în timp real detalii despre indicatorii esențiali de sănătate. Sistemul creat, denumit BodyNet, poate să detecteze semnalele fiziologice doar prin urmărirea mișcărilor, a contracțiilor sau a întinderii pielii. În cadrul testelor, inginerii de la Universitatea Stanford au reușit să monitorizeze pulsul și respirația subiecților, folosind senzori plasați la încheietura mâinii și la nivelul abdomenului.
Scopul este acela de a crea un sistem care poate colecta date fiziologice fără a interfera cu comportamentul normal al unei persoane, un sistem confortabil de purtat, fără baterii sau receptori suplimentari, care să nu afecteze în niciun fel activitățile purtătorului. Un astfel de sistem ar putea oferi suficiente detalii despre sănătate pe termen lung și ar putea fi utilizat în monitorizarea pacienților cu afecțiuni cardiace sau cu tulburări de somn.
Principala provocare pe care cercetătorii vor fi nevoiți să o depășească, pentru a transforma sistemul într-un dispozitiv prietenos pentru consumatori, este să păstreze senzorul și receptorul unul lângă celălalt. În experimente, receptorul a fost plasat pe haine, chiar deasupra fiecărui senzor, ceea ce s-a dovedit util doar pentru perechile de unu la unu (senzor-receptor), nu și pentru un întreg sistem de senzori, ce trebuie controlat de un singur receptor. Zhenan Bao, profesorul de inginerie chimică al cărui laborator a descris sistemul BodyNet, a declarat că laboratorul lucrează deja la dezvoltarea unor autocolante care pot să monitorizeze și să simtă transpirația și alte secreții pentru a urmării temperatura sau nivelul de stres al unei persoane.
Sursa: Science Daily
Foto: Bao Lab, Stanford News
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Sistemul de Inteligență Artificială AMIE s-a dovedit a fi un succes în simulările de consultații medicale
- Tratamentul laser care schimbă culoarea ochilor
- Tratament pentru reducerea pierderilor de auz în urma expunerii la zgomote puternice
- Pielea electronică ce afișează în timp real date despre semnele vitale
- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni