Bebelușii de până la 12 luni pot codifica amintiri

Un nou studiu folosind imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) la sugari demonstrează că bebelușii pot stoca informații episodice chiar de la vârsta de 12 luni, contrar ideii conform căreia memoria lor nu este suficient dezvoltată în această etapă. Timp de multă vreme, cercetătorii au considerat că „amnezia infantilă” – incapacitatea de a ne aminti evenimentele din primii ani de viață – apare deoarece hipocampul, regiunea cerebrală-cheie pentru memoria episodică, nu ar fi matur în copilărie. Însă date recente contrazic această presupunere și sugerează că, deși sunt create amintiri, acestea devin inaccesibile ulterior din cauza unor mecanisme de retragere deficitare.
În mod curent, majoritatea adulților nu își amintesc întâmplări din primii trei ani de viață, fenomen numit amnezie infantilă. O ipoteză explicativă susținea că hipocampul nu ar fi destul de dezvoltat la sugari pentru a crea amintiri de tip episodic. Însă studii pe rozătoare au arătat că amintirile se formează în hipocampul foarte tânăr, deși ulterior dispar sau devin inaccesibile. La oameni, micuții demonstrează diverse forme de memorie – recunosc obiecte, imită comportamente sau asociază stimuli condiționați –, dar nu era clar dacă aceste abilități depind efectiv de hipocamp ori de structuri cerebrale mai primitive.

Studiul și abordarea fMRI

Pentru a vedea dacă hipocampul copiilor poate încărca amintiri unice, autorii au folosit fMRI pe sugari între 4 și 25 luni, implicați într-un „joc” de recunoaștere a imaginilor (fețe, scene, obiecte). Ca metodă de evaluare, s-a monitorizat privirea preferențială a sugarilor, în paralel cu activitatea din hipocamp. Cercetătorii au observat că, începând aproximativ de la 12 luni, se înregistrează un răspuns hipocampic specific la imaginile noi, corelat cu memorarea lor ulterioară. Acest fapt indică abilitatea de a forma amintiri episodice chiar în primul an de viață.

Consecințe asupra „amneziei infantile”

Rezultatele sugerează că amnezia infantilă nu apare fiindcă bebelușii nu pot forma amintiri, ci fiindcă procesul de rechemare a acestor amintiri eșuează pe termen lung. Noile date se aliniază la experimentele pe rozătoare, unde reactivarea neuronală cu ajutorul unor stimuli speciali demonstrează că engrama memoriei persistă, însă rămâne inaccesibilă pe căi de retrieval obișnuite. Pentru oameni, aceasta implică faptul că bebelușii păstrează la nivelul hipocampului memorii timpurii, dar ele dispar sau nu mai pot fi accesate pe măsură ce copilul crește.

Perspective și interpretare

Autorii subliniază importanța „mecanismelor de post-stocare” ce pot duce la ștergerea ori inaccesibilitatea informației, în locul unei incapacități inițiale de a crea memorii. Aceste constatări pot fi utile pentru înțelegerea modului în care creierul se dezvoltă și ar putea explica de ce, ulterior, experiențe foarte timpurii influențează comportamentul, dar nu pot fi articulate verbal.

Concluzii

Prin demonstrarea faptului că hipocampul sugarilor encodează evenimente la doar un an de viață, cercetătorii pun sub semnul întrebării teoria tradițională privind „hipocampul imatur” drept cauză principală a amneziei infantile. În realitate, bebelușii pot genera amintiri, dar pierd capacitatea de a le recupera cu trecerea timpului. Această schimbare de perspectivă deschide noi căi de cercetare asupra dezvoltării memoriei și a modului în care primele experiențe pot avea efecte asupra dezvoltării emoționale și cognitive, în ciuda faptului că nu le putem reaminti ulterior.