Ecografia morfologică screening (de depistare a anomaliilor de sarcină)
Rațiunea aplicării metodelor de screening în sarcină este aceea de a scădea rata de mortalitate și morbiditate perinatală. Ecografia este recomandată tuturor gravidelor, fiecare tip de ecografie având un scop bine definit.
Ecografiile morfologice studiază anatomia bebeluşului. Se efectuează câte o ecografie în fiecare trimestru de sarcină:
- în trimestrul 1 (ideal 11-13 săptămâni) se apreciază: datarea sarcinii, vitalitatea fetală, numărul de fetuşi, o parte din anomaliile morfologice majore, riscul de sindrom Down;
- în trimestrul 2 (ideal 20-24 săptămâni) se studiază mai detaliat anatomia fetală;
- în trimestrul 3 (ideal 30-34 săptămâni) se studiază: poziţia fetală, starea de bine fetală (inclusiv creşterea), localizarea placentei, anomaliile evolutive sau care devin evidente mai târziu.
Noul ecograf Voluson E10 BT21, disponibil în Rețeaua Medicală Arcadia și dedicat investigațiilor de morfologie fetală, asigură o acuratețe sporită, oferind medicului claritate și precizie în aprecierea detaliilor anatomice ale fătului.
Ecografiile punctuale sunt ecografii intermediare, care evaluează creşterea fetală, lichidul amniotic, placenta, diverse patologii legate de sarcină. Noile ecografe de ultimă generație Voluson S10 BT18 completează dotarea tehnică a Departamentului de Obstetrică-Ginecologie Arcadia.
Cum trebuie sa vă pregătiţi pentru ecografia morfologică?
În general, sunt acceptați însoțitorii în timpul ecografiei (de regula un însoțitor). Dacă vă decideți să veniți însoțită de copiii mai mari, gândiți-vă la modul în care vă veți gestiona reacția la o posibilă veste neplăcută. De asemenea, nu veniți însoțită de prea multe persoane, deoarece atenția ecografistului poate fi distrasă.
Informați-vă în ce constă ecografia morfologică și pregătiți-vă întrebările din timp, dacă este cazul.
Pentru ecografist este important să vă cunoască istoricul, astfel încât aduceți dosarul complet al sarcinii (ecografii, analize).
Nu folosiți creme sau geluri de duș uleioase pentru zona abdominală, cu cel puțin 3 zile înainte de ecografie. Acestea împiedică trecerea ultrasunetelor și vor determina o imagine ecografică de calitate scăzută.
Pentru confortul dumneavoastră, goliţi vezica urinară înainte de a intra in cabinetul de ecografie.
Citiți continuarea articolului: