Alimentele picante ar putea diminua pofta de a mânca „ceva sărat”
Persoanele care consumă cu precădere alimente picante au tendința să mănânce alimente mai puțin bogate în sare și au valori mai mici ale presiunii arteriale.
La această concluzie au ajuns cercetătorii după ce au determinat preferința pentru gusturile iute și sărat la 606 adulți chinezi și apoi au pus în legătură aceste preferințe cu valorile tensionale. Rezultatele au fost publicate în jurnalul Hypertension recenzat de experții AHA (American Heart Association).
„Un studiu pilot a atras atenția că urme ale capsaicinei, compusul care conferă ardeilor iuți mirosul și gustul pișcător, a modificat și intensificat percepția că alimentul este sărat,” afirmă Dr. Zhiming Zhu, profesor și director al Depertamentului de Endocrinologie și Hipertensiune din cadrul Third Military Medical University din Chongquing, China. Prin urmare, „în studiul de față am urmărit să testăm dacă acest efect al capsaicinei ar putea reduce și consumul de sare, respectiv dacă are o influență asupra tensiunii arteriale,” continuă acesta.
Comparativ cu persoanele care nu consumă în mod uzual alimente picante, indivizii cu o preferință pentru gustul iute al alimentelor consumă mai puțină sare. Astfel, persoanele care mănâncă alimente picante și au un aport scăzut de sare au înregistrat valori ale presiunii sistolice mai mici cu 8 mmHg și cu 5 mmHg ale celei diastolice.
Regiunile cerebrale specifice gusturilor iute și sărat se suprapun
Cercetătorii au utilizat și tehnici imagistice pentru a analiza cele două regiuni participante ale creierului – insula și cortexul orbitofrontal – cunoscute a fi implicate în procesarea gustului sărat. Aceșta au remarcat că aceleași arii cerebrale care sunt stimulate când există expunere atât la gustul sărat, se activează și la gustul iute. Autorii studiului afirmă că această creștere a activității cerebrale sporește sensibilitatea la sare, iar persoanele în cauză se bucură și de gustul sărat al alimentelor consumând cantități mai reduse de sare.„Administrarea capsaicinei – componentul major care conferă gustul iute ardeilor – accentuează activitatea metabolică de la nivelul insulei și a cortexului orbitofrontal care răspunde în mod specific la stimulii pentru gustul intens sărat. Astfel, înclinația pentru alimentele picante reduce implicit și preferința individuală pentru cele sărate, modulând și aportul zilnic de sare, și nu în cele din urmă valorile presiunii arteriale, modificând modul în care este procesat gustul sărat la nivel neural. Includerea aromelor iuți în prepararea și servirea alimentelor constituie o strategie comportamentală promițătoare pentru reducerea consumului de sare, nefiziologic de mare în vremurile moderne, și a tensiunii arteriale.”
Sursa: William Reed Business Media Ltd
Data actualizare: 23-11-2017 | creare: 23-11-2017 | Vizite: 1200
Bibliografie
Spicy food could curb salt cravings: Study, link: https://www.foodnavigator.com/Article/2017/10/31/Spicy-food-could-curb-salt-cravings-Study ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni