Alegerile ce țin de un stil de viață sănătos pot compensa riscul genetic pentru bolile creierului

©

Autor:

Alegerile ce țin de un stil de viață sănătos pot compensa riscul genetic pentru bolile creierului
Studiul recent publicat în jurnalul Neurology explorează efectul unui stil de viață sănătos, măsurat prin Brain Care Score (BCS), asupra riscului de boli cerebrale asociate înaintării în vârstă - inclusiv accident vascular cerebral (AVC), depresie la vârsta înaintată și demență - la persoanele cu predispoziție genetică ridicată pentru aceste afecțiuni.
Brain Care Score este un index dezvoltat de cercetători de la Mass General Brigham, care clasifică comportamente și măsurători clinice sănătoase, oferind un scor ce reflectă riscul combinat pentru principalele boli cerebrale legate de îmbătrânire. Un scor BCS mai mare indică obiceiuri de viață mai sănătoase și este asociat cu o reducere a riscului pentru aceste afecțiuni.

Analizând datele din cohorta UK Biobank pentru peste 368.000 de persoane, studiul a evaluat interacțiunea dintre scorul BCS și predispoziția genetică la AVC, depresie la vârsta înaintată și demență. Rezultatele au arătat că un scor BCS ridicat este corelat cu un risc semnificativ mai mic de a dezvolta aceste boli, chiar și pentru persoanele care au o predispoziție genetică ridicată. De exemplu, o creștere de 5 puncte în BCS, prin schimbări relativ simple precum renunțarea la fumat sau controlul tensiunii arteriale, este asociată cu o reducere considerabilă a riscului acestor afecțiuni.

Pe baza acestor descoperiri, cercetătorii sugerează că un stil de viață sănătos poate compensa riscul genetic pentru bolile cerebrale legate de vârstă. Astfel, chiar și persoanele cu risc genetic crescut pot să-și îmbunătățească șansele de a evita aceste afecțiuni prin adoptarea unui comportament sănătos. Scorul BCS poate oferi o direcție clară și accesibilă pentru pacienți în îmbunătățirea sănătății cerebrale, devenind un instrument de prevenție care îi motivează pe aceștia să adopte obiceiuri benefice, indiferent de predispoziția lor genetică.

Studiul marchează un progres important în înțelegerea modului în care comportamentele sănătoase pot interacționa cu factorii genetici pentru a influența sănătatea cerebrală. Autorii intenționează să optimizeze BCS, făcându-l mai accesibil și ușor de utilizat, și să studieze cum pot fi implicați diferite comunități globale pentru a promova sănătatea creierului și a preveni afecțiunile cerebrale asociate înaintării în vârstă.

sursa: News Medical

Data actualizare: 12-11-2024 | creare: 12-11-2024 | Vizite: 111
Bibliografie
Healthy lifestyle choices can offset genetic risk for brain diseases, link: https://www.news-medical.net/news/20241106/Healthy-lifestyle-choices-can-offset-genetic-risk-for-brain-diseases.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!