Alăptare la cerere sau alăptare după program?

Ce presupun cele două abordări?

Alăptarea la cerere constă în hrănirea la sân a copilului ori de câte ori acesta dorește (ziua și noaptea), fără a urma un orar de alimentație și fără a monitoriza durata alăptării, ceea ce înseamnă că nevoile lui de hrană sunt întâmpinate și satisfăcute imediat. (1)

Alăptarea după un program presupune alimentarea copilului la intervale stabilite de timp (la 3-4 ore). (2)

Prima abordare pune accent deopotrivă pe ritmul fiecărui copil și pe instinctele și intuiția mamei care, în timp, începe să înțeleagă semnalele emise de bebelușul căruia îi este foame. A doua este mai riguroasă și presupune crearea și urmarea unei rutine de alăptare, prin care se controlează durata sesiunii de alăptare și intervalul de timp dintre alăptări.

Cele două abordări sunt subiect de polemică între cei care consideră respectarea unui program de alăptare și somn ca fiind cea mai benefică și cei care se ghidează mai degrabă după necesitățile micuțului și semnalele pe care le emite pentru nevoia de hrană și somn.

Care dintre cele două este mai eficientă este o întrebare la care nu există un răspuns simplu. De aceea vă prezentăm o listă cu câteva dintre avantajele și dezavantajele fiecărei modalități de alăptare:

Alăptarea la cerere - avantaje și dezavantaje

Avantaje

Probabil că cel mai important argument pentru alăptarea la cerere este că ajută la inițierea cu succes și la stabilizarea alăptării în primele zile după naștere. (3)

În plus:

• este mai flexibilă pentru copil, mama răspunde imediat nevoii sale de hrană și acesta nu este forțat să aștepte „ora mesei”;
• copilul își poate stabili propria rutină, în loc să îi fie impus un anumit program;
• bebelușii au nevoie de afecțiune și securitate; când dau semnale că ar vrea să fie puși la sân, dorința lor poate să nu fie strict legată de foame („suptul non-nutritiv”); alăptându-i „la cerere” le sunt satisfăcute și aceste nevoi, nu doar cea fiziologică de hrană;
• alăptarea la cerere stimulează producția de lapte (sistemul „cerere-ofertă”), când bebelușul este pus la sân atunci când el solicită, organismul mamei va „ști” să produce lapte în cantitatea necesară copilului;
• micuțul poate fi mult mai cooperant (se atașează corect) atunci când este pus la sân de la manifestarea primelor semne de foame decât atunci când este hrănit după program, când e posibil să nu îi fie foarte foame sau dimpotrivă, să fie deja prea înfometat, agitat, anxios; (2)
• în cazul puseelor de creștere, alăptarea la cerere facilitează reglarea aportului de lapte matern în funcție de necesitățile nutritive ale copilului (acest aspect e valabil în general, cu atât mai mult în cadrul acestor etape de creștere); (4)
  în ceea ce privește conținutul de grăsimi din lapte, studiile au arătat că acesta este cu atât mai mare cu cât alăptarea este mai frecventă; la începutul sesiunii de alăptare laptele este mai sărac în grăsimi, însă pe măsură ce sânul se golește cantitatea de grăsimi crește; mărirea concentrației de grăsimi din lapte poate fi realizată prin creșterea frecvenței alăptării și a cantității de lapte primită de copil; (2)
• alăptarea la cerere este mai comodă din perspectiva faptului că nu presupune mereu consultarea orarului de alimentație.

Dezavantaje

• poate fi extenuant și dificil pentru mamă să fie tot timpul disponibilă pentru alăptarea bebelușului, atunci când acesta „cere”;
• alăptarea la cerere, cu sesiuni care au loc la intervale de mai puțin de 2 ore, duce în scurt timp la epuizarea mamei, oboseala maternă fiind considerată unul dintre motivele pentru care femeile renunță la alăptare și folosesc formulele de lapte; (5)
• pentru că nu este la fel de previzibilă ca alăptarea după un program, alăptarea la cerere poate fi mai dificil de realizat atunci când vă aflați în locații mai puțin favorabile alăptării (în public, în spații care nu sunt dotate cu camere de alăptare, într-un mijloc de transport în mișcare etc.);
• alăptarea la cerere poate da mamei senzația de dezorganizare sau de haos în lipsa unui orar prin care poate controla frecvența și durata alăptării;
  la început poate fi dificil pentru mamă să identifice semnalele de foame ale nou-născutului (de exemplu, plânsul este ultimul indiciu, precedat de altele mai subtile precum mișcările capului, mișcările gurii, agitație) și să îl pună la sân chiar dacă acesta are mai degrabă nevoie de somn sau de afecțiune decât de hrană.

Alăptarea după program - avantaje și dezavantaje

Avantaje

• respectarea unui program de alăptare poate minimiza eventualele probleme ce apar dacă bebelușul este hrănit prea des (gaze, agitație, somn neregulat);
• poate fi controlată mai bine frecvența de alăptare a copilului (nu neapărat și cantitatea);

Dezavantaje

• impunerea unui program de alăptare poate afecta cantitatea de lapte pe care organismul mamei îl produce; laptele matern este produs în urma stimulării sânilor („cererea”), bebelușul fiind cel care susține acest proces – sânii vor „ști” cât lapte să producă în funcție de intensitatea suptului, de frecvența alăptării și de cantitatea de lapte care este extrasă din sâni; (5)
• uneori mamele consideră că e necesar un interval de 3-4 ore între alăptări pentru ca sânul să se umple, ori cercetările realizate de echipa condusă de Peter Hartman (Australia) la începutul anilor 1990 au arătat că viteza sintezei laptelui matern între două sesiuni de alăptare depinde de cât de plin este sânul - cu cât e mai gol, cu atât mai mare va fi viteza de reumplere;  
• un copil care este lăsat să plângă chiar și pentru câteva minute poate avea dificultăți în a se atașa la sân și a suge corect, ceea ce ar putea afecta cantitatea de lapte pe care o primește; dacă scenariul se repetă pe termen lung, secreția de lapte poate fi afectată; (2)
• copiii diferă foarte mult în ceea ce privește viteza și eficiența cu care sug la sân, de aceea limitarea accesului la sân, cum se întâmplă în alăptarea după un program, îi va împiedica pe unii copii să fie hrăniți după necesitate; (4)
• uneori bebelușii au nevoie de cantități diferite de hrană (de exemplu, în cazul puseelor de creștere, cantitatea de lapte suptă crește sau așa cum se întâmplă și în cazul adulților, să nu le fie foame la fiecare 3-4 ore, după cum e stabilit programul); în acest caz un program mult mai flexibil ar ajuta la reglarea cantității necesare de hrană;
• alăptarea după un program nu pune accent pe instinctele și intuiția mamei. (5)

Care sunt efectele celor două tipuri de alăptare? (studii)

Urmarea unui program pentru alăptare și somn a constituit mult timp standardul în ceea ce privește recomandarea pediatrilor și a cărților despre creșterea și îngrijirea copiilor.

Extrem de puține studii au evaluat însă impactul pe care modul în care se face alăptarea (la cerere sau după un program) l-ar avea asupra dezvoltării și stării de sănătate a copiilor ori asupra duratei alăptării. Le prezentăm în continuare pe scurt. (3)

O meta-analiză publicată în 2006 a vizat evaluarea studiilor în care s-au comparat efectele hrănirii prematurilor după un program standard versus la cerere asupra ratei de creștere și a perioadei de spitalizare. Concluzia autorilor a fost atunci că nu există diferențe semnificative între cele două moduri de alimentare, însă în 2009 și-au revizuit concluziile, după ce au inclus în analiză un nou studiu (2008): hrănirea prematurilor „la cerere” le-ar putea reduce timpul de spitalizare, însă e nevoie de studii suplimentare și riguroase din punct de vedere metodologic, care să susțină acest rezultat. (6)

Pentru că în ceea ce privește efectele pe termen lung ale modului în care se face alăptarea studiile erau inexistente (ceea ce s-a publicat în literatura de specialitate se referă preponderent la comparația efectelor laptelui matern cu ale formulelor de lapte), autorii unui studiu longitudinal publicat în 2012 și-au propus să remedieze această „lipsă”.

Ei au comparat efectele alăptării la cerere cu efectele alăptării după program, luând în calcul 14 541 de perechi de mame și copii (născuți la începutul anilor 90) din U.K. Participantele au fost întrebate despre rutina privind alăptarea copiilor (durata sesiunii, la cerere/dupăm program), la vârsta de 8 ani copiii au răspuns la teste de inteligență, iar la diferite vârste au fost evaluați privind cunoștințele la materii precum scris și matematică (5 ani) și engleză, matematică și științe (11 și 14 ani).

Comparând cele două grupuri de copii (alăptați la cerere versus alăptați după un program), cercetătorii au observat următoarele aspecte:

• mamele care își alăptau copiii de 4 săptămâni după program prezentau un nivel al stării de bine mult mai ridicat (care s-a menținut în perioada 8-33 săptămâni postpartum) comparativ cu mamele care alăptau la cerere (stare de bine concretizată prin perioade mai mari de somn ale mamei, sentimente de încredere în sine și bucuria de a fi părinte);
• copiii care fuseseră alăptați la cerere aveau rezultate școlare mult mai bune decât cei alăptați după program, dar și rezultate mai bune la testele de inteligență administrate la 8 ani (în medie cu 4 puncte). (7)

În 2014, cercetătoarea care a condus studiul de mai sus (Maria Iacovou) a încercat să afle în ce măsură cele două tipuri de alimentație influențează obiceiurile de somn la copii și dacă au vreo influență asupra riscului de obezitate.

Pentru aceasta datele privind 10 500 de copii din Bristol (U.K.) născuți între 1990-1991 au fost prelucrate, fiind solicitate de la părinți informații suplimentare despre: modul de hrănire (alăptare sau alimentație cu biberonul la cerere sau după program) și somn (frecvența, durata, obiceiurile privind somnul la 6 luni, la 18 luni, la 9 și 11 ani). Totodată, pe baza măsurătorilor privind greutatea și înălțimea, s-a calculat indicele de masă corporală la 9, 10 și 11 ani.

În ceea ce privește somnul, singurul efect semnificativ statistic observat a fost că la copiii de 9 și 11 ani care în prima etapă de viață fuseseră hrăniți după un program, durata medie a somnului era cu 12 minute mai mare decât a copiilor hrăniți la cerere. Rezultatele nu au indicat însă diferențe în privința reducerii problemelor asociate somnului și nici în privința riscului de obezitate între cele două grupuri de copii. (3)