Adolescenții aflați la risc de auto-vătămare ar putea fi identificați cu 10 ani mai devreme

O echipă de cercetători de la University of Cambridge a identificat două subgrupuri de adolescenți care practică auto-vătămarea (rănirea propriului corp în mod intenționat), demonstrând că este posibilă identificarea persoanelor cu cel mai mare risc de auto-vătămare cu aproape un deceniu înainte de primul incident.
Cercetătorii, cu sediul la unitatea MRC Cognition and Brain Sciences Unit, au descoperit faptul că, deși problemele de somn și stima de sine scăzută sunt factori de risc obișnuiți, există două profiluri distincte: unul cu probleme emoționale, dificultăți de comportament și un al doilea grup fără aceste dificultăți, dar cu factori de risc diferiți.

În Anglia, un adolescent din șase se auto-vătămează, de exemplu prin tăierea deliberată. Deși auto-vătămarea este un factor semnificativ de risc pentru încercările de sinucidere ulterioare, mulți adolescenți nu intenționează să se sinucidă, ci se confruntă cu alte rezultate dăunătoare, inclusiv auto-vătămare în mod repetat, sănătate mentală precară și comportamente riscante, cum ar fi abuzul de substanțe. În ciuda prevalenței sale și a consecințelor pe tot parcursul vieții, s-au înregistrat puține progrese în predicția exactă a persoanelor care și-ar face rău intenționat.

Cercetătorii au identificat adolescenți care au raportat auto-vătămare la vârsta de 14 ani dintr-o cohortă națională din Marea Britanie de aproximativ 11.000 de persoane. Apoi au folosit o analiză pentru a identifica dacă au existat profiluri distincte de tineri, cu caracteristici emoționale și comportamentale diferite. Au folosit aceste informații pentru a identifica factorii de risc din copilăria timpurie și mijlocie. Rezultatele sunt publicate în Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry.

Deoarece datele au urmărit participanții de-a lungul timpului, cercetătorii au reușit să distingă factorii care apar alături de comportamentul raportat de auto-vătămare (cum ar fi stima de sine scăzută) sau factorii care o precedă (cum ar fi agresiunea). Factori de risc semnificativi sunt prezenți încă la vârsta de cinci ani, cu aproape un deceniu înainte de a raporta auto-vătămarea. În timp ce ambele grupuri au fost susceptibile de a experimenta dificultăți de somn și o stimă de sine scăzută raportate la vârsta de 14 ani, alți factori de risc au diferit între cele două grupuri.

Primul grup a arătat o lungă istorie de sănătate mentală slabă, precum și de agresiune înainte de a se auto-vătăma. De asemenea, părinții lor aveau mai multe șanse de a avea probleme de sănătate mentală. Cu toate acestea, pentru al doilea grup, comportamentul lor de auto-vătămare a fost mai greu de prezis la începutul copilăriei. Unul dintre semnele cheie a fost o mai mare disponibilitate de a lua parte la un comportament de asumare a riscurilor, care este legat de impulsivitate. Alte cercetări sugerează că aceste tendințe pot predispune individul să petreacă mai puțin timp pentru a lua în considerare metode alternative de coping. Factorii legați de relațiile lor cu colegii lor au fost, de asemenea, importanți pentru acest subgrup, inclusiv o preocupare mai mare cu privire la sentimentele altora ca factor de risc la vârsta de 11 ani.

Stepheni Uh, primul autor al studiului, a declarat: „Autovătămarea este o problemă semnificativă în rândul adolescenților, deci este vital să înțelegem natura nuanțată a autovătămării, mai ales în ceea ce privește diferitele profiluri ale tinerilor care se auto-vătămează.”

Dr. Duncan Astle a afirmat: „Abordarea actuală de a sprijini sănătatea mentală la tineri este să așteptăm până când problemele cresc. În schimb, avem nevoie de o bază de dovezi mult mai bună, astfel încât să putem identifica cine are cel mai mare risc de dificultăți de sănătate mentală în viitor. Acest lucru ne oferă posibilitatea de a fi proactivi și de a minimiza dificultățile înainte de a începe. Rezultatele noastre sugerează cum creșterea stimei de sine a copiilor mai mici, asigurarea faptului că școlile pun în aplicare măsuri de combatere a agresiunii și oferirea de sfaturi cu privire la antrenamentul de somn, toate ar putea contribui la reducerea nivelului de auto-vătămare ani mai târziu.”

Profesorul Tamsin Ford de la Departamentul de Psihiatrie a adăugat: „Am putea ajuta și adolescenții cu risc prin direcționarea intervențiilor către liderii de sănătate mentală și echipele de sănătate mentală de la școală. Profesorii sunt adesea primii oameni care aud despre auto-vătămare, dar unii au lipsă de încredere în ceea ce privește modul optim de răspuns. Oferirea de formare profesională ar putea face o mare diferență.”

sursa: Science Daily