Un nou studiu infirmă teoria conform căreia consumul de alcool în cantități mici este benefic inimii
Numeroase studii anterioare au certificat faptul că persoanele care consumă regulat cantități mici de alcool prezintă un sistem cardiovascular mai sănătos, comparativ cu cele care consumă alcool în cantitate mare sau cu persoanele care nu consumă deloc alcool. Cu toate acestea, un nou studiu al cercetătorilor de la Spitalul General Massachusetts arată că riscul de afecțiuni cardiovasculare este prezent la toate persoanele care consumă alcool, indiferent de cantitate.
Eșantionul studiului a fost compus din 371.463 de adulți, cu o medie de vârstă de 57 de ani și al căror consum mediu de alcool a fost de 9 pahare pe săptămână. Cercetătorii au observat că persoanele cu un consum moderat sau scăzut de alcool au prezentat cea mai scăzută rată de îmbolnăvire cardiacă, aceștia fiind urmați de persoanele care nu consumau alcool deloc. Pe de altă parte, participanții care consumau alcool în cantități mari au fost cei mai afectați.
Particularitatea studiului este dată de faptul că, în vederea realizării acestuia, echipa a folosit o tehnică de analiză nouă, numită randomizare mendeliană, ce permite includerea factorilor predispozanți genetici în evaluarea riscului de afecțiuni cardiovasculare ale acestor persoane. Astfel, s-a observat că persoanele cu gene care pot prezice un consum de alcool crescut au fost mai predispuse la apariția hipertensiunii arteriale și a afectării arterelor coronare.
Cu toate că oamenii de știință au observat un trend ascendent al riscului de apariție al afecțiunilor cardiovasculare direct proporțional cu cantitatea de alcool consumată, aceștia au descoperit că persoanele ce consumă alcool în doze care sunt considerate de US Department of Agriculture ca fiind cu risc scăzut au prezentat o rată mai mare a afecțiunilor cardiace decât cele care nu consumau deloc.
Krishna Aragam, cardiolog la Spitalul General Massachusetts, afirmă că descoperirea implică faptul că nu trebuie recomandat consumul de alcool, oricât de puțin ar fi. Scăderea consumului, conform acesteia, reduce riscul de apariție al afecțiunilor cardiovasculare, mai ales la persoanele care consumă cantități crescute.
sursa: Science Daily

Data actualizare: 29-03-2022 | creare: 29-03-2022 | Vizite: 741
Bibliografie
Large study challenges the theory that light alcohol consumption benefits heart health, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/03/220325122708.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Cauzele endocrine ale hipertensiunii și tratamente țintite (studiu)
- Îmbătrânirea biologică accelerată crește riscul de multimorbiditate și mortalitate cardiometabolică
- Alcoolul în cantități mici și moderate scade riscul de apariție a bolilor cardiovasculare prin reducerea stresului
- Aritmiile cardiace ar putea crește riscul de demență
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Loc de intalnire pentru alcoollisti autentici, cu vechime si grade multe la activ!
- Antidepresivele si alcoolul
- Administrare alcool intravenos
- Consum alcool, in cantitati...
- Sotul meu bea mult si sta cu prietenii
- Stare generala proasta inexplicabila
- Imi este foarte rau a doua zi dupa ce consum alcool!
- GGT marit indicator al consumului de alcool?
- Alcoolul creşte riscurile de cancer intestinal
- Probleme digestive, bea bere si vin ocazional, mult