Tot ce trebuie să știți despre variola maimuței

Epidemia de variola maimuței apărută în diferite părți ale lumii, se află din nou în lumina cercetătorilor, din dorința de a-i identifica semnele și de a limita răspândirea. Peste 13 țări europene au raportat creșterea ratelor de infectare cu variola maimuței, însă puține cazuri se pot manifesta prin complicații severe.
Un studiu publicat în revista Travel Medicine and Infectious Disease descrie istoria acestei boli, precum și particularitățile sale clinice.
Variola maimuței provine din Africa Centrală și de Vest, fiind o boală zoonotică tropicală provocată de virusul Monkeypoxvirus (MPXV). Acesta provine de la maimuțele Cynomolgus, iar oamenii par a fi doar gazde incidentale.

Primul caz uman a fost identificat în 1970, cu peste 19.000 de cazuri între anii 2000-2019. Totuși, din 2021, s-au raportat alte 16.000 de cazuri.

Generația actuală nu este imunizată împotriva variolei, iar posibilitatea mutațiilor din proteinele virale poate determina creșterea răspândirii. Se transmite prin contact direct cu un animal infectat, dar și interuman, prin salivă, aerosoli, leziuni cutanate, contact sexual. Perioada de incubație este de 10-14 zile, dar poate varia până la 21 de zile.

Virusul este alcătuit din ADN dublu catenar și diferă în funcție de proveniență, fiind două variante (din Africa Centrală sau din Africa de Vest), cel din urmă fiind mai puțin sever. Clinic, apar erupții cutanate la nivelul feței și a trunchiului, care pot fi diagnosticate greșit ca varicelă. Aproximativ 70% dintre pacienți prezintă și erupții la nivel genital. Persoanele imunodeprimate par mai susceptibile. Hiperpirexia (febra) poate precede sau nu erupția cutanată, iar limfadenopatiile apar doar în 40% din cazuri.

Urmele leziunilor cutanate dispar în aproximativ două luni. Complicație mai importantă, suprainfecția bacteriană poate să apară în 50% din cazuri.

Variola maimuței se poate diagnostica prin test PCR. Rata de mortalitate este de circa 11% pentru varianta din Africa Centrală și 5% pentru cea din Africa de Vest.

Nu există tratamente antivirale specifice, însă au fost testate două medicamente, brincidofovir și tecovirimat, cel din urmă primind aprobare pentru administrarea intravenoasă.

sursa: Medical News
foto: Corona Borealis Studio/Shutterstock