Teste hepatice - interpretare

Testele hepatice sunt albumina serică, alaninaminotransferaza (ALT sau TGP), aspartataminotransfraza (AST sau TGO), bilirubina totală, bilirubina directă, bilirubina indirectă, fibrinogenul, colinesteraza, fosfataza alcalină, electroforeza proteinelor serice, timpul de protrombină Quick, gama-glutamiltransferaza (GGT) şi lactat dehidrogenaza (LDH).

Toți aceşti parametri biologici sunt utilizați pentru evaluarea funcției hepatice şi pentru monitorizarea anumitor afecțiuni hepatice.

În continuare vom prezenta fiecare parametru în parte, precizând valorile normale, recomandări de determinare și condiții care duc la creşterea şi la scăderea lor. [1], [2], [3], [4], [5]

Albumina serică

Albumina serică este o substanță proteică non-glicozilată, sintetizată la nivelul parenchimului hepatic. Rata de sintetizare a albuminei serice la nivel hepatic este de 14 grame/zi.
Albumina reprezintă principalul constituent proteic al plasmei, al urinei şi al lichidului cefalo-rahidian. Principalul rol al albuminei este de a asigura transportul diferiților compuşi organici şi anorganici în organism (precum bilirubina, ionii de metale, acizii graşi liberi, substanțe medicamentoase, hormoni) şi de amenține presiunea oncotică.
Timpul de înjumătățire al albuminei serice este cuprins între 18 şi 20 de zile. Condițiile sau afecțiunile caracterizate printr-un catabolism crescut, precum bolile infecțioase severe, intervențiile chirurgicale, hemoragiile, pierderile de proteine apărute la nivel renal, cutanat şi digestiv, duc la scurtarea timpului de înjumătățire al albuminei. Datorită acestui fapt, albumina serică este inclusă în categoria reactanților de fază acută „negativi” (scade în cadrul infecțiilor şi inflamațiilor acute).
Totodată, albumina poate fi utilizat pe post de marker al stării de nutriție, în mod special în cazul persoanelor vârstnice care prezintă anumite afecțiuni cronice asociate. Conform studiilor realizate în acest sens, scăderea valorilor albuminei în rândul persoanelor vârstnice internate în spital, se asociază unui risc crescut de deces.

Determinarea albuminei serice este recomandată:

• Pentru identificarea bolilor renale însoțite de proteinurie
• Evaluarea statusului nutrițional
• Pentru diagnosticarea și monitorizarea afecțiunilor cronice consumptive
• În sindroame edematoase
• În cazul bolnavilor cu ciroză hepatică.

Valori normale

Valorile normale ale albuminei serice variază în funcție de gen și de vârsta individului în cauză:

• La nou-născuții până în patru zile de viață, valorile normale ale albuminei serice sunt suprinse între 2,8 și 4,4 g/dL.
• La copiii cu vârsta cuprinsă între 4 zile și 14 ani, valorile normale ale albuminei serice sunt cuprinse între 3,8 și 5,4 g/dL.
• La copiii cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, valorile normale ale albuminei serice sunt cuprinse între 3,2 și 4,5 g/dL.
• La adulți, valorile normale ale albuminei serice sunt cuprinse între 3,5 și 5,2 g/dL.

Albumina crescută

Creșterea valorilor albuminei serice a fost înregistrată în urma administrării de progesteron.

Albumina scăzută

Scădei ale valorilor albuminei serice au fost înregistrate în umătoarele circumstanțe:

• Malnutriție
• Hipertiroidism
• Sarcină
• Sindromul secreției inadecvate de hormon antidiuretic
• Administrarea excesivă de soluții perfuzabile
• Sindroame de malabsorbție
• Diabet psihogen (intoxicația cu apă)
• Alcoolism cronic
• Ciroza hepatică
• Analbuminemie ereditară
• Sindrom nefrotic
• Infecții
• Boli neoplazice
• Anasarcă (edem generalizat)
• Hemoragii masive
• Arsuri extinse
• Enteropatie cu pierderi de proteine
• Boli dermatologice grave
• În urma administrării următoarelor medicamente: Asparaginază, Allopurinol, Clorpropamidă, Fenitoină, Azatioprină, Cisplatin, Dextran, Dapsonă, Ibuprofen, estrogeni, anticoncepționale orale, Izoniazidă, Prednison, acid valproic.

Alaninaminotransferaza (ALT sau TGP)

Alaninaminotransferaza (ALT) sau transaminaza glutampiruvică (TGP) este o enzimă prezentă în cantități crescute în ficat, cu rol în transferarea grupării amino (NH2) de la nivelul unui aminoacid la nivelul alfa-cetoglutaratului.
Alaninaminotransferaza este un indicator precis al citolizei, fiind utilă chiar și în identificarea leziunilor hepatice minime. Conform datelor din literatura de specialitate, alaninaminotransfeaza este mult mai specifică afecțiunilor hepatice decât aspartataminotransferaza (AST).

Recomandări determinare ALT/TGP

Determinarea valorilor alaninaminotransferazei este recomandată în următoarele circumstanțe:

• Pentru diagnosticarea diferitelor afecțiuni hepatice
• Pentru diferențierea afecțiunilor hepatobiliare de cele pancreatice
• Pentru diferențierea icterului hepatic de cel hemolitic
• Pentru monitorizarea evoluției sub tratament a hepatitelor virale.

Valori normale ALT/TGP

Valorile normale ale alaninaminotransferazei variază în funcție de vârstă și gen, astfel:

• Între 0 și 1 an, valorile normale ale ALT se află sub 71 U/L.
• Între 1 și 3 ani, valorile normale ale ALT se află sub 31 U/L.
• Între 4 și 6 ani, valorile normale ale ALT se află sub 36 U/L.
• Între 7 și 12 ani, valorile normale ale ALT se află sub 44 U/L.
• Între 13 și 17 ani, valorile normale ale ALT se află între 13 și 17 U/L.
• La femeile aflate peste vârsta de 17 ani, valorile normale ale ALT se află sub 35 U/L.
• La bărbații aflați peste vârsta de 17 ani, valorile normale ale ALT se află sub 50 U/L.

ALT/TGP crescut

Creșterea valorilor ALT a fost înregistrată în următoarele circumstanțe:

• Hepatitele acute virale
• Hepatitele acute toxice
• Hepatita cronică
• Icterele obstructive (obstrucția acută a ductelor biliare)
• Cioza hepatică
• Steatoza hepatică
• Metastazele hepatice
• Hepatitele alcoolice
• Arsurile severe
• Mononucleoza infecțioasă
• Insuficiența hepatică
• Insuficiența cardiacă
• Infarctul miocardic
• Stările hepatotoxice
• Pancreatita acută
• În urma administrării anumitor medicamente, precum steroizi anabolizanți, androgeni, Amitriptilină, benzodiazepine, Azatioprină, acid aminosalicilic, Clorotiazidă, acid clavulanic, Clorpropamidă, Carbazonă.

ALT/TGP scăzut

Scăderi ale valorilor ALT au fost înregistrate în următoarele circumstanțe:

• Afecțiuni neoplazice
• Infecții urinare
• Malnutriție
• Deficit de piridoxal fosfat (apărut în urma consumului de alcool)
• În urma administrării următoarelor medicamente: fenotiazine, Aspirină, Interferon, Ciclosporină, Ursodiol, Ketopofen, Simvastatin.

Apartataminotransfraza (AST sau TGO)

Aspartataminotransferaza (AST, ASAT, TGO) este o enzimă prezentă în mai multe țesuturi din organism (pancreas, ficat, miocard, mușchi scheletici, rinichi, splină, țesut cerebral), cu rol în catalizarea transferului grupării amino de la nivelul aspartatului la nivelul grupului cetonic al cetolutaratului, cu elaborarea secundară a acidului oxalacetic.
Cu toate că valorile aspartataminotransferazei cresc în majoritatea afecțiunilor hepatice, ele pot fi crescute și în numeroase alte afecțiuni extrahepatice. Din acest motiv, AST nu este un indicator specific al funcției hepatice.

Valori normale

Valorile normale ale AST variază în funcție de vârstă și de gen:

• La nou-născuți și la sugari, valorile AST se află sub 96 U/L.
• La copii mici, cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani, valorile AST se află sub 71 U/L.
• La preșcolari (4-6 ani), valorile normale ale AST se află sub 53 U/L.
• La copii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, valorile AST se află sub 50 U/L.
• La adolescenți (13-17 ani), valorile AST se află sub 46 U/L.
• La femeile aflate peste vârsta de 17 ani, valorile normale ale AST se află sub 35 U/L.
• La bărbații aflați peste vâsta de 17 ani, valorile normale ale AST se află sub 50 U/L.

AST/TGO crescut

Creșterea valorilor aspatataminotransferazei este înregistrată în următoarele circumstanțe:

• Hepatitele virale
• Hepatita toxică
• Intoxicația cu tetraclorură de carbon
• Obstrucția biliară extrahepatică
• Infarctul miocardic acut
• Traumatismele hepatice
• Metastazele hepatice
• Hepatita alcoolică
• Hepatopatiile cronice
• Mononucleoza infecțioasă
• În urma administrării următoarelor medicamente: opiacee, Amitriptilina, steroizi anabolizanți, benzodiazepine, androgeni.

AST/TGO scăzut

Scăderea aspartataminotransferazei este înregistrată în următoarele circumstanțe:

• Dializa renală cronică
• Azotemie
• Malnutriție
• Consum de alcool
• În urma administrării următoarelor medicamente: Ciclosporina, vitamina C, Penicilamina, Alopurinol, Rifampicina, Ursodiol.

Bilirubina

Bilirubina este un pigment biliar, de culoare galben-maronie, formată în urma degradării hemoglobinei. Majoritatea bilirubinei totale rezultă în urma degradării eritrocitelor îmbătrânite, o mică parte provenind din proteinele care dețin o grupare hem (precum mioglobina musculară).
Bilirubina este formată la nivelul macrofagelor în urma catabolizării enzimatice a diferitelor tipuri de hemoproteine, cu formarea fracțiunii hem. Hemul este supus oxidării, rezultând biliverdina, care ulterior este metabolizată, rezultând bilirubina.
Bilirubina este transportată la nivel hepatic, unde o parte din ea este conjugată cu acidul glucuronic, rezultând bilirubina conjugată. Cealaltă parte de bilirubină, care nu este conjugată cu acidul glucuronic poartă denumirea de bilirubină neconjugată.
Bilirubina totală reprezintă suma bilirubinei conjugate și neconjugate din organism.

Valori normale

• Valorile normale ale bilirubinei totale la copiii de peste o lună se află sub 1 mg/dL, iar la adulți se află sub 1,2 mg/dL.
• Valorile normale ale bilirubinei directe se află sub 0,3 mg/dL, iar ale celei indirecte sub 1 mg/dL.

Bilirubina totală crescută

Creșterea bilirubinei totale poate apărea în următoarele circumstanțe:

• Icter hepatocelular
• Hepatita alcoolică
• Hepatita virală
• Hemoliza necomplicată
• Obstrucția biliară extrahepatică.

Bilirubina indirectă crescută

Creșterea bilirubinei indirecte poate apărea în următoarele circumstanțe:

• Anemii hemolitice
• Deficitul ereditar sau dobândit de glucuroniltransferază
• Icterul neonatal
• icterul laptelui de sân
• În urma administrării anumitor medicamente, precum Novobiocina sau acidul flavaspidic.

Bilirubina directă crescută

Creșterea valorilor bilirubinei directe poate fi înregistrată în următoarele circumstanțe:

• Sindromul Rotor
• Sindromul Dubin-Johnson
• Icterul postoperator
• Hepatite
• Cioza hepatică
• Defecte ereditare sau dobândite al funcției excretorii hepatice.

De asemenea, creșterea valorilor bilirubinei poate fi secundară administrării unor medicamente, precum Acetaminofen, Albendazol, Amfotericină, Alprazolam, Bleomicină, Azatioprină, Clopidogrel, Cimetidina, Tcrolimus, Penicilina, Disopiramida, Lamivudina, Meprobamat.

Fibrinogenul

Fibrinogenul este o glicoproteină sintetizată la nivel hepatic, prezentă în componența plasmei și a alfa-granulelor plachetare, care asigură buna funcționare a sistemului fibrinolitic. Pe lângă aceasta, fibrinogenul este și un marker de fază acută, a cărui valori fiind crescute la 24-48 de ore de la apariția unei inflamații în organism.

Recomandări

Determinarea fibrinogenului este recomandată în următoarele circumstanțe:

• În cadrul proceselor inflamatorii acute
• Pentru monitorizarea terapiei trombolitice
• Pentru diagnosticarea deficitului congenital sau dobândit a fibrinogenului în organism
• Pentru aprecierea riscului de apariție a unor evenimente cardiovasculare trombotice.

Valori normale

Valorile normale ale fibrinogenului variază în funcție de vârstă, astfel:

• La nou-născuți și la sugari (0-1 an), valorile normale ale fibrinogenului sunt cuprinse între 160 și 390 mg/dL.
• La copiii cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani, valorile normale ale fibrinogenului sunt cuprinse între 140 și 360 mg/dL.
• La copiii și adolescenții cu vârste cuprinse între 11 și 18 ani, valorile normale ale fibrinogenului sunt cuprinse între 160 și 390 mg/dL.
• La persoanele aflate peste vârsta de 18 ani, valorile normale ale fibrinogenului sunt cuprinse între 200 și 400 mg/dL.

Fibrinogen crescut

Creșterea valorilor fibrinogenului poate fi înregistrată în următoarele circumstanțe:

• infecții, inflamații
• traumatisme
• arsuri
• tumori
• coagularea intravasculară compensată
• mielom multiplu
• sindrom nefrotic
• ciroza hepatică
• obezitate
• hipertensiune arterială
• diabet zaharat
• disfibibrinogenemia dobândită
• boala cardiovasculară aterosclerotică (infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral)
• În urma administrării următoarelor medicamente: estrogeni, anticoncepționale orale, Pirazinamidă, ulei de pește, citostatice.
  

Fibrinogen scăzut

Scăderea valorilor fibrinogenului poate fi înregistrată în următoarele circumstanțe:

• coagularea intravasculară diseminată
• metastaze
• complicații obstetricale
• leucemia acută promielocitară
• insuficiența cardiacă dreaptă
• intoxicația cu ciuperci
• afibrinogenemia congenitală
• disfibrinogenemia congenitală
• consumul moderat de alcool
• În urma administrării următoarelor medicamente: steroizi anabolizanță, Atenolol, Kanamicină, Cefamandol, androgeni, L-asparaginază.

Fsfataza alcalină

Fosfataza alcalină este o enzimă care aparține clasei hidrolazelor, fiind alcătuită din trei forme izoenzimatice: fosfataza alcalină intestinală, hepatobiliară şi osoasă. În timpul sarcinii, pe lângă cele trei forme izoenzimatice amintite anterior, mai apare fosfataza alcalină placentară (cea de-a patra formă izoenzimatică), care dispare după naştere.

Recomandări

Fosfataza alcalină este utilă pentru diferențierea afecțiunilor hepatice, pentru diagnosticarea diferitelor afecțiuni osoase şi a hiperparatiroidismului şi pentru identificarea precoce a metastazelor osoase şi hepatice.

Valori normale

Valorile normale ale fosfatazei alcaline variază în funcție de vârstă şi gen, astfel:

• La nou-născuți şi la sugarii până în 6 luni, valorile normale ale fosfatazei alcaline se află sub 449U/L.
• La sugarii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 luni, valorile normale ale fosfatazei alcaline se află sub 462 U/L.
• La copiii mici (între 1 şi 3 ani), valorile normale ale fosfatazei alcaline se află sub 281 U/L.
• La preşcolari (între 4 şi 6 ani), valorile normale ale fosfatazei alcaline se află sub 269 U/L.
• La copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, valorile normale ale fosfatazei alcalibe se află sub 300 U/L.
• La adolescenții cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, la fete valorile normale ale fosfatazei alcaline se află sub 187 U/L, iar la băieți sub 390 U/L.
• La persoanele peste vârsta de 17 ani, la femei valorile normale ale fosfatazei alcaline se află sub 104 U/L, iar la bărbați sub 129 U/L.
  

  Fosfataza alcalină crescută

Creşterea fosfatazei alcaline este înregistrată în următoarele circumstanțe:

• Obstrucția mecanică a căilor biliare extrahepatice
• Litiaza coledociană
• Neoplasmul de cap de pancreas
• Hepatita colestatică medicamentoasă
• Carcinoamele hepatice
• Metastazele hepatice
• Ciroza biliară primitivă
• Hepatitele virale
• Tuberculoză
• Sarcoidoză
• Abcese hepatice
• Amiloidoză
• Hipertiroidism
• Hiperparatiroidism
• Metastazele osoase
• Boala Paget
• Rahitism
• Bolile osoase
• Osteomalacie
• Fracturi multiple
• Sarcină şi la debutul travaliului
• Ulcer gastroduodenal
• Infarct intestinal
• Malabsorbție severă
• În urma administrării următoarelor medicamente: Amitriptilină, acid aminosalicilic, Clorpropamidă, benzodiazepine, Carbazonă, acid clavulanic, Azatioprină, steroizi anabolizanți.

Fosfataza alcalină scăzută

Scăderea valorilor fosfatazei alcaline poate fi înregistrată în următoarele circumstanțe:

• Hipotiroidism
• Deficit de magneziu
• Deficit de zinc
• Hipofosfatazia familială
• Cretinism
• Tratamentul substitutiv cu estrogeni, administrat în cazul femeilor aflate în postmenopauză, diagnosticate cu osteoporoză
• În urma administrării următoarelor medicamente: anticoncepționale orale, Aciclovir, Tamoxifen, Danazol, Calcitriol, Pamidronat.

Lactat dehidrogenaza (LDH)

Lactat dehidrogenaza este o enzimă prezentă în numeroase celule din organism, cu predominanță la nivelul celulelor miocardice, renale, hepatice, pulmonare, musculare și a neuronilor (celule cerebrale).

Recomandări

În cadrul infarctului miocardic, se înregistrează creșterea valorilor lactat dehidrogenazei, care se mențin crescute un timp mult mai îndelungat față de celelalte enzime. Datorită acestui fapt, determinarea lactat dehidrogenazei este utilă pentru confirmarea sau infirmarea diagnosticului de infarct miocardic acut.

Determinarea lactat dehidrogenazei mai poate fi utilă pentru monitorizarea tratamentului cu citostatice și pentru aprecierea gradului de activitate a alveolitei alergice extrinseci și a alveolitei fibrozante criptogenice.

Valori normale

Valorile normale ale lactat dehidrogenazei variază în funcție de vârstă, astfel:

• La nou-născuți și la sugari, valorile normale ale lactat dehidrogenazei se află între 225 și 600 U/L
• La copiii cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani, valorile normale ale lactat dehidrogenazei sunt cuprinse între 120 și 300 U/L.
• La persoanele peste vârsta de 15 ani, la femei valorile normale ale lactat dehidrogenazei sunt cuprinse între 135 și 214 U/L, iar la bărbați între 135 și 225 U/L.

Lactat dehidrogenaza crescută

Creșterea valorilor lactat dehidrogenazei se înregistrează în următoarele circumstanțe:

• infarctul miocardic acut
• infarctul pulmonar
• insuficiența cardiacă congestivă
• alcoolism
• ciroza hepatică
• hepatita acută virală
• leucemii
• limfoame
• tumori solide
• hipotiroidism
• hipotensiune arterială
• stări de șoc
• hipoxie
• hipertermie
• infarct renal
• obstrucție intestinală
• pancreatită acută
• mononucleoză infecțioasă
• delirium tremens
• anemii megaloblastice și hemolitice
• În urma administrării următoarelor medicamente: Amiodaronă, Cimetidină, Dicumarol, Labetalol, Nitrofurantoin, Propoxifen, Ketoprofen.

Lactat dehidrogenaza scăzută

Scăderea valorilor lactat dehidrogenazei poate apărea în urma administrării de Amikacină, Hidroxiuree, vitamină C, Clofibrat, Metronidazol sau Enalapril. Scăderea valorilor lactat dehidrogenazei în cazul afecțiunilor neoplazice aflate sub tratament chimioterapic, semnifică apariția unui răspuns complet din partea organismului față de tratamentul cu citostatice.

Colinesteraza

Colinesteraza este o enzimă elaborată în ficat, cord, pancreas și creier.

Recomandări

Determinarea colinesterazei serice este recomandată pentru evaluarea funcției hepatice sau în caz de intoxicație cu insecticide.

Valori normale

La a copii, la bărbați și la femeile aflate peste vârsta de 40 de ani, valorile normale ale colinesterazei sunt cuprinse între 5320 și 12920 U. L.

La femeile aflate sub vârsta de 40 de ani, care nu sunt însărcinate și nu-și administrează anticoncepționale orale, valorile normale ale colinesterazei sunt cuprinse între 4260 și 11250 U. L.

La femeile aflate sub vârsta de 40 de ani, însărcinate sau care utilizează anticoncepționale orale, valorile normale ale colinesterazei sunt cuprinse între 3650 și 9120 U. L.

Colinesteraza crescută

Creșterea valorilor colinesterazei a fost înregistrată în sindromul nefrotic și în perioada de vindecare a hepatitelor acute virale.

Colinesteraza scăzută

Scăderea valorilor colinesterazei a fost înregistrată în următoarele circumstanțe: hepatită cronică, intoxicații cu insecticide organofosforice, infarct miocardic, ciroză hepatică, infecții acute și în urma administrării anumitor medicamente, precum glucocorticoizi, carbamați, steroizi anabolizanți, relaxante neuromusculare, anticoncepționale orale.

Gama-glutamiltransferaza (GGT)

Gama- glutamiltransferaza (gama-glutamiltranspeptidaza) este o proteină sintetizată la nivelul ficatului în condiții de colestază, consum cronic de alcool sau administrarea anumitor medicamente (precum Fenitoina). O mare parte din această proteină circulă în ser legată de lipoproteinele HDL şi LDL.

Gama-glutamiltransferaza este eliminată din organism prin bilă şi prin urină.

Valori normale

Valorile normale ale gama-glutamil transferazei variază în funcție de gen: la bărbați, sub 61 U/L, iar la femei sub 36 U/L.

GGT crescut

Creşterea valorilor gama-glutamil transferazei este înregistrată în următoarele circumstanțe:

• hepatita acută virală
• hepatita cronică activă
• ciroza hepatică
• ciroza biliară primitivă
• cancerul hepatic
• metastazele hepatice
• steatoza hepatică
• în urma administrării irmătoarelor medicamente: barbiturice, cefalosporine, anticoncepționale orale, estrogeni.
  

GGT scăzut

Scăderea valorilor gama-glutamiltransferazei a fost înregistrată în urma administrării următoarelor medicanente: Fenofibrat Metotrexat, Azatioprină, estrogeni conjugați, Benzafibrat, Ursodiol, Clofibrat. [1], [2], [3], [4], [5]