Stimularea cerebrală poate îmbunătăți tulburările asociate înaintării în vârstă în învățarea unor noi abilități motorii

Friedhelm Hummel, profesor la Catedra de Neuroinginerie din cadrul universității elvețiene și autor principal al studiului, afirmă că învățarea de noi abilități este esențială pentru adaptarea continuă în viața de zi cu zi, astfel că îmbunătățirea perpetuă a funcțiilor care sunt afectate odată cu înaintarea în vârstă este necesară pentru a menține o calitate a vieții superioară. Studiul a fost realizat prin intermediul unei metode ce poartă denumirea de „sarcina de atingere cu degetele”, implicând tastarea unei secvențe de numere de către participanți cât mai rapid și cât mai precis posibil. Autorul explică faptul că sarcina a fost aleasă deoarece aceasta presupune o dexteritate ridicată, descriind-o astfel drept asemănătoare cântatului la pian sau tastării la calculator, dar și datorită posibilității de îmbunătățire a aptitudinii pe măsură ce persoanele care au participat repetau activitatea în încercarea de a o finaliza mai repede și cu o acuratețe mai mare.
De asemenea, Pablo Maceira-Elvira, doctorand la universitatea elvețiană, menționează că exercițiul antrenează anumite regiuni corticale în vederea optimizării execuției mecanice a sarcinilor pe care oamenii le realizează, secvențele motorii respective înregistrând deficiențe majore la persoanele în vârstă. Acesta explică faptul că participanții tineri au demonstrat o concentrare inițială asupra preciziei cu care tastau în cadrul testelor, ulterior exersând obținerea unei viteze mai crescute. În schimb, persoanele în vârstă au necesitat un timp de exersare mai mare, întrucât îmbunătățirea preciziei actului experimental a fost realizată în mod treptat, pe toată durata studiului. Acuratețea și viteza acestora au înregistrat o îmbunătățire marcată, însă, după stimularea cerebrală, aceștia fiind cu 50% mai eficienți încă din prima sesiune de antrenament ulterioară. Autorul concluzionează menționând că tehnica de stimulare folosită în cadrul studiului nu este invazivă, ceea ce îi conferă o versatilitate crescută în cadrul tratamentelor cognitive.
sursa: News Medical
foto: EPFL
Data actualizare: 27-07-2022 | creare: 27-07-2022 | Vizite: 342
Bibliografie
Brain stimulation can improve the age-related impairment in learning new motor skills, link: https://www.news-medical.net/news/20220720/Brain-stimulation-can-improve-the-age-related-impairment-in-learning-new-motor-skills.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Cercetătorii dezvoltă un mediu asemănător creierului imprimat 3D care promovează creșterea neuronilor
- Atrofia corticală posterioară și apariția bolii Alzheimer
- Xenonul ar putea avea efecte neuroprotectoare pentru pacienții cu Alzheimer
- Terapie genică care poate suprima pe termen lung convulsiile epileptice
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni