Rolul clorhexidinei și al apelor de gură din plante în tratarea parodontitei

Un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea King Saud oferă o analiză de ansamblu asupra eficienței utilizării apelor de gură pe bază de clorhexidină și extracte de Salvadora persica asupra nivelelor de factori de necroză tumorală alfa (TNF-α) și gradelor de inflamație parodontală la pacienții cu diabet zaharat de tip 2.
Conform oamenilor de știință, acestea sunt indispensabile menținerii sănătății parodonțiului marginal, în special în urma unor tratamente parodontale precum detartrajul sau îndepărtarea pungilor parodontale.

Autorii explică faptul că diabetul zaharat, în special cel non-insulodependent, prezintă manifestări la nivelul cavității orale, manifestate clinic prin creșterea pH-ului local în contextul hiperglicemiei generalizate de la nivelul organismului. Astfel, diabetul este un factor de risc pentru apariția parodontitei sau complicațiilor parodontale în urma inserării unui implant dentar, precum și pentru creșterea gradului de stres oxidativ prin acumularea produșilor rezultați din procesul de glicozilare.

Eșantionul de studiu a fost compus din 42 de persoane, dintre care jumătate au fost diagnosticate cu diabet zaharat insulo-independent, iar cealaltă jumătate nu a prezentat această afecțiune metabolică. Analiza statistică a arătat faptul că 71% din persoanele din primul grup au prezentat un istoric familial de diabet, iar vechimea medie a afecțiunii a fost de 7 ani. Mai mult, dintre aceștia, o treime a raportat faptul că urmează recomandările igienice oro-dentare generale referitoare la periajul dentar de două ori pe zi, procentul fiind mai mare cu 5% la persoanele fără diabet.

Rezultatele studiului au arătat că nivelurile de HbA1c aferente persoanelor cu diabet au fost mai mari decât cele ale grupului de control, atât la începutul studiului, cât și la 3 luni de la acest punct temporal. De asemenea, s-au observat îmbunătățiri ale parametrilor parodontali precum indicele de placă bacteriană, indicele de sângerare gingivală și adâncimea pungilor parodontale numai la grupul de control, în timp ce persoanele ce au prezentat diabet nu au prezentat modificări ale acestora.

Autorii evidențiază și faptul că fluxul salivar, concentrația totală de proteine salivare și nivelurile de TNF-α au fost identificate drept mai crescute la acești pacienți, folosirea apelor de gură neavând un impact marcat asupra acestor parametri, indiferent de tipul analizat, sugerând faptul că efectul acestora este unul de menținere, și nu de îmbunătățire, a sănătății parodontale.