Riscul de atac cerebral la copii ar putea crește în timpul unei răceli
©
Autor: Redacția ROmedic

Analiza s-a realizat pe 408 copii, ai căror istoric medical a fost verificat, fiind relevante pentru studiu cazurile de atac cerebral și răcelile, respectiv infecțiile. Din totalul de participanți, 102 avuseseră în trecut un atac cerebral ischemic, iar 80% din toate cazurile de infecții fuseseră la nivel respirator.
Rezultatele au indicat o corelație pozitivă între riscul de atac cerebral și instalarea răcelii sau a altor infecții ușoare, probabilitatea atacului fiind mult mai ridicată în primele trei zile ale răcelii/infecției. 9,8% dintre copiii care avuseseră un atac cerebral se prezentaseră la medic cu simptome de infecție cu aproximativ trei zile înainte de atac. Doar 0,7% din grupul de control (copiii care nu s-au confruntat cu un atac cerebral) au fost răciți sau au avut infecții ușoare în perioada de timp evaluată de cercetători.
Aceste rezultate sunt similare cu ale studiilor realizate pe adulți, însă e nevoie de cercetări suplimentare pentru a se vedea dacă rolul infecțiilor este mai mare în cazul copiilor comparativ cu adulții.
Concluzia autorilor a fost că există un risc mai ridicat de atac cerebral la copii pe durata unei infecții, însă acesta e de scurtă durată. Nu a fost identificată o corelație între numărul de răceli/infecții și riscul de a avea un atac cerebral.
În ciuda acestor rezultate, cazurile de atac cerebral la copii sunt destul de rare, de aceea cercetătorii sfătuiesc părinții să nu se alarmeze dacă micuții lor au o simplă răceală.
Data actualizare: 30-04-2023 | creare: 21-08-2014 | Vizite: 4950
Bibliografie
Colds May Temporarily Increase Stroke Risk in Children, link: https://www.newswise.com/articles/study-colds-may-temporarily-increase-stroke-risk-in-children?ret=/articles/list&category=medicine&page=1&search[status]=3&search[sort]=date+desc&search[section]=10&search[has_multimedia]= ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Blocantele canalelor de calciu au potențialul de a restabili fluxul sanguin cerebral în boala Alzheimer
- Analiza vorbirii prezice progresia bolii Alzheimer cu o acuratețe de 78,5%
- Neurobiologia experiențelor psihedelice cauzate de administrarea protoxidului de azot, ketaminei și LSD-ului este similară
- Grăsimea ascunsă poate prezice boala Alzheimer cu 20 de ani înaintea apariției simptomelor
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Raceala bebe 2 luni
- Astm bronsic dupa raceli repetate
- Locuim in America si sotul meu raceste frecvent
- Nici nu stiu care este de vina...
- Mucozitate in gat care nu-mi permite sa respir
- Criza (nevroza) respiratorie?
- Iritatie in gat
- Viroza, raceala acum vara?
- Probleme cu urechea in urma unei raceli
- Atac celerbral vascular ischemic - rog pareri, sfaturi! URGENT