Risc de boală profesională pentru artiștii tatuatori
©
Autor: Airinei Camelia
Un mic studiu evidențiază amplitudinea problemelor de coloană la artiștii tatuatori. Aceștia stau de cele mai multe ori încordați, cu gâtul întins înainte, pentru a vedea tatuajul de aproape, poziție ce forțează mușchii trapez din parea superioară a spatelui. Această porțiune musculară este cel mai adesea implicată în durerile de spate, umeri și gât.
„Nu există un model special de scaun pentru efectuarea tatuajelor, așa că artiștii improvizează scaune de dentist sau de masaj pentru clienți, apoi stau aplecați pentru a tatua”, spune Carolyn Sommerich, coatuoarea studiului și director al Laboratorului de inginerie pentru factori umani, ergonomică și siguranță aparținând Universității din Ohio. Cercetările au fost publicate în revista Applied Ergonomics.
Studiul a urmărit 10 artiști tatuatori; acestora li s-au montat electrozi ce au urmărit efortul depus, timp de 15 secunde la fiecare 3 minute. Ședințele de tatuat au durat între una și trei ore. Cercetătorii au mai folosit și unelte de evaluare standardizate, pentru a documenta postura fiecărui artist la fiecare cinci minute și au fotografiat și documentat fiecare observație.
Rezultatele au confirmat observații similare din anul 2014, când au fost studiate istoricele de accidentări ale 34 de artiști tatuatori. Potrivit cecretărilor, cea mai frecventă problemă a fost durerea de spate, întâlnită la 94% dintre tatuatori, urmată de durerile de cap (88%), durerile de gât (85%) și durerile oculare (74%). Nivelul de efort depus în timpul tatuării a depășit câteodată și cu 25% limita recomandată la locul de muncă.
Pentru prevenirea accidentelor, autorii studiului recomandă tatuatorilor să încerce mai multe tipuri de scaune, până găsesc unul care oferă ceal mai bun sprijin pentru braț și spate. În plus, recomandă schimbarea în mod regulat a poziției și pauze frecvente. O lupă poate fi de ajutor, pentru a vedea detaliile fără a mai sta înclinat pentru mult timp.
În Statele Unite, tatuarea pielii reprezintă o industrie de 2,3 miliarde de dolari. În urma unui sondaj din anul 2016 a reieșit că o treime dintre americani are cel puțin un tatuaj, iar un raport IBISWorld a estimat că industria crește cu o rată de aproximativ 13% pe an.
Sursa: MedicalXpress

Data actualizare: 24-03-2017 | creare: 24-03-2017 | Vizite: 1163
Bibliografie
1. Tattoo artists risk serious pain in the neck, link: https://medicalxpress.com/news/2017-03-tattoo-artists-pain-neck.html2. Being a tattoo artist is a pain in the neck, study finds, link: https://medicalxpress.com/news/2017-02-tattoo-artist-pain-neck.html
©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Consumul de carne procesată, asociat cu un risc crescut de a dezvolta demență
- Cum influențează programul de lucru în ture de noapte genele noastre?
- Coșurile de gunoi sau capacele de la toaletă neacoperite sporesc riscul de răspândire a infecțiilor virale și bacteriene
- Participarea la arte și cultură îmbunătățește bunăstarea tinerilor, arată un studiu
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.intră pe forum