Rezecție apicală - ghidul pacientului (ce trebuie să știi)

Rezecția apicală este o intervenție chirurgicală stomatologică, în general considerată ultima soluție de salvare a unui dinte înaintea indicării extracției sale și plasarea în locul său a unui implant dentar sau a unei punți dentare. Cel mai frecvent motiv pentru care această intervenție este necesară este un tratament endodontic (de canal) anterior realizat incorect, sau care, în timp, a dezvoltat complicații la nivelul vârfului rădăcinii, astfel că integritatea structurală a aparatului de suport intraosos al dintelui a fost compromis.

Cum știm dacă avem nevoie de rezecție apicală?

Succint, lista simptomelor ce pot îndruma pacienții spre rezecție apicală sunt:

• durere dentară accentuată;
• modificarea culorii dintelui în cauză;
• sensibilitate dentară;
• sinuzite frecvente;
• inflamația țesuturilor înconjurătoare dintelui. (1)

Modificarea coloristică a dinților astfel afectați se traduce clinic prin ușoara închidere la culoare a coroanei dentare respective, aspect ușor de observat în contrast cu restul danturii. Din păcate, simptomele prezenței unui tratament de canal eșuat sunt destul de generale, fiind comune și altor afecțiuni din sfera oro-dentară.

În consecință, diagnosticul de certitudine se bazează pe observarea radiologică a unei obturații de canal defectuoase, în urma căreia medicul stomatolog certifică necesitatea unei proceduri precum rezecția apicală sau poate propune un plan de tratament alternativ. (1, 2)

Ce presupune rezecția apicală?

Rezecția apicală este o manoperă invazivă. Ulterior anestezierii gingiei adiacente dintelui afectat, medicul stomatolog creează o incizie în gingia anesteziată pentru a o ridica și pentru a realiza accesul la porțiunea de os corespunzătoare rădăcinii dintelui. Apoi, în urma frezării osului se ajunge la vârful rădăcinii, care este rezecat în unghi drept, iar țesutul infectat dimprejur este înlăturat.

Cu toate că sună complicat și traumatic, în realitate rezecția apicală este o procedură ușoară, cu puține complicații imediate și a cărei refacere post-operatorie este în general lipsită de probleme. Asemănător oricărei alte proceduri stomatologice, medicul vă va prescrie medicamente antialgice și antiinflamatorii pentru a limita durerile post-operatorii și inflamația zonei operate. Este important ca în primele zile să nu fumați, pentru că tutunul încetinește vindecarea. De asemenea, este indicată clătirea zonei cu apă de gură cu clorhexidină pentru a evita infecțiile. (2)

După aproximativ o săptămână, veți fi chemat pentru a scoate firele de sutură de la locul inciziei. Pentru a evalua vindecarea și evoluția zonei operate și a rădăcinii dintelui afectat, medicul stomatolog vă va chema pentru a face radiografii o dată la câteva luni, până când riscul de a dezvolta complicații în urma procedurii dispare. Prin această verificare periodică atentă, orice infecție reapărută se poate observa din timp și se poate interveni asupra ei înainte ca efectele sale să fie serioase. (3)

Cum afectează zâmbetul?

După îndepărtarea parțială a gingiei și efectuarea rezecției apicale, se obține o cicatrice de dimensiuni variabile. Uzual, aceasta nu impune probleme suplimentare estetice datorită vizibilității scăzute a acestor zone gingivale la mandibulă și în zonele laterale maxilare.

Probleme apar, însă, în cazul afectării de această natură a dinților frontali maxilari (incisivii și caninii), o cicatrice în zona aceasta putând fi văzută cu o oarecare ușurință, mai ales în cazul pacienților cu zâmbet gingival. În această situație, medicul stomatolog trebuie să efectueze incizia gingivală cu atenție sporită, pentru ca vindecarea inciziei să se facă cât mai estetic cu putință. De aceea, este de o mare importanță analiza atentă a zâmbetului și exprimarea dorințelor estetice ale pacientului înaintea unei rezecții apicale la dinții frontali.

Consecințele și complicațiile rezecției apicale

După cum am menționat anterior, această intervenție are caracter final și este un compromis pentru a nu fi pierdut dintele. De aceea, în cazul în care afectarea parodontală aferentă tratamentului endodontic incorect a fost importantă, iar o mare cantitate de rădăcină a fost sacrificată, există întotdeauna posibilitatea ca infecția de la acel nivel să recidiveze.

Dacă infecția recidivează, se indică extracția dentară, soluțiile de tratament fiind dependente de starea țesutului osos ce a găzduit dintele până la extracție și de cantitatea de os îndepărtată pentru rezecția apicală. O primă metodă de tratament este implantul dentar, în cazul căruia pacientul se poate aștepta la necesitatea unei adiții de os și la așteptarea vindecării complete a osului. Alternativa este protezarea printr-o punte dentară, cu suport pe dinții vecini celui extras, a cărei integrare nu depinde de osul corespunzător spațiului pe care îl ocupă. (2)

De ce să nu amânăm rezecția apicală?

În general, factorii etiologici ai eșuării tratamentului de canal nu se rezumă doar la aplicarea unei cantități insuficiente de pastă de obturație, astfel rezultând o sigilare defectuoasă a canalului. Există o multitudine de factori ce pot agrava patologia radiculară a dinților, chiar și în urma unui tratament aparent reușit.

Printre aceștia se numără:

• lipsa sigilării corespunzătoare a obturației coronare;
• prezența unor canale accesorii neobservate și neobturate;
• excesul de pastă de obturație;
• persistența bacteriilor după obturare. (4, 5)

Consecințele ignorării patologiei de acest fel sunt mai severe decât un eventual prognostic negativ al rezecției apicale. Dacă rezecția apicală nu tratează complet afecțiunea, complicația cea mai gravă este pierderea dintelui.

În schimb, în cazul ignorării problemei, procesul infecțios care pornește de la rădăcina unui dinte se poate extinde la vecinii săi, crescând riscul să apară o edentație pluridentară, al cărei tratament este mult mai costisitor și mai greu decât al unui singur dinte. De asemenea, o infecție cu punct de plecare dentar poate să disemineze și la alte organe, un exemplu fiind creierul. (6)

Cum să evităm tratamentul de canal?

Cu toate că, în anumite situații, rezecția apicală este de o necesitate absolută pentru păstrarea dintelui natural, cea mai sănătoasă atitudine pe care o putem avea este una preventivă, prin care să evităm să ajungem în ipostaza în care să avem nevoie de această procedură.

Rezecția apicală este necesară pentru a controla daunele produse de un tratament de canal efectuat incorect. Ca și în cazul prevenirii majorității patologiilor orale, de elecție pentru a nu avea nevoie de tratamente de canal sunt periajul dentar și folosirea aței dentare, deoarece o mare parte din afecțiunile pulpei dentare au punct de plecare o simplă carie dentară netratată timp îndelungat.