Căderea dinților

Căderea dinților reprezintă procesul prin care unul sau mai mulți dinți din cavitatea orală sunt pierduți ca urmare a unor cauze diverse. Căderea dinților este normală în cazul dinților temporari („de lapte”). Atunci când este vorba de dinți definitivi, căderea dinților este anormală (patologică) indiferent de cauze.

Noțiuni anatomice

Pentru a putea înțelege cauza pierderii sau căderii dinților trebuie înțelese foarte bine structurile anatomice care susțin dinții la nivelul oaselor maxilare. Dinții sunt formați din două părți principale – coroana și rădăcina.

 
Coroana dentară este porțiunea dintelui vizibilă în cavitatea bucală. Ca structură, coroana dentară este formată (de la exterior spre interior) din smalț, dentină și porțiunea coronară a pulpei dentare.

Coroanele dentare diferă ca formă în funcție de tipul de dinte la care ne referim. Dinții frontali (anteriori) – incisivii – au marginile ascuțite pentru a putea realiza funcția de incizie (mușcare a alimentelor). Caninii au o formă mai ascuțită, fiind situați între incisivi și premolari. Premolarii și molarii au coroanele mai mari în dimensiuni, acestea fiind formate din cuspizi, care au un rol important în triturarea (mestecarea) alimentelor. (1)
 
Rădăcinile dentare nu sunt vizibile în cavitatea orală, acestea fiind incluse în osul maxilar, mai exact în procesele alveolare ale oaselor maxilare. Ca structură, rădăcinile sunt formate (de la exterior spre interior) de cementul radicular, dentina și porțiunea radiculară a pulpei dentare.
Trebuie remarcat faptul că rădăcinile dinților nu mai sunt acoperite de smalțul dentar (care este o structură albă, cu duritatea cea mai mare din organismul uman și care nu se reface odată ce a fost lezat), ci sunt acoperite de cementul radicular (o structură cu o duritate mult mai scăzută decât cea a smalțului). Cementul radicular se întâlnește cu smalțul dentar la nivel cervical (adică la nivelul „gâtului” dintelui), imediat sub nivelul marginii gingivale. De asemenea, la nivelul cementului radicular se atașează ligamentele parodontale. (1)

Ligamentele parodontale sunt cele care asigură retenția rădăcinilor dentare la nivelul proceselor alveolare, fiind atașate atât de cementul radicular, cât și de procesele alveolare. Aceste formațiuni anatomice sunt vascularizate și inervate și determină o legătură oarecum „elastică” între dinte și os. Dinții nu sunt atașați de os într-o manieră rigidă, ci li se permite o anume flexibilitate la nivelul osului prin aceste ligamente parodontale. (1) Atunci când ligamentele parodontale suferă (în urma agresiunilor mecanice sau chimice - bacteriene) treptat se produce gingivita și parodontita marginală, cunoscute și sub numele de boală parodontală. (2)

În ceea ce privește erupția dentară (adică momentul când dinții vor fi vizibili în cavitatea bucală), într-o primă etapă erup dinții temporari („de lapte”). Aceștia își încep erupția începând cu luna a 6-a (pentru incisivii inferiori), ultimii dinți temporari în ordinea erupției fiind a doua pereche de molari (aproximativ la 2, 5-3 ani). La copii sunt prezenți doar 20 de dinți temporari – zece pe arcada superioară și zece pe arcada inferioară – mai exact câte 4 incisivi, 2 canini și patru molari pentru fiecare arcadă maxilară. (3)

În momentul erupției dinților definitivi, dinții temporari vor „cădea”. Aceasta este singura situație când căderea dinților este normală, fiind vorba de un proces fiziologic. Dinții definitivi își încep erupția începând cu 6 ani (pentru primul molar definitiv – molar care nu înlocuiește un dinte temporar, ci va continua arcada dinților temporari) și se poate încheia în jurul vârstei de 21 de ani cu erupția molarilor de minte. (3) De menționat este și faptul că molarii temporari vor fi înlocuiți de premolarii definitivi, iar molarii definitivi (în număr de 3 perechi pentru fiecare maxilar) continuă arcada dentară prefigurată de dinții temporari.

Care sunt cauzele căderii dinților?

Căderea dinților definitivi este un proces patologic (anormal) și poate avea la bază mai multe cauze.

 

Afecțiunile dentare și parodontale reprezintă cauza cea mai frecventă a pierderii dinților. În mod special, afecțiunile parodontale netratate sunt cele care determină în marea majoritate a cazurilor pierderea dinților fie spontan, fie prin extracție dentară. Cariile dentare pot duce și ele la pierderea dinților. Atunci când dintele este compromis și nu se mai pretează nici unei alte posibilități de tratament conservativ medicul dentist va indica extracția dentară.

Traumatismele pot duce la pierderea dinților fie direct, în urma unor traumatisme puternice, care duc la expulzia (eliminarea) imediată a dintelui de pe arcada dentară, fie după o anumită perioadă de timp de la traumatism, prin complicațiile produse de eventuale fracturi radiculare sau contuzii care nu pot fi tratate, iar dintele în cauză necesită să fie extras de către medicul dentist. Uneori, traumatismele cranio-faciale pot fi mult mai grave, fiind nevoie de intervenții chirurgicale care pot presupune și eliminiarea unor porțiuni din oasele maxilare împreună cu dinții aferenți acelei regiuni.

O altă cauză a absenței unuia sau mai multor dinți de pe arcada dentară o reprezintă agenezia dentară (lipsa congenitală a dintelui). Această afecțiune apare în mod special în cazul dinților definitivi și se poate manifesta fie prin persistența pe arcada dentară a unui dinte temporar după vârsta la care în mod normal ar trebui să existe un dinte definitiv în acea regiune, fie prin absența totală a unui dinte definitiv în zona respectivă. În cazul în care dintele temporar persistă încă pe arcada dentară, el va continua să rpmână acolo până când procesele de rizaliză (resorbție a rădăcinii) vor determina mobilitatea acestuia, iar extracția dintelui va fi iminentă.

Pierderea dinților se poate produce și în urma intervențiilor chirurgicale de extirpare a unor tumori din sfera oro-maxilo-facială. În cazul anumitor tumori care se extind și nivelul oaselor maxilare, medicul chirurg va extirpa tumora în totalitate împreună cu dinții aferenți regiunii respective. (4)

Ce urmări are căderea dinților?

Pierderea dinților poate cauza complicații ulterioare, probleme ale cavității orale, dar și alte afecțiuni generale. De asemenea, pierderea dinților poate determina uneori o scădere a stimei de sine, stări de anxietate sau depresie. (5)
 
Printre consecințele care pot apărea ca urmare a pierderii dinților se numără:

• probleme estetice;
• probleme de vorbire;
• probleme legate de alimentație;
• probleme ale musculaturii orale și maxilo-faciale și ale articulației temporo-mandibulare;
• probleme ale dinților restanți pe arcadă; absența dinților de pe arcada dentară determină migrări patologie ale dinților învecinați spațiului edentat (spațiul de pe arcada dentară unde nu se mai găsesc dinți);
• în cazul absenței premature a dinților temporari, pot apărea consecințe asupra dinților definitivi, prin spațiul insuficient pe arcadă pentru aceștia din urmă. (5)

Cum putem preveni pierderea dinților?

Pentru că cele mai frecvente cauze ale pierderii dinților sunt afecțiunile dento-parodontale, cea mai indicată modalitate de prevenire este practicarea unei igiene orale corecte: prin periaj dentar și utilizarea aței dentare, dar și a altor metode suplimentare de igienizare. De asemenea, un consult la medicul dentist, la fiecare 6 luni, este indicat pentru a depista eventualele afecțiuni într-o etapă incipientă. (6)

Alimentația de calitate este foarte importantă în menținerea sănătății cavității orale. Medicul dentist poate oferi informații cu privire la alimentele care pot fi benefice în acest sens.

Efectuarea cu regularitate a testelor de depistare a diabetului zaharat este necesară, mai ales în cazul celor care au membrii ai familiei suferinzi de această afecțiune. (6)
  
În cazul copiilor, aceștia trebuie supravegheați cu atenție pentru a evita, pe cât posibil, eventuale traumatisme în sfera orală și maxilo-facială. În cazul practicării anumitor activități sportive, atât în cazul copiilor, cât și al adulților, este indicată purtarea unor gutiere de protecție pentru evitarea traumatismelor dentare. (5)

Recomandări în cazul căderii dinților

Dacă pierderea dinților se produce imediat, ca urmare a unui traumatism, este recomandabil ca dintele în cauză sa fie ușor curățat cu apă sau ser fiziologic, apoi păstrat într-un recipient cu ser fiziologic, iar pacientul să se prezinte cât de repede posibil într-un cabinet de medicină dentară. Medicul dentist ar putea încerca „replantarea” dintelui/ dinților în cauză.

În cazul în care arcada dentară nu mai este completă ca urmare a pierderii unuia sau a mai multor dinți medicul dentist poate recomanda pacientului mai multe posibilități protetice de reconstituire. Este indicat ca pacientul să aleagă una dintre metodele propuse pentru a evita apariția complicațiilor produse de absența dinților. (5)