Reacția de tip disulfiram

Disulfiramul este unul dintre cele trei medicamente aprobate pentru tratamentul alcoolismului cronic prin producerea unei sensibilități crescute la etanol. Disulfiramul acționează prin inhibarea enzimei acetaldehid-dehidrogenază, ceea ce determină o simptomatologie de tip mahmureală imediat după ingestia de alcool. Disulfiramul este utilizat împreună cu psihoterapia în tratamentul dependențelor, mai ales dependența de alcool, dar și cea de cocaină. Disulfiramul (C10H20N2S4) are un timp de înjumătățire de 60 până la 120 de ore și se metabilizează la nivel hepatic. (1), (2), (6)

Reacția de tip disulfiram se referă la un anumit grup de medicamente care au efecte asemănătoare și care determină o serie de reacții adverse sub paleta unei hipersensibilități la alcool. Printre aceste medicamente se numără:

• anumite antibiotice (de tipul nitrozamidelor),
• sulfoniluree de primă generație de tipul tolbutamidei,
• anumite cefalosporine (inclusiv cefoperazona, cefotetan și cefamandola),
• antifungice orale (griseofluvin),
• procarbazine,
• temposil sau carbamida calcică care are aceleași efecte precum disulfiramul doar că are un efect mai slab și este mai sigur de utilizat, etc. (7), (8)

Istoric

Sinteza disulfiramului, cunoscut inițial sub denumirea de tetraetiltiuram disulfat, a fost înregistrată în 1881. În jurul anului 1900, disulfiramul a început să fie utilizat pe scară largă în procesele industriale de vulcanizare. În 1937, un medic care lucra la o fabrică de cauciuc a publicat o lucrare în care detaliază multiple reacții adverse la ingestia de alcool a persoanelor care lucrau în acea fabrică, concluzionând posibilitatea de utilizare a disulfiramului ca tratament pentru alcoolism. La începutul anului 1940, disufliramul era testat ca tratament pentru scabie. În 1950 se observă că etanolul este oxidat la acetaldehidă de către acetaldehid-dehidrogenaza hepatică, iar acetaldehida este oxidată la acid acetic de către aldehidehid-dihidrogenază. Disulfiramul inhibă acetaldehid-dehidrogenaza, determinând efectele negative ale cumulării de acetaldehidă în organism. Disulfiramul este aprobat pentru a fi utilizat în anul 1951. Mai târziu, în 1994 se aprobă pentru tratamentul alcoolismului și naltrexona. (3), (5)

Semne și simptome

Disulfiramul în combinație cu alcoolul, chiar și în cantități mici, determină un tablou clinic complex, definit prin hiperemie facială, cefalee, dificultăți de respirație, greață, vărsături, transpirații, senzație de sete, durere în piept, palpitații, dispnee, hiperventilație, tahicardie, hipotensiune arterială, leșin, slăbiciune, vertij, viziune încețoșată și confuzie. În reacțiile severe putem identifica insuficientă respiratorie, colaps cardiovascular, ritm cardiac anormal, infarct miocardic, insuficiență cardiacă congestivă, convulsii și chiar deces. (6)

De asemenea, disulfiramul formează complexe cu metalele și este un inhibitor de proteazoni, motiv pentru care a fost studiat pentru potențialele efecte benefice pe care le poate avea asupra celulelor canceroase din corpul uman. (4)

Administrare

National Institute for Occupational Safety and Health a setat o limită de expunere la muncă de 2mg/m3 și a recomandat ca aceste persoane să evite expunerea la dibromura de etilenă. Profilul de reacții adverse la administrarea de disulfiram este aceptabil: cefalee, somnolență, fatigabilitate, gust metalic în gură. Cu toate acestea, trebuie acordată o atenție foarte mare la interacțiunile medicamentoase ale acestuia care pot determina în anumite situații inclusiv decesul. (6)

Administrarea de disulfiram prezintă și contraindicații absolute (pacienți cu boală coronariană sau insuficiență cardiacă) sau relative (psihotici, cei cu istoric de injurie hepatică). (6)