Profilaxia este cea mai eficientă modalitate de gestionare a cariilor la copii
©
Autor: Teodorescu Mihai
Un studiu desfășurat pe perioada a trei ani în care au fost comparate strategii diferite de tratament pentru cariile dentare la copii demonstrează că nu există avantaje suficiente din punct de vedere medical al unei strategii, comparativ cu o alta.
Studiul arată că fiecare mod de tratare a cariilor funcționează la un nivel similar, iar copiii care prezintă carii dentare la o vârstă fragedă vor avea șanse mari de a experimenta durerea provenită de la dinți sau de la abcese, indiferent de modul în care caria este gestionată de către dentist. Conform datelor studiului, aproximativ 43% dintre participanți au prezentat dureri de dinți sau infecții dentare, indiferent de care a fost tratamentul primit. Descoperirile actuale sugerează, de asemenea, că cea mai eficientă metodă de a evita durerea sau infecția provenită de la carii este reprezentată de prevenirea apariției cariilor dentare la copil.
În timpul studiului au fost recrutați de către medicii stomatologi din Marea Britanie aproximativ 1.140 de copii cu vârste cuprinse între trei și șapte ani care prezentau carii dentare vizibile. Subiecții la studiu au primit tratamente diferite, fiind grupați în trei categorii distincte, în funcție de abordarea terapeutică pentru care părinții lor au optat. Prima abordare a avut ca scop prevenirea unei noi degradări prin reducerea consumului de alimente sau lichide bogate în zaharuri, periajul dentare de două ori pe zi folosind pastă de dinți fluorizată și sigilarea primilor molari. A două opțiune de tratament a implicat forarea cariilor dentare și mai apoi umplerea cavității dentare, în timp ce ultima strategie de tratament prevedea sigilarea sub o coroană metalică sau o umplutură a cariilor dentare, pentru a opri astfel progresul cariei. Indiferent de strategia de tratament, aceasta trebuia efectuată împreună cu tratamentele preventive.
Rezultatele studiului, publicate în Journal of Dental Research, arată că nu există dovezi suficiente care să sugereze că oricare dintre strategii este mai bună decât alta în ceea ce privește calitatea vieții copilului sau experiența acestora viitoare privitoare la dureri sau infecții dentare. Rezultatele trag un semnal de alarmă și concentrează atenția asupra necesității de prevenire a cariilor dentare înainte ca acestea să apară. Odată dezvoltate, cariile dentare vor provoca durere dentară și abcese la aproape jumătate dintre pacienți, indiferent de tratamentul ales.
sursa: Science Daily

Data actualizare: 05-12-2019 | creare: 05-12-2019 | Vizite: 580
Bibliografie
Experts call for more active prevention of tooth decay for children's teeth, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2019/11/191127090204.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Un studiu la nivel național dezvăluie rolul radonului în apariția leucemiei copii
- Abundența imaginilor îi poate împiedica pe copii să invețe de noi cuvinte
- Jocul „ghidat” poate influența caracteristici care au un efect pozitiv asupra progresului educațional al copiilor
- Oxitocina, utilizată pe scară largă ca tratament pentru autism, nu prezintă niciun beneficiu
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Smalt dentar sfaramicios
- Intamplare nedorita: i-a "rezolvat" cariuta pe viu
- Puroi la masea de lapte
- Carie dentara-copil de 1 an si 6 luni
- Dinti cariati la copil 4 ani
- Carii la 2 ani
- Masele de lapte cariate