Privarea de leucină poate avea efecte antidepresive
Un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea Fudan arată că adoptarea unei diete deficitare în leucină poate avea efecte antidepresive. Conform oamenilor de știință, depresia este una dintre principalele cauze de dizabilitate la nivel global, alimentația fiind esențială pentru menținerea unor stări emoționale normale.
Autorii explică faptul că terapia nutrițională a căpătat o ascensiune marcată în multiple domenii medicale, însă despre aceasta se cunosc insuficiente aspecte pentru a o putea recomanda în cazul persoanelor ce suferă de depresie. Cu toate acestea, este cunoscută implicarea aminoacizilor esențiali, printre care se numără triptofanul, leucina, izoleucina și valina, în dinamica nutrițională a pacienților cu depresie, în ciuda faptului că mecanismele care stau la baza acesteia nu sunt pe deplin cunoscute.
Studiul a relevat influența pe care o dietă ce presupune un deficit de leucină o are asupra simptomatologiei depresiei la șoarecii de laborator, atât la femele, cât și la masculi. Specialiștii atribuie această influență efectelor antidepresive pe care lipsa substanței o prezintă. Aceștia au determinat scăderea nivelelor de leucină prin injecție intracerebroventriculară, întrucât răspunsul la privarea de leucină este mediat de hipotalamus, regiune ce influențează în special apetitul și metabolismul energetic.
În plus, în cadrul lucrării s-a descoperit că un grup de neuroni din hipotalamus, denumiți neuroni AgRP, au fost activați în urma privării de leucină, inhibarea ulterioară a acestora determinând o reducere a efectelor antidepresive depistate anterior. Mai mult, în timpul acestei deficiențe s-a depistat o activare a unui senzor al nivelurilor aminoacizilor, GCN2, inhibarea acestuia determinând o stopare a alterărilor neurologice induse de deficiența în cauză, inversate astfel prin acțiunea senzorilor.
Autorii concluzionează subliniind posibilitatea de utilizare a acestei atitudini terapeutice în multiple afecțiuni, întrucât privarea de leucină determină și o pierdere în greutate și o îmbunătățire a metabolismului glucozei, prin urmare ajutând și persoanele care suferă de obezitate. Luând în calcul faptul că unele medicamente antidepresive pot prezenta, drept reacții adverse, apariția obezității, privarea de leucină ar putea să amelioreze ambele afecțiuni în același timp, îmbunătățind calitatea vieții pacienților ce se confruntă cu acestea.
sursa: News Medical

Data actualizare: 02-05-2023 | creare: 02-05-2023 | Vizite: 275
Bibliografie
Leucine deprivation results in antidepressant effects, study shows, link: https://www.news-medical.net/news/20230303/Leucine-deprivation-results-in-antidepressant-effects-study-shows.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Potrivit unui studiu, cele mai multe antidepresive sunt ineficiente pentru tineri și adolescenți
- Terapia mindfulness pentru ameliorarea tulburărilor de anxietate
- Trăsăturile de personalitate și suprapunerea cu tulburările psihiatrice (studiu genomic)
- Depresia taților a fost asociată cu un risc mai mare de depresie la copiii acestora
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni