Prietenii imaginari

Când luați masa în familie puneți o farfurie în plus lângă cea a copilului pentru cineva invizibil? Sau când micuțul se joacă singur observați frecvent că vorbește cu cineva căruia îi spune pe nume, dar pe care nu reușiți să îl vedeți? E posibil ca cel mic să aibă un prieten imaginar, un lucru absolut normal, spun specialiștii, întâlnit la aproximativ 65% dintre copii.

De ce își creează copiii prieteni imaginari?

În cursul evoluției psihice, în jurul vârstei de 2-3 ani începe să se dezvolte creativitatea. Este momentul în care copiii încep să aibă prieteni imaginari care îi vor însoți până la vârsta la care încep să meargă la școală. Prietenii imaginari sunt în general invizibili, întruchipând persoane din viața reală, pe care copiii îi cunosc sau personaje din povești/desene animate sau pot fi animale, jucării și alte obiecte palpabile care în imaginația copilului capătă viață. Copiii le dau nume și țes împrejurul lor un adevărat scenariu, care se îmbogățește cu fiecare experiență trăită de ei.

Copilul poate avea un singur prieten imaginar pe durata copilăriei, dar este posibil și ca mai multe astfel de companii ireale să se perinde pe parcursul dezvoltării imaginației sale. (1)

Deși se consideră că prietenii inventați apar mai frecvent la copiii singuri la părinți sau la primul născut, studiile au arătat că ambele categorii apelează în egală măsură la imaginar pentru a-și găsi prieteni. Specialiștii spun că până la un punct aceștia reprezintă o etapă normală din dezvoltarea micuților, iar majoritatea sunt conștienți că prietenii lor sunt ireali. (2), (3)

De ce apelează însă copiii la prietenii imaginari? În spatele opțiunii lor pot sta mai multe motive:

• un nivel ridicat al creativității care trebuie exprimată

• la această vârstă copiii adoră fantezia, se simt atrași de ea și se distrează inventând povești și personaje

• gestionarea mai bună a unor sentimente și stări emoționale inconfortbile - prietenii imaginari pot funcționa ca o supapă pentru furie, gelozie, anxietate etc. (1)

• nevoie unui mediu din care adulții să nu facă parte

• necesitatea creării unui context în care copilul să poată deține controlul, ceea ce în lumea reală și cu oameni adevărați este dificil (un prieten imaginar nu le ia jucăriile, nu îi dezaprobă, nu refuză să se joace și nu îi pedepsește așa cum o fac adulții)

• nevoia de companie în orice moment și oriunde merge copilul

• mecanism de coping (a face față cu bine) situațiilor dificile pe care le întâmpină (divorțul părinților, mutarea de la o școală sau într-un alt oraș/țară, pierderea cuiva drag etc)
  
• nevoia de siguranţă (copiii creează personaje cu puteri supranaturale)
  
• nevoia de intimitate faţă de părinţii hiperprotectivi (2), (4)

Prietenii imaginari sunt o problemă?

Specialiștii consideră că în general nu trebuie să ne facem griji în privința prietenilor imaginari ai copiilor, atât timp cât lucrurile nu sunt duse la extremă. Un prieten imaginar nu este un semn al singurătății sau al incapacității copilului de a lega relații adevărate cu ceilalți. Uneori chiar și prietenii reali intră în această fantezie și se joacă cu prietenul imaginar. (3)

Unele situații însă trebuie observate și tratate cu precauție:

• copilul acordă o mai mare atenție irealului și prietenilor imaginari și petrece din ce în ce mai puțin timp cu frații, prietenii, colegii (persoanele reale)
• copilul refuză în mod repetat să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce face greșit, dând de fiecare dată vina pe prietenul său ireal (2)
• copilul se plânge că este agasat de prietenul imaginar și că orice ar face nu poate scăpa de el (1)
  
• copilul recurge la fapte pe care până atunci nu le făcea şi care pun în pericol viaţa sa şi/ sau a altora
  
• copilul păstrează acest prieten imaginar mai mult de 1 an, sau după începerea primului an de şcoală, folosind astfel fantezia ca fugă faţă de realitatea percepută ca fiind ostilă
  
• prietenul imaginar este descris ca fiind bizar sau chiar înspăimântător, ieşit, parcă, din filmele horror

De obicei copiii renunță singuri la acești prieteni atunci când simt că e necesar. De cele mai multe ori se întâmplă atunci când merg la școală și încep să facă parte dintr-un grup. Prietenii imaginari nu mai sunt acceptați de către anturaj, astfel că prietenii adevărați le iau locul. (5)

Care sunt beneficiile unui prieten imaginar?

Cercetarea psihologilor susține prevalența efectelor pozitive pe care prietenia cu cineva inventat le are asupra copilului și a dezvoltării sale pe mai multe planuri. Deși am fi tentați să credem că prietenii imaginari le fac întotdeauna pe plac copiilor, ei se pot confrunta cu opoziția sau surprizele neplăcute pe care aceștia li le oferă, astfel că mereu trebuie să găsească soluții ca să le facă față. În acest fel creativitatea, relaționarea cu ceilalți, emoționalul, limbajul, gândirea sunt antrenate. (6)

Creativitatea

Prietenii imaginari sunt în general inventați de copiii creativi, care au un nivel al imaginației ridicat. Această interacțiune nu face decât să le sporească creativitatea, pentru că îi antrenează în diferite jocuri și situații neobișnuite. Pe de altă parte s-a observat că încă de la o vârstă fragedă acești copii sunt mai atrași de lumea fanteziei, arătând un interes mai mare față de păpuși și animale din pluș, decât față de jocuri cu un caracter mai real, cum ar fi jocurile lego. (5)

Limbajul

Convorbirile cu prietenii imaginari îi ajută pe micuți să își dezvolte abilitățile verbale. De exemplu, dialogul intern (sau convorbirea cu sine, specifică adulților) apare la copii prin interiorizarea treptată a vorbitului tare cu sine, până când devine o convorbire „în gând”. Un studiu a arătat că sunt avantajați copiii cu prieteni imaginari pentru că această formă de dialog apare mult mai devreme, ceea ce este explicabil: dacă e imaginar, un copil i se poate adresa prietenului și în șoaptă sau în gând, cu siguranță acesta îl va auzi și înțelege. În cadrul studiului aproximativ 150 de copii cu vârsta de 5 ani au fost observați în timp ce se jucau, fiind acordată o atenție deosebită discuțiilor cu sine (mormăite la această vârstă), fiind apoi întrebați care dintre ei avea un prieten imaginar. Specialiștii au ajuns la concluzia că cei care își inventaseră un prieten au prezentat această formă de convorbire de două ori mai frecvent decât cei fără prieteni imaginari. (7)

Capacitatea de a face față situațiilor dificile (coping)

Prietenii imaginari sunt de un real folos, ajutându-i pe cei mici să facă față mai bine anumitor evenimente stresante cu care se confruntă, pentru că prietenii lor îi pot însoți oriunde (la medic, la școală, într-o cameră unde e întuneric etc) și îi pot consola așa cum își doresc. (2), (3)

Interacțiunea cu ceilalți

A avea un prieten imaginar nu exclude relațiile copilului cu cei de vârsta sa. Dimpotrivă, prietenia cu cei inventați dezvoltă capacitatea de relaționare cu ceilalți reali. Totodată, copilul exersează și abilitatea de a asculta și de a înțelege punctul de vedere al celuilalt. În această privință nu s-a demonstrat însă o relație de cauzalitate: nu se știe dacă prietenii imaginari îi fac pe copii mai empatici și mai capabili să-i înțeleagă pe ceilalți sau dacă tocmai aceste abilități îi determină să-și creeze prieteni imaginari. (4), (6)

Care este atitudinea potrivită din partea părinților?

Părinții trebuie în primul rând să acorde atenție modului în care copilul se poartă cu prietenul imaginar și să observe ceea ce „face” acest prieten. Uneori pot fi sesizate cu ușurință anumite probleme cu care copilul se confruntă și pe care le proiectează asupra acestuia. Dacă, de exemplu, un copil cuminte și ascultător are un prieten imaginar obraznic care nu respectă reguli și face tot felul de năzbâtii e posibil să aibă un regim de disciplină mult prea strict. Prin prietenul imaginar el reușește să scape de reguli și pedepse și să se comporte așa cum și-ar dori. (2)

Atunci când copilul dă vina des pe prietenul imaginar pentru năzbâtiile sale, este indicat ca părintele să reevalueze pedepsele aplicate copilului, reacţiile faţă de greşelile sale şi regulile impuse acestuia. E posibil ca acest copil să se simtă constrâns, să îi fie teamă să spună adevărul sau să fie creativ tocmai din aceste motive.

Părinţii trebuie să intervină atunci când copilul petrece mai mult timp cu prietenul imaginar decât cu fraţii, familia şi prietenii reali, să identifice motivele pentru care copilul nu se simte confortabil în prezenţa lor şi să faciliteze treptat relaţionarea cu aceştia (de exemplu: renunţarea la critici, reducerea pedepselor, negocierea împărţirii jucăriilor etc).
Dacă prietenul imaginar este descris ca fiind bizar, dacă acesta „îndeamnă” copilul la fapte periculoase, atunci când existenţa lui se prelungeşte după primul an de şcoală sau dacă perturbă mai multe activităţi din viaţa copilului este indicat să nu vă alarmaţi, ci mai degrabă să cereţi părerea unui psiholog.

Uneori părinții pot încerca să convingă copilul să facă lucruri pe care le refuză (să se spele pe dinți, să-și facă temele, să se poarte civilizat cu ceilalți copiii) recurgând la prietenul imaginar: spunându-i că și el face aceste lucruri sau că i-ar plăcea să-l vadă pe copil făcându-le îl pot convinge pe cel mic. Această metodă poate da rezultate pe moment, însă nu este indicată, pentru că într-un final copilul își va da seama de această formă de manipulare și nu va mai respecta autoritatea părinților. (1)

Nu este indicat ca părinții să încerce să îl convingă de inexistența unui astfel de prieten, pentru că nu doar că el nu va accepta, dar se va distanța de părinți sau va începe să le ascundă lucruri, inclusiv pe prietenul imaginar. Dacă este un copil creativ, el are nevoie să se exprime, ori dacă părinții sau cei apropiați îl dezaprobă sau râd de amicul său invizibil, va avea de suferit. Pe de altă parte nici încurajarea excesivă din partea părinților prin adăugarea de noi detalii la poveste nu este benefică, pentru că la un moment dat copilul va avea dificultăți în a face diferența între real și imaginar. Părintele nu trebuie să „invite” prietenul imaginar să participe la activităţile copilului. Copilul va decide asta singur. (2), (3)

Părinții pot intra în acest joc al fanteziei, dacă vor. Important este să respecte imaginația copilului, indiferent dacă se alătură jocului sau dacă îl privesc ca pe ceva copilăresc.