Căderea întârziată a dinţilor

Căderea întârziată a dinţilor este o problemă comună a părinţilor care se întreabă dacă pierderea dinţilor de lapte a copilului lor are loc în mod normal.

Căderea normală a dinţilor

În majoritatea cazurilor, poate exista o mare variaţie a vârstelor la care copiii îşi pierd dinţii de lapte într-un mod natural şi sănătos. Procesul căderii primilor dinţi ai unui copil durează adesea 6 sau mai mulţi ani. Aceşti dinţi încep să se slăbească şi cad singuri, pentru a face loc dentiţiei permanente, în jurul vârstei de 6 ani. Unii dintre copii încep să-şi piardă dinții cel mai devreme la 4 ani și cel mai târziu la 7 ani, dar în general cu cât erup mai devreme cu atât vor cădea mai devreme.

Genele joacă un rol important în numeroşi factori de dezvoltare, inclusiv erupţia dentară. [1]

Copiii de sex feminin încep să vorbească şi să intre la pubertate mai devreme decât băieţii. Aşa se întâmplă şi în cazul dentiţiei permanente, care erupe mai devreme în cazul fetiţelor faţă de copiii de sex masculin. În medie, fetele încep să piardă dinţii de lapte cu patru până la şase luni mai devreme decât băieţii. Dinţii cad, de obicei, în aceeaşi ordine în care au erupt şi, în cele mai multe cazuri, secvenţa pierderii dinţilor este mult mai importantă decât vârsta precisă la care apare pierderea dinţilor. [2][3]

Există un model de bază pentru pierderea dinţilor de lapte: mai întâi cei doi incisivi de jos (incisivii centrali inferiori), urmaţi de cei doi incisivi de sus (incisivii centrali superiori) şi apoi incisivii laterali, primii molari, caninii şi perechea 2 de molari.

Durează câteva luni de la momentul în care un dinte de lapte începe să se clatine până când cade. Unii copii vor fi deranjaţi de dinţii slăbiţi, dar este recomandat să nu se smulgă, deoarece acest lucru va rupe rădăcina dintelui şi va lăsa un spaţiu predispus infecţiilor. [1]

Căderea întârziată a dinţilor

Copiii cu un indice de masă corporală mai ridicat tind să dezvolte dinții mai devreme faţă de cei cu o greutate mai mică. În plus, sugarii care s-au născut prematur sau au fost mici pentru vârsta gestațioanală dezvoltă dinţii permanenţi mai târziu.

Dinţii de lapte păstrează spaţiul pentru dinţii adulţi până sunt gata să erupă. Astfel, dacă dinţii de lapte cad prea devreme, spaţiul poate fi pierdut şi se poate provoca aglomerarea dinţilor adulţi subiacenţi. În mod similar, dacă dinţii de lapte cad prea târziu, acest lucru îi poate forţa pe cei adulţi subiacenţi să crească strâmbi. În unele cazuri, când dentiţia adultă care nu a erupt încă, devine prea aglomerată, aceasta poate deveni incapabilă să împingă dentiţia de lapte. [1]

Unii copii pot ajunge la vârsta de 8 ani fără a pierde dinții, şi, în astfel de cazuri, este posibil să nu existe nimic în neregulă, dar ar trebui consultat un ortodont pentru a evalua situaţia. [2]

Atât timp cât radiografia maxilara arată că există dinții permanenţi sub dinţii de lapte, nu ar trebui să existe o problemă. Cu cât durează mai mult ca un copil să-şi piardă dinţii, cu atât smalţul de pe dinţii permanenţi va fi mai rezistent.

O cauză a pierderii intârziate a dinţilor ar putea fi faptul că nu a apărut încă molarul de 6 ani. Dinţii primari rămân în general până când molarii de şase ani sunt complet crescuţi. [4]

 

Concluzie

Pierderea unui dinte de lapte este semnul suprem al devenirii unui copil mare. Noii dinţi permanenţi vor fi mai mari, nu vor fi atât de albi ca dentiţia de lapte şi au deseori creste proeminente, deoarece nu au fost folosiţi. [5][1]