Prediabetul nu este atât de inofensiv cum s-ar putea crede

©

Autor:

Prediabetul nu este atât de inofensiv cum s-ar putea crede

Noile descoperiri prezentate în cadrul Sesiunii Științifice Anuale de Cardiologie, sugerează că persoanele cu prediabet sunt semnificativ mai susceptibile de a suferi în viitor de un infarct miocardic, accident vascular cerebral sau alte evenimente cardiovasculare importante, comparativ cu oamenii ce au un nivel normal al zahărului din sânge. Aceste noi descoperiri ar trebui să fie alarmante atât pentru clinicieni, cât și pentru pacienți, în primul rând pentru a încerca să prevină diabetul.
Doctor în medicină internă, Adrian Michel, susține că medicii ar trebui să se focuseze pe prevenirea prediabetului și nu a diabetului, deoarece prediabetul în sine crește foarte mult șansa cuiva de a evolua către un eveniment cardiovascular major, chiar dacă acea persoană nu va avea niciodată diabet.


Prediabetul este o afecțiune caracterizată de o cantitate a nivelului de zahăr în sânge mare, dar nu suficient de mare pentru a pune diagnostic de diabet zaharat de tip 2. Diabetul zaharat de tip doi este un factor de risc bine cunoscut al infarctului sau al accidentului vascular cerebral. Centrul de Control și Prevenire a bolilor din SUA estimează că aproximativ 34 de milioane de americani au diabet, iar 88 de milioane au prediabet.


Relația dintre nivelul crescut de zahăr din sânge și evenimentele cardiovasculare este unul semnificativ, chiar dacă se iau în calcul și alți factori, precum vârsta, sexul, tensiunea arterială, indicele de masa corporală, colesterolul, apnea de somn, fumatul sau boala arterelor periferice. Acest studiu arată că 18% dintre evenimemtele cardiovasculare grave, s-au produs la persoanele cu prediabet.
O constatare importantă, este faptul că deși nivelul de zahăr din sânge scade și se echilibrează, riscul de evenimente cardiovasculare rămâne încă unul ridicat.


Acest studiu a fost realizat în cadrul Sistemului de Sănătate Beaumont din Michigan, între anii 2006-2020, și a cuprins date de la 25. 829 de pacienți tratați în acest sistem. Pacienții au fost împărțiți în grupul prediabetic și grupul de control, cu vârste între 18 și 104 ani. Relația dintre prediabet și evenimente cardiovaculare a fost cea mai puternică în rândul bărbaților, negrilor și persoanelor cu antecedente in familie sau cu factori de risc personal pentru bolile de inimă. Persoanele supraponderale au avut cel mai mare risc, chiar și față de pacienții obezi, ceea ce sugerează că încă necesită studii.


Prediabetul este considerat a juca un rol important în patologia bolilor de inimă, deoarece nivelul crescut de zahăr poate provoca infamații la nivelul vaselor.

sursa: Science Daily


Data actualizare: 14-05-2021 | creare: 14-05-2021 | Vizite: 759
Bibliografie
Prediabetes may not be as benign as once thought, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/05/210505090240.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Prediabetul poate fi legat de o sănătate cerebrală mai proastă
  • Au fost identificate 6 subtipuri de prediabet
  • Care sunt semnele de prediabet și ce trebuie să faci
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum