Pierderea unui părinte în copilărie poate duce la probleme de atașament la maturitate

Pierderea unui părinte în copilărie este un eveniment traumatic care afectează starea mentală, comportamentul, condiția fizică și relațiile interpersonale ale copilului. Aceasta poate duce la o varietate de reacții, inclusiv stres emoțional, depresie, tulburări de somn, stres posttraumatic, singurătate și probleme academice. Pe termen lung, aceste reacții pot include izolare socială, comportamente impulsive sau antisociale, sentimente de singurătate și sănătate mentală și fizică precară.
Studiul publicat în jurnalul Stress and Health analizează impactul pierderii unui părinte în copilărie asupra stilurilor de atașament și anxietății de separare la adulți, în special la femeile aflate în relații romantice. Cercetarea se concentrează pe modul în care această experiență timpurie influențează relațiile și sănătatea mintală a adulților.

Teoria atașamentului dezvoltată de Bowlby descrie efectul separării de părinte sau îngrijitor la o vârstă fragedă asupra dezvoltării normale a copiilor. Atașamentul securizant permite copilului să exploreze mediul, în timp ce atașamentul nesigur poate duce la anxietate și insecuritate. Experiențele timpurii sunt transpuse în modele interne de lucru care influențează formarea tiparelor de comportament stabil sau instabil.

Anxietatea de separare la adulți se manifestă prin anxietate extremă la separarea de figuri semnificative de atașament. Studiile au arătat că persoanele cu un atașament nesigur în copilărie pot experimenta probleme de adaptare, niveluri ridicate de anxietate de separare și dificultăți în menținerea relațiilor conjugale.

Studiul actual a fost efectuat pe femei israeliene care au pierdut un părinte în tinerețe și sunt într-o relație romantică. Scopul a fost de a examina diferențele în stilurile de atașament și anxietatea de separare față de partener între femeile care au pierdut un părinte în tinerețe și cele cu ambii părinți în viață.

În acest scop, au fost recrutate 120 de participante, dintre care 60 au pierdut un părinte în tinerețe. S-au utilizat chestionare pentru a evalua anxietatea de separare la adult și stilurile de atașament.

Rezultatele studiului

Femeile care au pierdut un părinte în tinerețe au raportat niveluri mai ridicate de atașament anxios și anxietate de separare comparativ cu cele cu părinți în viață. Nu s-au observat diferențe semnificative în atașamentul evitant. De asemenea, nu s-au găsit diferențe între femeile care și-au pierdut tatăl și cele care și-au pierdut mama.

Rezultatele sugerează că pierderea timpurie a unui părinte poate contribui la dezvoltarea unui atașament anxios și a anxietății de separare în relațiile adulte. Aceste descoperiri subliniază importanța abordării anxietății și temerilor de abandon în terapia de cuplu, legându-le de pierderea timpurie a părintelui și ajutând cuplul să înțeleagă și să gestioneze efectele acestei pierderi asupra relației lor.

Studiul are limitări, inclusiv natura sa corelațională și eșantionarea specifică, care limitează generalizarea rezultatelor. Studiul nu a inclus variabile suplimentare care ar putea fi asociate cu anxietatea de separare și stilul de atașament, cum ar fi vârsta copilului la momentul pierderii, calitatea relației cu părintele și dacă participanții au urmat psihoterapie.

Studiul aduce contribuții teoretice și practice, oferind o înțelegere mai profundă a relației dintre pierderea unui părinte în tinerețe și anxietatea de separare la adult și stilul de atașament adult, precum și între anxietatea de separare la adult și stilul de atașament. Rezultatele sugerează că pierderea unui părinte în tinerețe poate avea un impact semnificativ asupra relațiilor adulte și a sănătății mentale.

sursa: News Medical