O pereche de magneți medicali folosită pentru o procedură inovativă de a crea o anastomoză
©
Autor: Airinei Camelia

Anastomoza este o procedură comună, folosită în mai multe tipuri de operații desfășurate de către chirurgi. În prezent, există două metode de a crea o anastomoză: prima implică coaserea marginilor țesuturilor cu acul și ața chirurgicale. Această tehnică necesită o deschidere mare pentru ca medicul să poată avea spațiu de manevrare a instrumentelor. Pentru intervențiile minim invazive este necesar un nivel ridicat de îndemânare tehnică și, în plus, coaserea straturilor de țesut necesită timp.
În anii 1970 au fost introduse capsele chirurgicale, o metodă deseori preferată suturilor obișnuite. Totuși, aceste capse sunt costisitoare, iar dispozitivele pot da câteodată rateuri.
Noua metodă - anastomoza prin compresie magnetică - utilizează forța magnetică pentru a crea o deschizătură fără suturi sau capse. Tehnica folosește un dispozitiv numit Magnamosis™, cu doi magneți într-un înveliș dintr-un material special - policarbonat medical. Un magnet are formă concavă și celălalt convexă, astfel încât se unesc perfect. Un magnet este poziționat într-o structură anatomică, iar celălalt magnet în cealaltă structură, de care urmează a fi legată, apoi magneții sunt uniți, aceștia comprimând țesutul dintre ei. Țesutul necrozează, formând o gaură între cele doua structuri anatomice (în 4-6 zile), iar cei doi magneți sunt eliminați pe cale naturală, fiind excretați în fecale.
În testele pe animale, dispozitivul Magnamosis a creat multiple anastomoze, care s-au dovedit a fi cel puțin la fel de eficiente ca cele create prin sutură sau capse. Procedura a fost utilizată și la oameni, respectiv în cinci cazuri complicate de afecțiuni urologice. Chirurgii au creat o anastomoză în 25 până la 30 de minute și niciun pacient nu a prezentat complicații.
Sursa: Science Daily
Data actualizare: 25-08-2017 | creare: 25-08-2017 | Vizite: 1637
Bibliografie
A pair of medical magnets shows promise as a new tool for creating an anastomosis, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2017/08/170823140707.htmMagnamosis, link: https://pediatricdeviceconsortium.org/devices/magnamosis
https://vimeo.com/15532624
©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Analiza ADN accesibilă oricui: tricorderul din Star Trek, transpus în realitate
- Noi senzori pentru smartphone ce măsoară tensiunea arterială
- FDA a aprobat filmul bucal pentru terapia durerii cronice
- Cercetătorii prezintă un prototip al unui dispozitiv care poate monitoriza constant nivelul de zaharuri, lactat și alcool din sânge
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni