Noi predictori ai infidelității și divorțului au fost identificați

©

Autor:

Noi predictori ai infidelității și divorțului au fost identificați
Dragostea plutește în aer între Valentine's Day și tradiționalele Dragobete, un moment oportun pentru a expune rezultate unui studiu publicat în Journal of Personality and Social Psychology ce a contribuit la identificarea factorilor care pot favoriza infidelitatea sau o pot preveni deopotrivă.

În acest sens, o echipă de cercetători ai FSU (Florida State University) au investigat 233 cupluri proaspăt căsătorite și până la 3 ½ durata căsniciei, documentându-se cu privire la detalii intime ale relației de cuplu, inclusiv satisfacția maritală, angajamentul pe termen lung, dacă au fost sau nu infideli și dacă relația de cuplu a continuat sau s-a încheiat.

Cercetătorii au testat două procese psihologice prezente la fiecare dintre noi în anumite proporții: decuplarea atenției și devalorizarea evaluativă a potențialilor parteneri romanitici.

  • Decuplarea atenției de la un potențial partener reprezintă abilitatea de a redirecționa atenția de la o persoană atractivp care poate fi considerată o opțiune pentru a iniția o legătură romantică.
  • Devalorizarea evaluativă a unui posibil partener face referire la tendința de a subestima sau a nega în totalitate atractivitatea unei alte persoane, deși ea există.

Cercetătorii au constat că în cazul participanților care și-au comutat atenția rapid de la o persoană atrăgătoare – cu câteva sute de milisecunde mai repede decât media, șansele de a fi infideli au fost mai scăzute (50%). Tendința de a deprecia atractivitatea unei persoane a fost de asemenea un factor asociat cu un risc mai scăzut de infidelitate, ambele fiind predictori ai unei relații de lungă durată.

Procesele descrise nu sunt conștiente, ci spontane, și ar putea fi dependente de particularitățile biologice, respectiv modelate de experiențele din copilărie, adaugă autorii studiului.

În mod surprinzător partenerii cu o viață sexuală satisfăcătoare în cadrul relației au fost mai predispuși la a înșela, au observat cercetătorii. De asemenea, bărbații care au raportat mai multe relații sexuale pe termen scurt înaintea mariajului au fost asociați cu o probabilitate mai crescută de a fi infideli, scenariul opus fiind adevărat pentru femnei.

Un alt predictor al infidelității a fost atractivitatea. Astfel, riscul de infidelitate la femei a fost mai mare la cele percepute fiind mai puțin atrăgătoare, în timp ce bărbații au fost mai predispuși să înșele atunci când partenera era considerată mai puțin atrăgătoare.

Având în vedere avântul rețelelor de socializare, înțelegerea modului în care unele persoane rezistă tentațiilor sau altele le cad pradă este mult mai relevantă pentru a înțelege conceptul de relație decât a fost vreodată”, precizează în încheiere autorii.

Sursa: Medical Xpress

Data actualizare: 07-06-2019 | creare: 16-02-2018 | Vizite: 2963
Bibliografie
Predictors for infidelity and divorce highlighted in new research, link: https://medicalxpress.com/news/2018-02-predictors-infidelity-divorce-highlighted.html
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Copiii și divorțul părinților
  • Importanţa banilor în alegerea partenerilor
  • Bărbații și femeile percep infidelitatea diferit
  •