Mureş: Cercetători din ţară şi străinătate, demersuri pentru dezvoltarea neuropatologiei din România
Data publicării: 23-04-2024
"Acest eveniment este organizat cu scopul de a dezvolta neuropatologia din România din punct de vedere clinic şi ştiinţific şi va acoperi toate subdomeniile principale ale neuropatologiei. Astfel, va avea secţiuni dedicate tumorilor intracerebrale, bolilor neurovasculare, nervilor periferici şi ţesutului muscular, precum şi epilepsiilor. Eu sper ca interesul generat şi stimularea intelectuală a participanţilor să ducă în viitor la o serie de evenimente focusate pe fiecare subdomeniu. Evenimentul se adresează atât anatomopatologilor, dar poate fi de interes şi pentru cei care se specializează în neurologie şi neurochirurgie", a declarat co-fondatorul al Institutului de Neuroştiinţe - British-Romanian Academic Institute of Neuroscience (BRAIN), unul dintre organizatorii evenimentului ştiinţific, profesor universitar doctor Roxana Cărare.
Evenimentul ştiinţific în domeniul neuropatologiei şi neuroştiinţelor organizat de UMFST Târgu Mureş se bucură de prezenţa unor cercetători renumiţi din ţară şi din străinătate.
În anul 2022, Senatul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş a hotărât înfiinţarea Institutului de Neuroştiinţe - British-Romanian Academic Institute of Neuroscience (BRAIN), un hub clinic de cercetare şi educaţie interdisciplinară.
Prin Institutul BRAIN se urmăreşte creşterea calităţii cercetării interdisciplinare, care să aibă ca rezultat finanţarea externă, formarea de personal înalt calificat, îndrumat pentru a implementa o cultură de cercetare şi educaţie, dar şi desfăşurarea de cercetări fundamentale şi clinice în neuroimagistică, noi biomarkeri de diagnostic şi de prognostic eficienţi şi sensibili, terapii noi, inclusiv terapii genetice.
Sursa: Agerpres,
23-04-2024, Vizualizari 58