Monocitoza (monocite crescute) - cauze și afecțiuni ce determină creșterea monocitelor

Monocitoza reprezentată creșterea numărului de monocite în sânge, peste limita maximă normală a acestora.

Conform datelor din literatura de specialitate, monocitele reprezintă aproximativ între 1 și 9% din totalul leucocitelor și în această categorie pot fi incluse macrofage, limfocite, bazofile și neutrofile.

Locul în care sunt produse monocitele este reprezentat de măduva osoasă; de aici, monocitele ajung în circulația sangvină. În sânge, monocitele sunt eliberate în mod inegal între circulația sistemică și sângele periferic.

După eliberarea monocitelor în sânge, ca răspuns la acțiunea diferiților factori chemotactici, acestea se localizează în mod specific sau întâmplător la nivelul diferitelor tipuri de țesuturi. Aici monocitele sunt sunt activate, fiind transformate în macrofage tisulare și celule dendritice, cu numeroase calități funcționale și morfologice specifice.

Datorită faptului că sunt parte a sistemului fagocitic mononuclear, fără de care nici un organism viu nu poate supraviețui, monocitele prezintă numeroase roluri în organism. Dintre acestea amintim:

• Reglarea funcțiilor altor tipuri de celule
• Identificarea și îndepărtarea din organism a elementelor străine, a toxinelor periculoase și a celulelor degradate sau moarte
• Asigură buna funcționare a sistemului imunitar
• Prezintă un rol deosebit de important în cadrul proceselor imunologice, în cadrul reacțiilor inflamatorii acute sau cronice, în cadrul procesului de formare a plăcilor de aterom, în repararea tisulară și în cadrul reacțiilor organismului în caz de apariție a unei afecțiuni neoplazice sau în cazul unui transplant de organ
• Participarea în cadrul diferitelor tipuri de reacții inflamatorii
• Activarea antigenelor în cadrul reacțiilor imune
• Distrugerea celulelor tumorale și a bacteriilor ajunse în organism
• Elaborarea a numeroși factori bioactivi, cu multiple roluri în organism în cadrul proceselor de imunologice, de apărare și de regenerare tisulară, precum factori ai complementului, enzime, factori de coagulare, factori angiogenetici, specii reactive de azot și oxigen, lipide bioactive, proteine de legare (precum apolipoproteina E, transferina, fibronectina, transcobalamina II), citokine, factori chemotactici și factori de creștere (precum interleukina 1, interleukina 3, interleukina 6, interleukina 8, interleukina 12, interleukina 10, interferon alfa și beta, M-CSF, FGF, TNF, PDGF). [1], [2], [3], [4], [5]

Valorile normale ale monocitelor

Valoarea normală a monocitelor în sânge este cuprinsă între 0 și 1000/microL.
Scăderea numărului de monocite sub 100/microL poartă denumirea de monocitopenie, iar creșterea numărului de monocite peste 1000/microL poartă denumirea de monocitoză. [1], [2]

Monocitoza (monocite crescute) - cauze ce determină creșterea monocitelor

În majoritatea cauzelor, numărul de monocite crește ca expresie a proceselor inflamatorii prezente în cadrul diferitelor tipuri de boli infecțioase cronice, boli autoimune sau boli neoplazice.
De asemenea, creșterea numărului de monocite se înregistrează în cadrul diferitelor tipuri de coagulări ale sângelui.

Monocitoza (monocite crescute) - afecțiuni ce determină creșterea monocitelor

Creșterea numărului de monocite poate fi înregistrată în cadrul următoarelor afecțiuni și condiții patologice sau patologice:

• Bolile infecțioase precum tuberculoza, infecțiile bacteriene, sifilisul, endocardita bacteriană subacută, bruceloza, mononucleoza infecțioasă, malaria, oreion, rujeolă, tifosul, bruceloza, listerioza
• Afecțiunile neoplazice, precum cancerul de sân, cancerul de ovar, cancerul de stomac
• Bolile neoplazice hematologice, precum leucemia monoblastică acută, leucemia mielomonocitară cronică, boala Hodgkin și alte limfoame, boli mieloproliferative cronice, metaplazia mieloidă
• Afecțiunile gastrointestinale, precum enterita regională, colita ulcerativă, ciroza hepatică, sprue, colita ulcerativă autoimună etc.
• Tezaurismozele, precum boala Gaucher congenitală etc.
• Recuperarea postchimioterapie, în urma transplantului medular sau după o neutropenie sau agranulocitoză îndelungată
• Bolile de colagen (precum lupusul eritematos sistemic, poliarterita reumatoidă, etc.), sarcoidoza
• Bolile parazitare (precum tripanosomiaza, malaria, rickettsiozele, Kala-azar, infecțiile micotice)
• Intoxicațiile cu tetracloretan
• Boala hepatică alcoolică
• Sindromul febril
• Stresul psiho-emoțional
• Depresie
• Procesele inflamatorii (precum miozita, arterita temporală)
• În cazul afecțiunilor însoțite de necroză a organelor
• Posoperator
• Postsplenectomie
• În cadrul tratamentului chimioterapic sau radioterapic, la bolnavii diagnosticați cu boli neoplazice
• Anumite reacții medicamentoase
• În urma administrării de citokine
• În urma tratamentului cu factori de creștere granulo-monocitari
• În urma administrării anumitor medicamente, precum glucocorticoizi, ampicilina, alprazolam, clorpromazina, grisefulvin, haloperidol, carbenicilina, lomefloxacin, piperacilina, metsuximid, prednison, penicilamina, quazepam, propiltiouracil.

Creșterea numărului de monocite poate fi însoțită de anumite manifestări clinice, precum oboseală, febră, vânătăi frecvent care apar foarte ușor, durere cu diferite localizări, scădere ponderală, transpirații nocturne, sângerare excesivă, infecții frecvente și stare de rău general.

Scăderea numărului de monocite se înregistrează foarte rar și poate apărea în cadrul următoarelor afecțiuni și condiții patologice sau fiziologice:

• Leucemia cu celule păroase
• Infecțiile severe însoțite de neutropenie
• Anemia aplastică
• Infecția cu virusul imunodeficienței umane (HIV)
• Tratamentul cu prednison
• În urma administrării anumitor medicamente, precum triazolam sau alprazolam. [1], [2], [3], [4], [5]

Condiții în care se recomandă determinarea numărului de monocite

Determinarea numărului de monocite este recomandat în următoarele circumstanțe:

• Pentru evaluarea bolnavilor diagnosticați cu diferite tipuri de boli infecțioase sau inflamatorii
• Pentru identificarea anumitor intoxicații
• Pentru monitorizarea evoluției anumitor afecțiuni neoplazice sau boli hematologice sub tratamentchimioterapic sau radioterapic
• Pentru evaluarea răspunsului la chimioterapie, radioterapie sau la alte medicamente, precum imunosupresoare, antitiroidiene, etc. [1], [2]