Moleculele din mucus pot împiedica infecțiile fungice

Studiul este de o importanță deosebită, deoarece Candida albicans se află printre microorganismele patogene ce pot determina infecții ale colțului gurii sau ale gâtului care, cu toate că se pot trata prin medicație antifungică, riscă să ajungă, la persoanele cu imunitate scăzută, în sânge sau la nivelul organelor interne, rata mortalității în acest caz fiind de 40%. Cercetarea este bazată pe lucrări anterioare ale profesoarei, în cadrul cărora aceasta a observat că mucinele împiedică trecerea celulelor la forma filamentoasă multicelulară întâlnită sub denumirea de hifă, care secretă toxine dăunătoare sistemului imunitar uman.
În lucrarea prezentă, profesoara a dorit să afle dacă mucinele, care sunt formate din coloane proteice lungi alcătuite din glicani, au același efect asupra Candida albicans și în lipsa întregii structuri ale acestora. Astfel, oamenii de știință au separat glicanii de coloana vertebrală a mucinei și i-au expus la ciupercă, descoperind că aceștia o pot dezarma pe cont propriu, efectul pe care l-au descoperit fiind unul de împiedicare a Candidei să își formeze filamentele. De asemenea, aceștia au observat și faptul că glicanii au suprimat aderența și formarea biofilmului fungic, astfel că au modificat dinamica interacțiunilor acesteia cu alte microorganisme, izolând-o. De menționat, însă, este și faptul că glicanii pe care specialiștii i-au analizat au fost de natură salivară, gastrică și instestinală.
Totodată, o analiză a expresiei genetice a Candida albicans a relevat mai mult de 500 de gene care sunt influențate de interacțiunea cu glicanii, unele dintre ele fiind implicate în formarea filamentelor și a biofilmului, altele în procese de sinteză a aminoacizilor sau funcții metabolice. Ribbeck afirmă că glicanii au capacitatea de a exploata căile fiziologice ale microorganismelor și de a reconecta acești microbi între ei. Aceasta speră ca, prin intermediul studiului pe care l-a condus, să fi deschis noi căi de apariție a unor medicamente care să vizeze bolile infecțioase și care să fie bazate pe diversele interacțiuni ale glicanilor cu microorganismele.
sursa: Science Daily
foto: Forma mai infecțioasă a drojdiei Candida albicans este un filament lung (stânga). Cercetătorii MIT au arătat că, atunci când drojdia este cultivată în prezența mucinului glicani, ea rămâne în forma sa rotundă, inofensivă (dreapta). Julie Takagi. Colorized by MIT News.
Data actualizare: 08-06-2022 | creare: 08-06-2022 | Vizite: 642
Bibliografie
Molecules found in mucus can thwart fungal infection, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/06/220606111532.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Co-imunitatea virusurilor Zika și Dengue: mutații ale virusului Zika apărute în circumstanțe naturale fac ca virusul să evite sistemul imunitar
- Teixobactin - un nou antibiotic sintetic eficient împotriva superbacteriilor
- Cercetările dezvăluie rolurile nuanțate ale inhibitorilor JAK în inflamație
- Studiul genomului SARS-CoV-2 poate ajuta la dezvoltarea unor noi terapii și pregătirea pentru SARS-CoV-3
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Candida - dupa orice tratament revine
- Analize ginecologice
- Candida
- Candida albicans
- Ciuperca in zona anala
- Candida Albicanis !!!
- Infectie cu Candida Albicans in femur
- Nu mai scap de candidoza !!!
- Candida la ochi
- Ma pot reinfecta cu Candida daca iau tricou purtat inainte de tratament?