Cauzele modificărilor sezoniere ale pielii (studiu)

©

Autor:

Cauzele modificărilor sezoniere ale pielii (studiu)
Un studiu recent publicat în British Journal of Dermatology conferă noi informații privind cauzele apariției eczemelor și pielii uscate în sezonul rece. Afectarea corneocitelor este asociată cu dermatitele și deficitul factorului natural de hidratare (NMF).
Testele au fost efectuate pe 80 adulți, măsurând nivelul compușilor din metabolismul filagrinei – proteină ce ajută la menținerea funcției de barieră a pielii, funcție care este afectată în sezonul de iarnă și vară, mai ales în regiunea feței și a mâinilor. Modificările se observă, de asemenea, în ceea ce privește textura corneocitelor, celulele din stratul extern al pielii.

Filagrina joacă un rol esențial în formarea de agregate de filamente de keratină și dezvoltarea stratului cornos, astfel că deficitul duce la apariția problemelor cutanate.

Rezultatele studiului arată că bariera pielii este afectată de modificările climatice și sezoniere, influențând atât adulții, dar și copii, crescând riscul de afecțiuni dermatologice ca eczema atopică sau rozaceea.

Umiditatea afectează textura pielii și are impact asupra riscului de dezvoltare a afecțiunilor dermatologice, și prezintă fluctuații în funcție de sezon. Iarna, schimbările bruște de la o temperatură la alta, de la căldura din interior la expunerea la mediul rece din exterior, afectează capilarele și bariera pielii.

Cum îți îngrijești pielea în sezonul rece?
Astfel, se pare că efectele sezoniere ale factorului natural de hidratare și textura corneocitelor sunt influențate de factori climatici.

Sursa: Science Daily

Data actualizare: 02-02-2019 | creare: 12-03-2018 | Vizite: 1380
Bibliografie
Why people experience seasonal skin changes, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2018/03/180307095222.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cum te influențează umiditatea atmosferică (și cât e recomandat să fie umiditatea în aer)
  • Cum influențează umiditatea transmiterea virusului SARS-CoV-2?
  • Umiditatea - efecte asupra organismului
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum