MIT: Dacă folosim protecție solară nu mai sintetizăm vitamina D la nivelul pielii

©

Autor:

MIT: Dacă folosim protecție solară nu mai sintetizăm vitamina D la nivelul pielii

FALS

Expunerea la radiațiile ultraviolete prezintă riscuri certe în ceea ce privește sănătatea organismului uman.

Absența expunerii este considerată de asemenea nefavorabilă pentru starea de sănătate, iar măsurile foarte stricte de protecție solară ar putea induce de asemenea dezavantaje, în ambele cazuri fiind implicată deficiența vitaminei D prin insuficiența sintezei acesteia la nivelul pielii.


Recomandări din partea specialiștilor sau unele mai puțin validate științific menționează nevoia expunerii zilnice la razele ultraviolete fără a utiliza crema pentru protecție solară, o perioadă scurtă de timp, cu scopul de a sintetiza la nivel cutanat precursorii vitaminei D și astfel să ne acoperim nevoile nutriționale în ceea ce privește această vitamină.

Deși este tentant să credem faptul că utilizarea cremelor pentru protecție solară ar putea oferi protecție 100% împotriva radiațiilor ultraviolete din mediu, iar astfel este blocată sinteza endogenă a vitaminei D, adevărul se află undeva la mijloc.

Se vorbește despre protecția completă care permite filtrarea rezelor ultraviolete UV-A și UV-B, însă acest lucru nu înseamnă și apărare 100% împotriva acestor radiații.

De exemplu, cremele cu un factor de protecție solară (FPS) în valoare de 15 oferă protecție 93% din total, respectiv 97% în cazul unui factor de protecție de 30. Diferența până la 100% permite interacțiunea incidentală dintre radiațiile de tip UV-B și piele, suficientă încât să nu se creeze un deficit de vitamina D în organism și fără să expună tegumentul la potențialul cancerigen al razelor solare.

Se consideră în cazul unei persoane care necesită circa 2 – 8 minute de expunere neprotejată la razele solare este echivalentă cu 10 – 20 de minute de expunere după aplicarea unei creme cu factor de protecție solară între 15 și 30, suficiente pentru a optimiza sinteza cutanată a vitamine D, în condiții similare de iradiere în perioada verii. (1)

Mai mult decât atât, studiile sugerează utilizarea necorespunzătoare a cremelor care au drept scop fotoprotecția. În mod uzual, aplicarea cremelor pentru protecția solară nu se realizează în cantitățile suficiente și eficiente recomandate de Administrația Alimentelor și a Medicamentelor din Statele Unite, respectiv 2 miligrame cremă/ cm². Acest lucru ar putea favoriza atât procesul de sinteză al vitaminei D, dar mai ales, ar putea genera efecte negative consecutive expunerii neprotejate la radiațiile solare. (1)

Aflați mai multe informații despre cremele pentru protecție solară și importanța aplicării corecte a acestora din articol.

De asemenea, aportul și/sau suplimentarea orală zilnică cu vitamina D ar putea compensa cu succes lipsa sau insuficiența sintezei cutanate a acestei vitamine.

Pentru mai multe informații despre sinteza și aportul vitamine D și protejarea împotriva radiațiilor solare citiți articolul.

Un studiu realizat în rândul populației australiene (113 adulți cu vârsta peste 40 de ani), randomizat dublu-orb, a avut drept obiectiv analiza efectului utilizării cremelor pentru fotoprotecție solară (FPS 17) asupra sintezei endogene și a statusului plasmatic al vitamine D. La finalul perioadei de studiu nu au fost sesizate diferențe între statusul plasmatic al 25-hidroxi-vitamina D în grupul celor care au utilizat cremă cu factor de protecție solară (+11.8 milimoli/litru), respectiv placebo (12.8 milimoli/litru). (2)

Concentrațiile optime ale metabolitului circulant principal al vitaminei D, 25-hidroxi-calciferol, indicator al statusului vitamine D din organism, care asigură sănătatea musculo-scheletală, protecția anticancer, dar și alte beneficii asociate aportului adecvat al acesteui nutriment, sunt considerate irelevante comparativ cu efectele dovedite oferite de protecția solară, în special în prevenția melanomului. (3)

Este dificil de estimat dacă organismul primește suficientă vitamina D în urma expunerii la razele solare, luând în considerare factorii independenți de radiațiile ultraviolete care pot să interfereze cu procesul de siteză endogenă al vitaminei „soarelui”. De exemplu tenul închis în mod natural la culoare sau cel bronzat, datorită prezenței, respectiv a producției, în cantități mari a melaninei este afectată sinteza vitaminei D. Melanina - pigmentul care oferă culoare pielii- acționează ca un factor fotoprotector și concurează cu 7-dehidroxi-vitamina D pentru razele ultraviolete de tip UV-B, care nu mai pătrund în piele pentru a produce precursorii vitaminei D. Alți factori sunt reprezentați de altitudinea și latitudinea ariei geografice, sezon și intervalul din zi de expunere la radiațiile UV-B.

În acest caz, aportul alimentar optim de vitamina D și/ sau suplimentarea orală constituie una dintre traiectoriile unei stil de viață sănătos, alături aplicarea corespunzătoare a cremelor fotoprotectoare este esențială.


Utilizarea cremelor pentru protectia solară nu trebuie însă să încurajeze expunerea la soare într-un mod prelungit, cu precădere între orele 10 – 14, când radiațiile ultraviolete sunt foarte intense.

Pentru o protecție crescută împotriva radiațiilor solare, utilizarea cremelor fotoprotectoare trebuie însoțită de măsuri auxiliare pentru a limita expunerea tegumentului (utilizarea pălăriilor, ținuta adecvată, lejeră, utilizarea ochelarilor de soare etc.). (4)

Aflați din articol mai multe informații despre metodele de protecție, pentru a vă bucura din plin de soare fără griji pentru sănătate.

Data actualizare: 06-08-2023 | creare: 11-07-2016 | Vizite: 4159
Bibliografie
(1) Sun exposure and vitamin D sufficiency1,2,3,4, link: https://ajcn.nutrition.org/content/88/2/570S.full#sec-10
(2) The Effect of Regular Sunscreen Use on Vitamin D Levels in an Australian Population, link: https://archderm.jamanetwork.com/article.aspx?articleid=556563
(3) Reduced Melanoma After Regular Sunscreen Use: Randomized Trial Follow-Up, link: https://jco.ascopubs.org/content/early/2010/12/02/JCO.2010.28.7078.abstract?sid=98c7e811-fff5-4605-8a8d-00c4e50eea0b
(4) FDA Sheds Light on Sunscreens, link: https://www.fda.gov/ForConsumers/ConsumerUpdates/ucm258416.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune: