Migrena în sarcină

©

Autor:

Migrena în sarcină

Potrivit Societății Internaționale de Cefalee, migrena este un tip de durere de cap (cefalee) cu caracteristici particulare:

  • Este unilaterală
  • Are caracter pulsatil
  • Este însoțită de greață și sensibilitate la lumină, sunete și mișcările capului (1)


Migrena este de 3 ori mai frecventă la femei, la care rata de prevalență cea mai ridicată se înregistrează pe durata perioadei fertile, având un vârf la vârsta de 41 de ani. (1)

Cele mai frecvent întâlnite tipuri de migrenă sunt:

  • 1. Migrena cu aură – precedată cu 10-30 de minute înainte de simptome precum de pierderea temporară, de scurtă durată, a vederii sau apariția în câmpul vizual a unor lumini intermitente
  • 2. Migrena fără aură (2)


Frecvent, migrena este influențată de fluctuațiile hormonale. În sarcină, nivelele de estrogen cresc brusc, în timp ce progesteronul scade, urmând să înregistreze valori ridicate spre sfârșitul perioadei de graviditate. În general, mai ales în timpul celui de-al doilea și al treilea trimestru, episoadele migrenoase se reduc în intensitate și frecvență, datorită creșterii cantității de estrogen și endorfine în sânge. Același lucru se întâmplă și în perioada de alăptare, când nivelele estrogenului protejează împotriva durerilor de cap. (3)

Totuși, există anumite femei la care episoadele migrenoase persistă și în sarcină, mai ales în primele săptămâni și în cazul migrenei cu aură. Pe parcursul primului trimestru, migrena poate chiar să se înrăutățească, deoarece apar grețurile, care vor duce la un aport mai scăzut de alimente și lichide, ceea ce determină hipoglicemie și deshidratare. (3, 4)

În oricare dintre situații, este importantă identificarea și înlăturarea factorilor declanșatori: lipsa somnului, stresul, săritul peste mese, deshidratarea, ciocolata, cafeaua, brânza, vremea, variațiile hormonale. (3)

De-a lungul timpului au fost propuse mai multe asocieri între migrenă și apariția complicațiilor în sarcină (avort, preeclampsie, anomalii congenitale, greutate scăzută la naștere), dar toate acestea rămân nedemonstrate științific. (1)

Este necesară apelarea la un medic dacă migrena este însoțită de febră, persistă timp îndelungat, este recurentă sau apare vedere încețoșată. (3)

Tratamentul migrenei în sarcină

Pentru tratamentul migrenei se pot utiliza remedii naturale sau medicamente permise în sarcină. (3)

Printre remediile naturale se numără:

  • Consumul frecvent a unor porții mici de mâncare și lichide, mai ales în primul trimestru, cand apar grețurile
  • Statul într-o cameră întunecată, fără electronice în preajmă, având în vedere că migrena poate determina fotosensibilitate
  • Perioadele scurte de somn pe parcursul zilei
  • Anumite tehnici de masaj care relaxează musculatura zonei gâtului, spatelui și capului
  • Plasarea unei comprese reci sau a unui prosop umed la nivelul capului (3)


Există anumite medicamente împotriva migrenei care sunt contraindicate pe perioada sarcinii, din cauza potențialelor riscuri la făt. Unul dintre cele acceptate este acetaminofenul, care poate fi eficient în prevenția și ameliorarea episoadelor migrenoase. O altă opțiune sunt antiinflamatoarele non-steroidiene (ibuprofen, naproxen, toradol), care nu sunt recomandate în trimestrele 1 și 3 de sarcină, însă care pot fi utilizate în trimestrul 2. Acestea sunt considerate sigure dacă sunt administrate pe termen scurt, nu mai mult de 48 de ore. (5)

În ciuda studiilor mai vechi, care susțineau că triptanii creșteau riscul de restricție de creștere intrauterină și hemoragie la naștere, datele mai recente au arătat că aceștia, împreună cu sumatriptanii au un profil bun de siguranță. Alte medicamente care pot ameliora migrenele sunt unele antiemetice, inclusiv metoclopramid, proclorperazină și difenhidramina. (5)

Dacă remediile naturale sau medicamentele nu funcționează, atunci pacientele pot beneficia de diverse proceduri. Blocadele nervoase presupun administrarea locală a unei injecții cu lidocaină sau bupivacaină la nivelul scalpului, cu anestezierea unui anumit nerv. Zona de administrare a injecției depinde de tipul și localizarea migrenei. Această procedură este considerată sigură întrucât nu se administrează la nivel sistemic. (5)

În timpul alăptării este recomandată evitarea majorității medicamentelor, întrucât bebelușul va prelua prin laptele matern orice substanță pe care o ia mama. Totuși, dacă remediile naturale nu funcționează, atunci se poate administra paracetamol sau ibuprofen. Sumatriptanul este considerat sigur în alăptare, deoarece eliminarea în laptele matern este scăzută. Dacă este necesară administrarea unor medicamente care nu se recomandă în alăptare, spre exemplu aspirina sau metoclopramid, atunci se recomandă întreruperea alăptării pentru 24 de ore. (4)


Data actualizare: 17-02-2023 | creare: 17-02-2023 | Vizite: 858
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune: