Medicamentele care blochează receptorii mineralocorticozi ar putea proteja celulele osoase îmbătrânite

Se cunoaște faptul că anumite medicamente, precum prednisonul, cât și înaintarea în vârstă fragilizează osul. Fragilizarea oaselor o dată cu îmbătrânirea se datorează creșterii nivelului de glucocorticoizi în sânge. Glucocorticoizii pot influența transformarea celulelor stem în osteoblaste dar și depunerea de grăsime la nivelul osteoblastelor, ceea ce se corelează cu pierderea masei osoase.
Noi cercetări în domeniu sugerează că receptorul mineralocorticoid din osul îmbătrânit reprezintă un element cheie când vine vorba de sănătatea acestuia. Potrivit unui studiu publicat în Journal of Bone and Mineral Research, medicamentele antialdosteronice precum spironolactona sau eplerenona, ar avea un rol în protecția osteocitelor.

Recent, cercetătorii au urmărit efectele glucocorticoizilor endogeni asupra cobailor îmbătrâniți și au descoperit că, atunci când receptorul glucocorticoid este blocat, are loc o acumulare mai mare de grăsime în măduva osoasă, ceea ce agravează progresia leziunilor osoase. De asemenea, s-a observat că acești cobai aveau o masă musculară mai redusă, tensiunea arterială crescută iar dorința de a se mobiliza era mai mică. După inhibarea receptorului mineralocorticoid, însă, majoritatea acestor efecte au fost inversate.

Ambele tipuri de receptori fac parte din familia de receptori steroizi. Se crede că receptorii mineralocorticoizi au aceeași afinitate pentru mineralocorticoizi și glucocorticoizi.

Există deja anumite dovezi care sugerează că expresia receptorilor mineralocorticoizi de la nivelului osului crește odată cu înaintarea în vârstă. În ceea ce privește scăderea nivelului de receptori glucocorticoizi odată cu îmbătrânirea, rezultatele preliminare sunt mixte.

Una dintre descoperiri este că osul acționează ca un organ endocrin: prin modificarea semnalizării glucocorticoizilor la nivelul acestuia, au loc schimbări atât în os, cât și în glandele suprarenale, mușchi, țesut adipos, chiar și în activitatea fizică. De fapt, creșterea cantității de grăsime din măduva osoasă care apare în osteoporoză poate fi considerată o patologie metabolică a osului. Nivelul ridicat de grăsime în măduva osoasă se asociază cu o dietă bogată în grăsimi, ingestia de glucocorticoizi și cu îmbătrânirea.

Chiar dacă grăsimea este o sursă de energie pentru celulele osoase, excesul poate preveni formarea acestora. Nu s-a descoperit încă mecanismul prin care crește nivelul de grăsime la nivelul osului dar este posibil să existe o disfuncție de utilizare a grăsimii sau de extracție în exces. Concluzia certă la care au ajuns cercetătorii este că acumularea grăsimii în celulele osoase se corelează cu scăderea cantității de os format.

Există numeroase dovezi care susțin că administrarea de glucocorticoizi sintetici sub formă de pastile sau injecție poate determina un dezechilibru între cantitatea de os format și os distrus, posibil din cauza efectului asupra osteoblastelor.

Un alt lucru interesant este faptul că, în timp ce alte țesuturi bogate în receptori mineralocorticoizi inactivează glucocorticoizii, osul nu poate face acest lucru. În cazul osului, este posibil că acesta să compenseze printr-o cantitate redusă de receptori mineralocorticoizi, cel puțin la persoanele tinere.

De asemenea, glandele suprarenale produc atât glucocorticoizi cât și mineralocorticoizi, iar această producție suferă un dezechilibru odată cu înaintarea în vârstă.

sursa: News Medical