Limfocite crescute, cauze frecvente și diagnostic diferențial

Simptome asociate limfocitelor crescute ce pot orienta diagnosticul

Simpla creștere a limfocitelor nu produce simptome, însă pot să apară simptome ușoare până la cele severe, datorită cauzei care stă la baza acestei modificări. Astfel, apar semne precum:

• sângerările gingivale, dureri osoase, transpirații nocturne, pierderea inexplicabilă a apetitului, febră, infecții, slăbiciune, oboseală, sângerări nazale (leucemia limfocitară acută);
• febră, dureri de gât, oboseală (infecția cu citomegalovirus);
• inflamarea ganglionilor limfatici, dureri de cap, erupții cutanate, febră, oboseală, splenomegalie (mononucleoză infecțioasă) ;
• tuse, febră, episoade de apnee, otită medie asociată (virusul sincițial respirator);
• durere de cap, pierdere în greutate, oboseală, dureri musculare, transpirații nocturne, eczemă, slăbiciune, sângerări nazale, hemoptizia (expectorația cu sânge), infiltrat pulmonar (vasculită). (4, 7, 10, 14)
  

Cauze frecvente de limfocite crescute

• infecții virale, infecție cu citomegalovirus, hepatită virală, mononucleoză infecțioasă, rujeolă, varicelă, rubeolă;
• afecțiuni care provoacă inflamații de lungă durată: artrita;
• reacții adverse în urma unor medicamente;
• tuse convulsivă, tuberculoză, sifilis;
• vasculite;
• post-splenectomie;
• anumite tipuri de cancer: leucemia limfocitară sau limfomul. (1, 2, 3)

Pot fi sănătos cu limfocitele crescute?

Creșterea limfocitelor, este, în cele mai multe cazuri indicatorul unei anumite boli, o concentrație mai mare de 3000 de celule/mm³ poate fi semnalul unei anumite infecții virale (hepatită, herpes, varicelă), bacteriene intracelulare (tuberculoză) sau afecțiuni cum este leucemia limfocitară. Rezultatele obținute în urma hemoleucogramei care indică o creștere semnificativă a limfocitelor, necesită și alte investigații pentru a stabili cauza. Astfel, limfocitoza nu reprezintă o caracteristică a unui om sănătos, de aceea sunt necesare și alte teste pentru a evita evoluția unei eventuale afecțiuni. (1, 4, 6)

Topul afecțiunilor cu limfocite crescute - în funcție de probabilitate

În majoritatea cazurilor, peste 70% dintre pacienții a căror analize uzuale au ca rezultat limfocitoza monoclonală, sunt diagnosticate cu leucemie limfocitară.

În ceea ce privește limfocitoza policlonală, cele mai frecvente diagnostice sunt mononucleoza infecțioasă, citomegalovirusul, precum și virusul sincițial respirator.

De asemenea, pentru diagnostic se iau in calcul și bolile autoimune sau inflamații cronice (boala Crohn, colita ulcerativă, vasculita). (1, 2, 3)

1. Leucemia limfocitară acută

Reprezintă un tip de cancer al sângelui și al măduvei osoase - locul în care se formează celulele sanguine. Se numește acută întrucât afecțiunea progresează rapid și duce la formarea anormală a celulelor sanguine.

Leucemia limfocitară acută este cel mai frecvent tip de cancer la copii, iar tratamentele pot avea ca rezultat o vindecare completă. Boala poate să apară și la adulți, deși șansa unei vindecări este mult redusă.

Pentru diagnostic, medicul va examina fizic pacientul, urmărind dacă există adenopatii ganglionare și va verifica dacă există un grad de hepatomegalie, se efectuează o serie de teste de sânge, urmate de biopsie a măduvei osoase. Sunt, însă, esențiale o serie de analize sangvine pentru a fi evaluate caracteristicile limfocitelor. Astfel, se vor efectua două teste în ceea ce privește proba de sânge, în laboratoare specializate. În urma examinării frotiului de sânge la microscop se vor observa prezența limfocitelor numeroase și mai mici decât în mod normal. Examenul imunofenotipic detectează caracteristici specifice limfocitelor leucemice, ce le diferențiază de cele normale.

Pentru a trata leucemia limfocitară acută este nevoie de un tratament rapid astfel încât să oprească creșterea rapidă a celulelor leucemice.

Tratamentele pentru leucemie includ:

• Chimioterapia. Este tratamentul principal pentru cele mai multe tipuri de leucemie.
• Transplantul de celule stem. Celulele stem pot reconstrui furnizarea de celule sanguine normale și pot stimula sistemul imunitar.
• Terapie specifică.

2. Citomegalovirusul

Face parte din categoria virusurilor comune care pot infecta pe oricine. Odată contactat, virusul rămâne latent în organism, rareori provocând probleme de sănătate.

Se răspândește de la o persoană la altă prin fluide corporale: sânge, salivă, spermă, urină sau lapte matern. Nu există niciun tratament pentru acest virus. Cu toate acestea, medicamentele pot ajuta la tratarea nou-născuților și a persoanelor cu sistem imunitar deficient.

Persoanele cu sistem imunitar slăbit infectate cu citomegalovirus pot prezenta simptome mai grave care afectează ochii, plămânii, ficatul, esofagul, stomacul și intestinele. Nou-născuții cu citomegalovirus pot prezenta afecțiuni grave la nivelul creierului, ficatului, splinei, plămânilor. Cea mai frecventă problemă de sănătate la copiii născuți cu acest virus este pierderea auzului, care poate fi detectată la scurt timp după naștere sau se poate dezvolta mai târziu în copilărie.

Persoanele sănătoase care sunt infectate cu citomegalovirus, de obicei, nu necesită tratament medical. Medicamentele sunt prescrise pentru a trata infecția prezentă la persoanele care au sistem imunitar slăbit și la sugarii cu semne congenitale. (7, 8, 9)

3. Mononucleoza infecțioasă

Numită și boala sărutului, întrucât se transmite prin salivă, este o boală contagioasă cauzată de virusul Epstein Barr, întâlnită cel mai des în rândul adolescenților și tinerilor adulți.

Nu sunt de obicei necesare teste de laborator pentru a diagnostica mononucleoza infecțioasă. Cu toate acestea, pot fi necesare teste specifice de laborator pentru a identifica cauza bolii la persoanele care nu au un caz tipic de mononucleoză infecțioasă. Astfel, se va constata prezența unui numar de limfocite crescute în sânge, mai puține neutrofile sau trombocite, mai multe limfocite atipice. (10, 11, 12)

4. Virusul sincițial respirator

Reprezintă cauza principală a infecției tractului respirator inferior, atât în cazul sugarilor, cât și a copiilor, dar poate infecta și adulții.

Pentru a identifica afecțiunea, se efectuează teste de laborator: hemoleucogramă (prezența afecțiunii va fi confirmată de limfocite crescute în sânge), analize de urină, electroliți serici.

Simptomele afecțiunii pot evolua spre pneumonie, atunci când virusul se răspândește în tractul respirator, iar inflamația pulmonară poate fi destul de gravă la sugari, la persoanele cu afecțiuni cardiace sau pulmonare cronice, infecția urechii medii, astm, infecții repetate. (13, 14, 15)

5. Vasculita limfocitară

Este o afecțiune a pielii, în care limfocitele cauzează deteriorarea vaselor de sânge din piele. Poate prezenta o varietate de simptome, în funcție de mărimea, localizarea și severitatea zonei afectate. La o minoritate de pacienți, vasculita cutanată poate fi o vasculită mai severă care afectează alte organe - aceasta este cunoscută sub denumirea de vasculită sistemică.

Pentru a fi diagnosticată vasculita limfocitară, se efectuează analize sangvine. Astfel, se va observa o creștere a ratei de sedimentare a eritrocitelor, limfocite crescute, precum și proteina C crescută. Diagnosticul final va fi stabilit în urma unei biopsii a țesutului implicat și anume, pielea. (16, 17, 18)

Leucemia limfocitară cronică, caracterizată în mod obișnuit prin limfocitoză matură, este extrem de rară la copii și, de obicei, nu este luată în considerare în diagnosticul diferențial al limfocitozei. (1, 2, 3)

Concluzii

Prin simpla creștere a limfocitelor nu poate fi stabilit un diagnostic, de aceea investigațiile ulterioare vor fi recomandate de medicul specialist în funcție de forma, mărimea și numărul de limfocite prezente și evaluate în urma analizelor de sânge. (1, 2, 3)