Lifting facial nechirurgical

©

Autor:

Lifting facial nechirurgical
Tenul imbatranit prezinta semne specifice, cum ar fi pierderi in tesut adipos si volum, imbatranirea pielii provocata de radiatiile solare si piele flasca. Vreme de multi ani, singura solutie gasita pentru a rezolva aceste probleme a fost acea chirurgicala. Liftingul facial chirurgical presupune incizarea si ridicarea pielii de pe fata, cu tot cu muschi si rearanjarea acesteia. Interventia are loc sub anestezie totala, iar rezultatele sunt dramatice si de durata. Aceasta procedura se efectueaza de aproximativ 30 - 40 de ani si pe parcursul timpului s-a imbunatatit considerabil. Cu toate acestea, liftingul facial are partile sale negative:
- Spitalizare si perioada de recuperare lunga, cu umflarea si tumefierea fetei.
- Posibilitatea de lezare a nervilor fetei.
- Posibile rezultate nedorite.
- Posibile complicatii aferente oricarei interventii chirurgicale.
- Pretul ridicat

In ultimul timp au aparut o multime de produse si proceduri cosmetice nechirurgicale, care se adreseaza semnelor de imbatranire ale fetei, optiunile parand a fi nelimitate - substante de umplere, radiofrecvente, laser, dermabraziune, mini-lifting facial, etc. Alegerea este dificila, insa tratamentul ales trebuie sa tina seama de cele trei semne ale imbatranirii mentionate mai sus, precum si de neajunsurile estetice preponderente. De exemplu, pentru scaderea in volum a trasaturilor fetei sunt indicate substantele de umplere precum acidul hialuronic sau grasimea proprie; laserul ablativ este o metoda ideala de a indeparta urmele lasate de soare precum pistrui si riduri, iar pentru pielea lasata, care atarna inestetic, tratamentul indicat este totusi un lifting chirurgical, sau ointerventie partiala, in functie de necesitate.

Liftingul facial nechirurgical nu va avea niciodata aceleasi rezultate ca o interventie chirurgicala si totodata rezultatele acestor proceduri difera de la un pacient la altul. Cu toate astea, reprezinta o alternativa mai sanatoasa si mai sigura, precum si o metoda de preventie a imbatranirii premature. Pacientul ideal este o persoana de 40 - 50 de ani, care nu prezinta un ten suficient de imbatranit pentru a se califica pentru lifting chirurgical.

Exercitii faciale pentru intinerire

Exercitii faciale pentru intinerire sunt considerate o alternativa la procedurile estetice nechirurgicale, cu efectul de stimulare a circulatiei si reducere a ridurilor fine si cearcanelor. Potrivit adeptilor acestei terapii, exercitiile ridica trasaturile fetei si tonusul muscular, acestia recomandand combinarea exercitiilor cu masajul facial, pentru stimularea centrelor nervoase. Sunt suficiente 10 minute zilnic, de exercitii simple, pentru a avea o fata mai tanara si mai relaxata. Partea cea mai buna este ca puteti repeta aceste miscari in timp ce priviti la televizor, sau faceti lucruri obisnuite, in afara vizorului altor persoane.

1. Tuguiati buzele foarte mult, lasand o gaurica mica, doar cat sa puteti fluiera. Inchideti ochii si intindeti buzele in continuare, incercand sa atingeti un obiect imaginar aflat in fata. Mentineti pozitia 20 de secunde.
2. Reversul exercitiului anterior: deschideti ochii larg si ridicati sprancenele. Deschideti gura cat mai larg posibil, concentrandu-va la retragerea fiecarei parti a fetei cat mai departe de gura. Mentineti pozitia 20 de secunde, apoi alternati cu primul exercitiu timp de 2 minute.
3. Inchideti gura si inclestati dintii, apoi impingeti colturile gurii in jos, spre barbie, astfel incat si muschii gatului sa fie incordati. Mentineti pozitia, in timp ce pastrati partea de sus a fetei relaxata. Apoi, ridicati barbia astfel incat colturile gurii sa se contracte spre centrul fetei si mentineti. Repetati de 4 ori incet si de 8 ori repede. Acest exercitiu tonifica linia mandibulei.
4. Inclinati capul pe spate, ca si cum ati dori sa priviti in tavan, apoi puneti palma dreapta pe mijlocul fruntii. Incercati sa indreptati capul, in timp ce opuneti rezistenta cu palma de pe frunte, ca si cum altcineva ar incerca sa va opreasca. Repetati de 6 ori.
5. Aplecati capul cu fruntea spre piept si puneti palma dreapta pe ceafa. Incercati sa ridicati capul in timp ce opuneti rezistenta cu palma. Repetati de 6 ori, apoi alternati cu exercitiul 4. Aceste miscari sunt benefice pentru muschii gatului.
6. Umflati-va obrajii cu aer, ca si cum ati avea gura foarte plina cu apa si incretiti buzele cat de mult puteti. Apoi plesniti cu palmele peste fata timp de 2 minute.

Seruri si creme cu efect de lifting facial

De obicei aceste produse cosmetice se adreseaza ridurilor fine si realizeaza o tonifiere a pielii prin activarea circulatiei sangelui si stimularea regenerarii celulare. Printre ingredientele pe care aceste creme trebuie sa le contina se numara acetilcolina, o substanta naturala neurotransmitatoare, care stimuleaza activitatea musculara, o concentratie ridicata de aminoacizi precum acetil hexapeptide si acizi alfa hidroxi, dimetilaminoetanol (DMAE) - un precursor al acetilcolinei, acid hialuronic ultrapur pentru hidratare.

Exista pe piata foarte mult seruri pentru lifting facial, care contin ingrediente naturale, mai mult sau mai putin secrete: extract de alge verzi sau albastre, cultura de celule stem obtinuta dintr-o specie foarte rara de mar, proteine vegetale cu un continut de aminoacizi asemanator cu cel din piele, caviar, aur, rozmarin - antimicrobian, antioxidant si antiinflamator, turmenic - antioxidant si antiinflamator, Gotu Kola (Centella asiatica) - planta considerata o "fantana a tineretii" in medicina chineza.

Lifting cu fire de suspensie faciala - ThreadLift

lifting facial cu fire de suspensieAceasta procedura se realizeaza sub anestezie locala si dureaza maximum 1 ora, pacientul putandu-si relua activitatea obisnuita dupa 2 - 3 zile. Procedura in sine consta in introducerea a 6 - 18 fire "ghimpate", cu carlige foarte mici, pe sub piele, pentru a sustine structurile profunde ale fetei. Odata ce firul este fixat, se trage de capatul acestuia pentru a ridica pielea. Capatul firului este taiat si ramane ascuns sub piele, inciziile fiind practic invizibile.

Lifting-ul cu fire de suspensie se adreseaza persoanelor cu varsta de 35 - 45 de ani, precum si pacientilor cu lifting chirurgical, care isi doresc mici retusari. Aceasta procedura corecteaza in special zona mediana a fetei si ridica sprancenele cazute, obrajii cazuti, gatul si linia maxilarului. Pentru rezultate maxime, lifting-ul cu fire de suspensie poate fi asociat cu injectarea substantelor de umplere, peeling-uri sau lipoaspiratie. In medie, rezultatele lifting-ului cu fire de suspensie dureaza 3 - 5 ani. Costul acestei proceduri este aproximativ 1. 000 euro.

Lifting-ul cu fire de suspensie faciala prezinta si o serie de dezavantaje:
- Foarte multi pacienti sunt nemultumiti de rezultate, acest lucru datorandu-se in mare parte lipsei de experienta a medicilor.
- Daca pielea fetei este foarte lasata, rezultatele sunt minime.
- Nu indeparteaza ridurile, ci doar ridica pielea lasata.
- Firele pot migra.

Lifting cu acupunctura - AcuLift

Tehnica acupuncturii pentru intinerire presupune inserarea a aproximatv 25 - 75 de ace la nivelul fetei, cu efect de stimulare a circulatiei si a productiei de colagen, umplere a ridurilor, tonifierea pielii lasate si iluminarea tenului. Aceasta terapie nu are efecte secundare si reprezinta totodata un mijloc de echilibrare si energizare a intregului organism.

Lifting facial cu ajutorul mezoterapiei - MezoLift

Mezoterapia faciala implica microinjectarea unui amestec de substante ce combat efectele de imbatranire a pielii si stimuleaza irigarea cu sange si drenajul limfatic la nivelul fetei. Compozitia injectata este alcatuita din diverse vitamine si substante nutritive, precum si acid hialuronic. O sedinta de mezoterapie dureaza aproximativ 30 de minute, tratamentul este compus din 6 - 8 sedinte, iar pentru intretinere este nevoie de o sedinta la fiecare 2 - 3 luni. Mezoterapia faciala are ca efect redurerea ridurilor si o reintinerire a fetei. Disconfortul procedurii este minim, iar efectele secundare posibile includ echimoze si edem.

Terapia cu microcurent pentru lifting facial

lifting facial cu microcurentAceasta terapie foloseste niveluri scazute de electricitate pentru a accelera regenerarea celulara. Acesti microcurenti pot fi utilizati impreuna cu punctele de acupunctura, pentru a stimula muschii fetei si ai gatului. Efectele acestei stimulari includ exfolierea si intinerirea tenului, tonifierea musculara, reducerea efectelor nocive ale soarelui, stimularea capacitatii organismului de a produce colagen. Terapia cu microcurenti realizeaza reconturarea liniei maxilarului si reducerea barbiei duble.

Terapia cu radiofrecvente pentru lifting facial

Cel mai popular tip de tratament cu radiofrecvente se numeste Thermage. Radiofrecventele incalzesc in mod uniform dermul, in timp ce racoresc epidermul, cu efectul de stimulare a productiei de colagen. Pe parcursul a cateva luni de la tratament, pielea se regenereaza, devenind mai ferma si mai elastica, cu un aspect mai tanar. Nu se foloseste anestezie, ci doar o crema pentru amortirea pielii. Radiofrecventele sunt indicate pentru semnele incipiente de imbatranire a fetei - riduri in jurul ochilor is a gurii, piele usor lasata la nivelul maxilarului.

Dupa procedura este posibil ca pielea sa fie rosie si umflata, insa va reveni la normal in cateva ore sau, in cel mai rau caz, pana la 1 saptamana. Alte posibile complicatii includ arsuri, discromii ale pielii si dureri.

Lifting facial cu laser

Laserul ablativ este utilizat pentru a reface si tonifia suprafata pielii, rezultand un ten cu mai putine riduri si piele flasca. Laserul foloseste o sursa de lumina infrarosie ce incalzeste colagenul din piele, producand contractia / strangerea acesteia. Aceste terapii folosesc lasere de tip Titan, Polaris, Fraxel, care au si un sistem de racire a suprafetei pielii, pentru a reduce la minim disconfortul. Rezultatele se pot vedea imediat dupa sedinta laser, insa pielea se reface complet in cateva zile. Pentru rezultate optime sunt necesare 2 - 3 tratamente pe luna. Riscurile asociate cu terapiile laser sunt inrosirea temporara a pielii, posibilitatea de cicatrizare si modificari in pigmentarea pielii.

De obicei campaniile de comercializare a diferitelor tratamente de lifting nechirurgical, la fel ca si la celelalte produse si proceduri cosmetice, includ faimoasele fotografii "inainte" si "dupa". Pentru a evita sa fiti pacaliti de catre aceste fotografii, urmariti cateva elemente esentiale:

- Pacientii nu trebuie sa aiba machiaj pe fata si ambele fotografii trebuie sa fie facute la aceeasi distanta fata de fotograf.
- Lumina trebuie sa cada din aceeasi directie in ambele ipostaze.
- Fata trebuie sa fie libera, fara suvite de par cazute si este preferabil ca pacientul sa nu poarte bijuterii care pot distrage privirea.
- Fundalul trebuie sa fie simplu, alb sau bleu, iar o fotografie frontala trebuie sa surprinda doar fata, in intregime.
- Daca fotografiile sunt facute la 45 de grade, varful nasului trebuie sa atinga varful obrazului.

Data actualizare: 08-08-2013 | creare: 01-10-2009 | Vizite: 57904
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum