Influențează metoda de naștere dezvoltarea neuronală a copilului?
©
Autor: Redacția ROmedic
![Influențează metoda de naștere dezvoltarea neuronală a copilului?](https://www.romedic.ro/arata_img.php?img=33606.jpg&w=420&h=&cale=/uploadart/ghid)
În studiul publicat în jornalul Society for Neuroscience au fost analizate grupuri de șoareci, observându-se dezvoltarea neuronală a puilor în funcție de metoda prin care au fost născuți.
Principala ipoteză are la bază microbiomul ce este transferat de la mamă la făt. În funcție de metoda de naștere aceste organisme bacteriene, în principal Lactobacillus, provin din microbiota vaginală în cazul nașterii naturale, sau de la speciile de pe suprafața pielii cum ar fi Staphylococcus și Aceinetobacter în cazul celor născuți prin cezariană. Aceste modificări imunologice sau lipsa lor acționează și asupra sistemului nervos.
În momentul nașterii, în creierul copilului se dezvoltă un număr mai mare de celule nervoase, iar ulterior o parte dintre acestea încep să moară, fiind înlocuite de altele noi. Sistemul nervos produce numeroase celule nervoase, pentru a le înlocui pe cele de care nu mai are nevoie. Cercetătorii au observat că imediat după naștere în cazul puilor născuți prin cezariană rata de moarte celulară a neuronilor a crescut, comparativ cu cei născuți natural.
Cercetătorii încearcă să găsească o legătură între celulele imunitare ale creierului, sau microglia, și gradul de reducere a celulelor nervoase dupa naștere. Urmează alte studii pentru a se verifica cu exactitate dacă aceste rezultate se aplică și în cazul oamenilor.
Sursa: Science Alert
Data actualizare: 11-09-2022 | creare: 28-11-2015 | Vizite: 1653
Bibliografie
https://www.sciencealert.com/here-s-how-the-way-you-re-born-could-affect-your-brain-development ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Infecția cu SARS-CoV-2 în timpul sarcinii afectează dezvoltarea neuronală a sugarului
- Pierderea în greutate nu crește șansele unei femei de a rămâne însărcinată
- Perioada pandemiei a fost asociată cu creșterea cu 16% a copiilor născuți cu defecte cardiace congenitale
- Consumul de paracetamol în timpul sarcinii crește riscul copilului de a dezvolta astm
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni