Încep lucrările celei de a XIII-a ediţii a Conferinţei anuale a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central

Data publicării: 14-10-2024

Încep lucrările celei de a XIII-a ediţii a Conferinţei anuale a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central Cea de-a XIII-a ediţie a Conferinţei naţionale a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" începe luni, având tema "Medicina militară modernă - simbioză între misiune, accesibilitate şi performanţă".

Ceremonia de deschidere are loc luni, de la ora 18,30, la Sala de marmură a Cercului Militar Naţional.

În cadrul acestui eveniment, tradiţia celor 193 de ani de existenţă a SUUMC se va îmbina cu performanţele prezentului, prin acordarea Premiilor Medicinei Militare din România, demers care reprezintă recunoaşterea contribuţiei personalităţilor româneşti în dezvoltarea acestui domeniu de activitate, informează un comunicat transmis AGERPRES.

La ceremonia de deschidere vor participa reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, ai Guvernului, ai instituţiilor şi autorităţilor publice centrale, precum şi membri marcanţi ai mediului academic din România.

Pe parcursul celor şase zile de comunicări ştiinţifice vor fi abordate teme medicale complexe, interconectate, din domeniile chirurgiei generale, bolilor infecţioase, neurologiei, dermatologiei, reumatologiei, gastroenterologiei, medicinei interne, imagisticii medicale, neurochirurgiei, chirurgiei buco-maxilo-faciale, chirurgiei plastice, chirurgiei toracice şi urologice, oftalmologiei, ginecologiei, cardiologiei, psihiatriei şi medicinei de urgenţă.

''De asemenea, într-o reală încercare de conectare a palierelor profesionale, vor avea loc şi sesiuni dedicate rezidenţilor şi asistenţilor medicali, parte integrantă a efortului medical de echipă'', arată sursa citată.

Suita de manifestări ştiinţifice, derulată sub înaltul patronaj al preşedintelui Camerei Deputaţilor, este organizată de SUUMC, în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", Asociaţia Cadrelor Medicale din SUUMC, cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi cu Revista de Medicină Militară.
Sursa: Agerpres, 14-10-2024, Vizualizari 44
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.